Speciile pe cale de dispariție sunt plante și animale amenințate cu dispariția. Aceste fenomen este cauzat, în principal, de degradarea sau pierderea habitatelor naturale ale acestor specii, dar și de poluare, schimbările climatice, speciile invazive etc.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a întocmit o listă roșie a speciilor europene aflate pe cale de dispariție, astfel încât să fie luate măsuri pentru a le salva. Conform acestei liste, cel puțin 1677 de specii dintre cele 15.060 de specii europene evaluate sunt amenințate cu dispariția.
Dintre cele 1677 de specii europene pe cale de dispariție, cele mai amenințate sunt melcii, scoicile și peștii. Mai mult de jumătate dintre arborii endemici din Europa sunt amenințați cu dispariția, iar aproximativ o cincime dintre amfibieni și reptile sunt pe cale de dispariție.
Vulpea polară, nurca europeană, foca-călugăr de Mediterana, balena dreaptă și ursul polar sunt printre cele mai amemnințate mamifere din Europa.
Polenizatorii sunt și ei în declin. Una din zece specii de albine și fluturi din Europa este pe cale de dispariție.
Specii dispărute din Europa
Conform IUCN, din anul 2015 au dispărut în Europa 36 de specii, inclusiv multe specii de pești de apă dulce, mai multe specii de Coregonus (un tip de somon), molusca de apă dulce Graecoanatolica macedonica (un mic melc de apă dulce care se găsea doar în lacul Dojran din Macedonia) și Pensée de Cry – o floare violetă.
Dintre mamifere, zimbrul și Prolagus sardus – un văr al iepurilor – au dispărut în secolul al XVII-lea, respectiv al XVIII-lea.
Sunt necesare studii suplimentare pentru a evalua situația albinelor, mamiferelor marine și peștilor.
Sursa: Parlamentul European.