Penicilina: mod de funcționare, istoric și rezistență

publicat de Florin Mitrea
61 vizualizări
Flacon penicilină

Penicilinele sunt un grup de medicamente antibacteriene care atacă o gamă largă de bacterii. Ele au fost primele medicamente de acest tip utilizate de medici. Descoperirea penicilinei a revoluționat medicina și a permis salvarea a milioane de vieți.

Penicilina este produsă de ciupercile (fungii) din genul Penicillium și poate fi administrată pe cale orală sau prin injecție.

Cum funcționează penicilina?

Medicamentele din clasa penicilinei funcționează prin dezintegrarea indirectă a peretelui celular bacterian, acționând asupra peptidoglicanilor, care joacă un rol esențial în structura pereților celulari.

Peptidoglicanii creează o structură asemănătoare unei plase în jurul membranei plasmatice a celulei bacteriene, structură care crește rezistența peretelui celular și împiedică fluidele și particulele externe să pătrundă în celulă.

Atunci când o bacterie se multiplică, în peretele celular se deschid mici orificii pe măsură ce celula se divide. Apoi peptidoglicanii nou formați umplu aceste orificii pentru refacerea peretelui. Penicilinele blochează elementele proteice care leagă peptidoglicanii, ceea ce împiedică bacteriile să-și acopere orificiile din peretele celular.

Deoarece concentrația de apă a fluidului din jurul celulei bacteriene este mai mare decât cea din interiorul bacteriei, apa pătrunde în celulă prin orificiile din peretele celular, ceea ce duce la dezintegrarea bacteriei.

Istoric

Oamenii atribuie, în general, descoperirea penicilinelor lui Alexander Fleming. Povestea spune că acesta s-a întors în laborator, în septembrie 1928, pentru a găsi o cutie Petri fără capac care conținea bacteria Staphylococcus. Cutia se contaminase cu un mucegai albastru-verzui denumit Penicillium notatum. Fleming a observat în jurul mucegaiului un inel în care bacteriile nu se dezvoltaseră.

Prin descoperirea acestui mucegai și a rolului său, Fleming a pus în mișcare mecanismul pentru crearea unuia dintre cele mai utile medicamente din istoria medicinii.

În martie 1942, Anne Miller a fost prima persoană civilă care a primit un tratament cu penicilină. Ea a evitat astfel moartea în urma unei infecții după un avort spontan.

Deși, tehnic vorbind, Fleming a descoperit primul antibiotic, oamenii de știință au mai avut multe de făcut înainte ca penicilinele să devină disponibile pentru publicul larg.

Rezistența la penicilină

Contrar opiniei publice, nu o persoană dezvoltă rezistență la peniciline, ci bacteriile însele.

Bacteriile există pe Pământ de miliarde de ani. În acest timp, ele s-au confruntat cu medii extreme și, drept rezultat, au devenit foarte adaptabile. De asemenea, ele se regenerează foarte repede, modificându-și cu ușurință codul genetic la nivelul populației.

Există trei căi prin care bacteriile își pot dezvolta o imunitate față de penicilină:

  • Penicilinaza. Bacteriile pot produce uneori penicilinază, o enzimă care degradează penicilinele. Această abilitate se poate răspândi în întreaga populație bacteriană prin intermediul unui mic inel de ADN, într-un proces denumit conjugare – echivalentul bacterian al reproducerii sexuate, în care organismele individuale fac schimb de informație genetică între ele;
  • Structura bacteriană modificată. Unele bacterii își pot modifica subtil formatul proteinelor de legare a penicilinei din peretele lor celular, astfel încât penicilinele nu se mai pot lega de acestea;
  • Eliminarea penicilinei. Alte bacterii își dezvoltă un sistem care înlătură penicilina. Bacteriile dețin pompe de reflux pe care le utilizează pentru a elibera substanțe din celulă. Reutilizarea unora dintre aceste pompe poate permite celulei să elimine penicilinele.

Efecte secundare

Cele mai frecvente efecte secundare ale administrării de peniciline includ diareea, greața, durerile de cap, erupțiile cutanate și urticaria.

Efecte secundare mai puțin frecvente sunt: dificultăți în respirație sau respirație neregulată, dureri articulare, amețeală bruscă și leșin, umflarea și înroșirea feței, piele solzoasă și roșie, mâncărime și secreții vaginale (datorate fie unei infecții cu drojdie, fie vaginozei bacteriene), crampe și spasme abdominale.

Efectele secundare mai rare includ: anxietate, frică sau confuzie, halucinații, îngălbenirea ochilor și a pielii, durere în gât, sângerări neobișnuite, convulsii.

Riscuri asociate cu administrarea penicilinei

Deși utilizarea penicilinelor este pe larg răspândită, pot apărea unele contraindicații, ca în cazul oricărui medicament:

  • Alăptarea: femeile care alăptează pot transmite copilului cantități mici de penicilină, ceea ce poate duce la reacții alergice, diaree, infecții fungice și erupții cutanate;
  • Interacțiunile: unele medicamente pot interacționa cu penicilinele;
  • Probleme de sângerare: unele peniciline, cum sunt carbenicilina, piperacilina și ticarcilina, pot agrava problemele de sângerare preexistente;
  • Contraceptivele orale: penicilinele pot interfera cu pilulele contraceptive, crescând riscul unei sarcini nedorite;
  • Fibroza chistică: persoanele cu fibroză chistică sunt mai predispuse la febră și erupții cutanate atunci când iau piperacilină;
  • Afecțiunile renale: persoanele cu afecțiuni renale prezintă riscuri crescute de reacții adverse;
  • Metotrexatul: acest medicament perturbă creșterea celulară și poate tratate mai multe afecțiuni, printre care leucemia și bolile autoimune, însă penicilinele împiedică organismul să elimine acest medicament, ceea ce poate duce la complicații grave;
  • Fenilcetonuria: unele comprimate masticabile de amoxicilină, mai puternice, conțin niveluri ridicate de aspartam, pe care organismul în transformă în fenilalanină, lucru care este periculos pentru oamenii cu fenilcetonurie;
  • Probleme gastrointestinale: persoanele cu antecedente de ulcere gastrice și alte afecțiuni intestinale prezintă riscuri mai ridicate de a dezvolta colită atunci când iau peniciline.

Alergia la peniciline

Unii oameni prezintă alergie la peniciline. De obicei, aceste reacții alergice duc la urticarie, respirație șuierătoare și umflături, în special la nivelul feței.

Aproximativ 10% dintre oameni raportează o reacție alergică la peniciline, însă cifra reală este mai apropiată de 1%, iar doar 0,03% prezintă răspunsuri alergice care pun viața în pericol.

Alcoolul și penicilinele

Anumite antibiotice, cum ar fi metronidazolul și tinidazolul, prezintă reacții severe față de alcool. Totuși, nu este și cazul penicilinelor.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii