Procesul de îmbătrânire aduce o realitate inevitabilă pentru mulți dintre noi: acumularea de grăsime corporală. Chiar dacă o bună parte a societății se concentrează pe estetica de a fi supraponderal, medicii privesc dincolo de preocupările de natură cosmetică, în direcția implicațiilor pentru sănătate ale compușilor grași din corp.
Acizii grași reprezintă una dintre „cărămizile” moleculare care alcătuiesc grăsimile (lipidele). Ei sunt esențiali pentru diferitele funcții ale organismului, însă excesul de acizi grași poate fi dăunător pentru sănătate, prin creșterea riscului de boli cronice, perturbarea proceselor metabolice și promovarea proceselor inflamatorii.
Acizii grași sunt verificați în mod obișnuit în timpul examinărilor medicale, cum ar fi testele de sânge care măsoară profilul lipidic. Însă medicii și cercetătorii trec adesea cu vederea cealaltă componentă-cheie a unei grăsimi, în ciuda efectelor sale dăunătoare: glicerolul, un compus care leagă moleculele de acid gras pentru a forma molecula de grăsime. Ambii acești compuși grași perturbă funcțiile celulare, oglindind efectele îmbătrânirii. De fapt, cercetătorii văd din ce în ce mai mult obezitatea drept un catalizator al îmbătrânirii accelerate.
În timpul studierii unor modalități de prelungire a vieții și de îmbunătățire a sănătății animalelor de laborator bătrâne, oamenii de știință au observat un tipar constant: toate intervențiile anti-îmbătrânire testate au dus la reducerea nivelurilor de glicerol. De exemplu, atunci când a fost supus unei diete cu calorii reduse, nematodul Caenorhabditis elegans a trăit cu 40% mai mult, iar nivelul de glicerol din corpului acestuia era mai redus decât la viermii cu dietă normală. Restricția calorică a crescut, de asemenea, activitatea unei enzime responsabile de degradarea glicerolului, ADH-1, din mușchi și intestin.
Niveluri similare ale activității ADH-1 au fost observate la persoanele cu restricții alimentare sau la cele tratate cu medicamentul antiîmbătrânire rapamicină. Aceste descoperiri sugerează că există un mecanism comun inter-specii legat de îmbătrânire, cu enzima ADH-1 în centrul său.
Triacilglicerolii (trigliceridele) sunt alcătuiți dintr-o moleculă de glicerol legată de trei molecule de acizi grași. | Sursa: LUMEN LEARNING/LIBRETEXTS (CC BY-SA)
Oamenii de știință au emis ipoteza că activitatea crescută a ADH-1 promovează sănătatea la vârste înaintate prin reducerea nivelurile dăunătoare de glicerol. Această ipoteză este susținută de două observații critice. În primul rând, adăugarea de glicerol în dieta viermilor le-a scurtat viața cu 30%. În al doilea rând, animalele modificate genetic pentru a stimula activitatea enzimei aveau nivelurile de glicerol reduse și rămâneau sănătoase la vârste înaintate.
Structura moleculară simplă și multitudinea de studii asupra enzimei ADH-1 o fac atrăgătoare pentru dezvoltarea unor medicamente care să-i stimuleze activitatea.
Implicații sociale ale studiilor anti-îmbătrânire
Studiile anti-îmbătrânire generează atât entuziasm, cât și de dezbateri. Pe de o parte, beneficiile unei îmbătrâniri sănătoase sunt clare. Pe de altă parte, extinderea duratei vieții va introduce noi provocări pentru societate.
Dacă viața omului va ajunge la 120 de ani, va fi necesară revizuirea structurilor sociale, inclusiv a vârstelor de pensionare și a modelelor economice. Generația „sandwich”, adică aceia cu copii și părinți și bunici în viață, vor trebui să aibă grijă și de mai multe generații simultan. O viață mai lungă va cere societății să regândească și să remodeleze modul în care integrăm și sprijinim o populație din ce în ce mai în vârstă în comunitățile noastre.
Sursa: SciTechDaily