Eczema sau dermatita atopică este o boală cronică a pielii ce afectează unul din cinci copii din lumea industrializată. Unele studii au arătat o rată de apariție a eczemei de 30 de ori mai mică în țările în curs de dezvoltare comparativ cu cele industrializate. Totuși, cazurile de eczemă nu au mers în paralel cu poluanții chimici aduși de Revoluția Industrială de după 1790. În schimb, în țări precum Statele Unite sau Finlanda, cazurile s-au înmulțit rapid după anii 1970.
Care sunt cauzele ce duc la creșterea numărului cazurilor de dermatită atopică? Oamenii de știință știu că alimentația bogată în produse procesate și expunerea la chimicale specifice creștere riscul de eczemă. De asemenea, traiul în apropierea fabricilor, a marilor rețele rutiere sau zonelor cu incendii de vegetație crește riscul de apariție a acestei boli. Expunerea poate avea loc și în interiorul locuinței, prin intermediul vopselurilor, plasticului, fumului de țigară sau a țesăturilor sintetice (spandexul, nailonul, poliesterul).
Poluanții chimici din aer
Studiile au asociat cazurile de eczemă, dar și de alte afecțiuni alergice care apar împreună cu aceasta (alergia la arahide, astmul), cu două clase principale de substanțe chimice: diizocianații și xilenul.
Diizocianații au apărut pentru prima dată în Statele Unite în anii 1970 pentru producerea de spandex (sau elastan, o fibră sintetică având o elasticitate foarte mare), spumă chimică fără latex, vopseluri și poliuretani. Producția de xilen a crescut tot în acea perioadă, împreună cu cea de poliesteri și de alte materiale.
Părțile chimic active ale diizocianaților și xilenului se mai întâlnesc în fumul de țigară și în fumul de la incendiile de vegetație. După anul 1975, când noile autovehicule au fost dotate cu tehnologii de convertire a gazelor de eșapament în produse mai puțin toxice, izocianații și xilenul au devenit componente ale emisiilor de la autovehicule.
Studiile au arătat că expunerea șoarecilor la izocianați și xilen poate produce direct eczemă, mâncărimi și inflamații prin creșterea sensibilității receptorilor implicați în perceperea durerii, temperaturii și tactilității. Acești receptori sunt mai activi, de asemenea, și la șoarecii hrăniți cu o dietă nesănătoasă. Însă nu este clar cum se corelează aceste studii efectuate pe animale cu nivelurile tipice de expunere înregistrate la oameni.
Microbiomul pielii și poluanții chimici
Pe pielea fiecărei persoane trăiesc milioane de microorganisme ce formează microbiomul pielii. Chiar dacă nu cunoaștem totul despre aceste bacterii prietenoase care ne ajută pielea, știm că oamenii au nevoie de aceste organisme pentru a produce diferite tipuri de lipide sau uleiuri ce ne țin pielea izolată de mediul înconjurător și împiedică infecțiile.
Un exemple de astfel de substanțe grase sunt ceramidele, un grup de lipide care joacă un rol important în protejarea pielii. Cantitatea de ceramide și de compuși asociați de pe pielea copilului din primele săptămâni de viață reprezintă o indicație importantă a riscului de dezvoltare a eczemelor. Cu cât există mai puține ceramide pe piele, cu atât crește riscul de apariție a eczemei.
Pentru a vedea care toxine pot împiedica producția acestor lipide utile pielii, cercetătorii au expus la izocianați și xilen bacterii care produc ceramide (cum este Roseomonas mucosa), bacterii care ajută corpul să-și sintetizeze propriile ceramide (cum este Staphylococcus epidermidis) și bacterii care produc alte lipide folositoare (cum este Staphylococcus cohnii). Expunerea s-a făcut la niveluri similare cu cele la care oamenii ar putea fi expuși în lumea reală.
Rezultatele au arătat că expunerea acestor bacterii la izocianați și xilen le-a determinat să-și stopeze producția de ceramide și să sintetizeze în schimb aminoacizi precum lizina. Lizina ajură la protejarea bacteriilor față de toxine, dar nu oferă beneficiile furnizate de ceramide.
În continuare, cercetătorii au evaluat felul în care așternuturile de pat fabricate cu ajutorul izocianaților și xilenului afectează bacteriile de pe piele. S-a constatat că bacteriile nocive, ca de exemplu Staphylococcus aureus, au proliferat pe nailon, spandex și poliester, dar nu au supraviețuit pe bumbac sau bambus. Bacteriile care ajută la menținerea sănătății pielii pot trăi pe orice țesătură, dar, la fel ca în cazul poluării aerului, cantitatea de lipide folositoare produsă de acestea a scăzut la jumătate față de situația în care bacteriile erau crescute pe țesătură de bumbac.
Abordarea efectelor poluării asupra pielii
Așadar, ce se poate face în privința legăturii dintre poluanții chimici și eczemă? Detectorii care pot depista nivelurile reduse de izocianați și xilen pot ajuta la detectarea poluanților și la identificarea unor sisteme de filtrare care să îndepărteze aceste substanțe din mediu.
Între timp, îmbunătățirea microbiomului pielii ar putea necesita evitarea unor produse care limitează dezvoltarea bacteriilor folositoare pe piele. Aceasta ar putea include anumite produse de îngrijirea pielii, detergenți și agenți de curățare. În cazul copiilor sub patru ani, ar trebui evitate fumul de țigară, țesăturile sintetice, spumele fără latex, poliuretanii și unele vopsele.
De asemenea, ar putea fi de folos înlocuirea acelor bacterii care au fost supraexpuse la astfel de chimicale. De exemplu, aplicarea de Roseomonas mucosa, o bacterie producătoare de ceramide ce trăiește pe pielea sănătoasă, poate duce la o reducere a simptomelor tipice de eczemă.
Evaluarea cauzelor de mediu ale bolilor care au devenit din ce în ce mai comune într-o lume din ce în ce mai industrializată poate ajuta la protejarea copiilor de declanșatorii chimici ai unor afecțiuni precum eczema. Aceasta ne va permite într-o zi să ne întoarcem la o perioadă în care aceste boli erau mai puțin frecvente.
Sursa: Popular Science