Zonele din creierul uman care procesează durerea nu au un echivalent în creierele peștilor. Așadar, aceasta înseamnă că peștii nu simt durerea? Nu neapărat, conform unui nou articol.
Această este dezbatere cu un istoric lung, care pare să nu ajungă la o concluzie în curând, însă acest nou articol se bazează pe cercetări neuroștiințifice moderne, conform cărora conștientizarea și efectele durerii rămân prezente la oameni chiar și după ce regiunile din creier implicate în durere au fost afectate.
Cu alte cuvinte, dacă creierul uman se poate adapta la lipsa legăturilor neuronale implicate în percepția durerii, atunci poate că peștii nici nu au nevoie de asemenea legături. Descoperirea realității în această privință ar putea schimba totul, de la practicile de pescuit până la alegerea dietei personale.
În timp că studiul nostru nu poate dovedi că peștii simt durerea, putem afirma că argumentele care se bazează pe lipsa anumitor structuri din creier pentru a susține lipsa simțului durerii la pești par din ce în ce mai mult de neacceptat
, spune Kenneth Williford, profesor de filozofie la Universitatea din Arlington, Texas, S.U.A.
Altfel spus, conform autorilor articolului, a susține că peștii nu simt durerea datorită lipsei anumitor zone din creier este ca și cum am spune că ei nu pot înota deoarece nu au brațe și picioare la fel ca oamenii.
Echipa a folosit câteva cazuri de leziuni cerebrale înregistrate la oameni pentru a-și întări punctul de vedere, inclusiv un caz în care pacientul era numit Roger. În timp ce o zonă-cheie din creierul lui Roger, implicată în simțul durerii, a fost distrusă de o boală, pacientul a devenit chiar mai sensibil la durere decât media normală.
Acest gen de „rezistență neuronală” – capacitatea creierului uman de a se reconfigura pentru a se asigura că funcțiile-cheie se desfășoară în continuare – este deosebit de important, susțin cercetătorii. Cel puțin la oameni, se pare că nu există numai o singură regiune corticală responsabilă de percepția durerii.
Dacă acest lucru este valabil și în cazul peștilor rămâne o întrebare fără răspuns deocamdată. Peștii nu pot utiliza limbajul pentru a ne comunica dacă suferă și nici nu au prea multe mijloace de a se manifesta. Totuși, ei dețin numeroase dintre sistemele necesare, inclusiv receptori ai durerii.
Subiectul este legat de un curent filozofic intitulat Neo-Cartezianism, o școală de gândire care susține că orice suferință pe care am putea-o vedea la un animal este doar aparentă și nu poate fi asociată cu un chin sufletesc, cel puțin nu în sens uman.
De aici rezultă ideea că dacă peștii, și animalele în general, nu percep durerea la fel ca noi, atunci felul în care le tratăm este mai puțin important din punct de vedere moral. Mai rămâne de stabilit câtă conștiință de sine prezintă animalele, având în vedere structura mai simplă a creierelor lor.
Pe măsură ce analizăm mai amănunțit, dezbaterea privind percepția durerii la animale este una științifică și filozofică în același timp; deocamdată, se pare că nu există dovezi științifice suficiente pentru a face afirmații concrete în niciuna dintre aceste privințe.
Însă știința începe să recupereze. Un studiu de la începutul acestui an a fost primul care a descoperit dovezi solide că nevertebratele simt durerea în mod similar cu mamiferele, iar dovezile încep să se acumuleze.
”Faptul că animalele percep în mod conștient efectele negative ale durerii este susținut pe larg de un argument de analogie generală și, în schimb, furnizează o explicație a multor comportamente ale animalelor”, scriu autorii articolului. ”Susținătorii Neo-Cartezianismului nu au dus dovezi solide pentru susținerea teoriei lor. Luate împreună, considerațiile examinate aici constituie un caz empiric solid împotriva Neo-Cartezianismului sau, cel puțin, transferă povara adunării dovezilor în tabăra susținătorilor acestei teorii.”
Sursa: Science Alert