Pentru protecție, păsările își construiesc cuiburi de diferite forme și mărimi, de la scorbura copacului, vizuina cu aspect de tunel și construcțiile din crengi, până la cuiburi micuțe făcute din noroi.
Construirea ciubului este o deprindere moștenită, care s-a dezvoltat la păsări pentru a spori șansele de supraviețuire a puilor. Prin formele și diversitatea structurilor, se exprimă atât necesitățile diferitelor specii de păsări, cât și capacitatea lor de adaptare.
Asemenea majorității reptilelor din zilele noastre, strămoșii păsărilor probabil că își săpau cuiburi în pământ sau își depuneau ouăle între vegetale aflate în descompunere. În cursul procesului evolutiv, păsările au început să-și încălzească ouăle folosind căldura propriului corp, astfel încât a fost necesară contruirea unui cuib. Se pare că instinctul construirii cuibului este controlat hormonal, fiind determinat de creșterea duratei zilelor sau de creșterea temperaturii din timpul perioadei de împerechere. Cuibul este construit fie de ambii parteneri, care își împart sarcinile, fie doar de unul dintre aceștia, care își asumă toată răspunderea pentru acest lucru.
Vizuini-cuib
Furtunarul cu cioc negru își depune ouăle în vizuinile părăsite ale iepurilor de vizuină sau în crăpăturile stâncilor, unde sunt protejate de atacul lupului de mare mic. Pasărea de gheață (Alcedo atthis) își sapă galerii în peretele vertical al malurilor râurilor – inițial o gaură mică, pe care apoi o lărgește scoțând afară nisipul cu ghearele.
Majoritatea cuiburilor săpate sunt construite pe malul unei râpe abrupte, nisipoase sau argiloase. Unele specii construiesc tunele de câțiva centimetri, de 50-90 cm în cazul lăstunilor și până la 3 metri în cazul unor papagali (Cyanoliseus patagonus). Cuiburile sunt săpate cu ajutorul pliscurilor, membrelor inferioare, iar unele specii (precum Tanysiptera) evacuează molozul din cuib cu ajutorul cozilor.
Cuiburi la nivelul solului
Dacă nu există prădători, locuri potrivite pentru cuibărit sau materiale pentru construirea cuiburilor, multe specii de păsări folosesc pentru cuibărit orice loc posibil. Chira de baltă își depune ouăle în pietrișul de pe mal, iar fazanul își face cuibul în iarbă.
Unele păsări scufundătoare construiesc plute din crengi și frunze, pe care le ancorează de rădăcinile arborilor. Cuiburile construite pe aceste plute se îmbibă cu apă și încep să putrezească, însă căldura rezultată din descompunerea substanțelor vegetale este folositoare, deoarece încălzește ouăle.
O parte dintre păsările mici, cum ar fi ciocârlia, își construiesc cuiburi frumoase, în formă de cupă, pentru a-și apăra puii. Prima dată culcă la pământ vegetația cu pieptul, apoi căptușesc adâncitura formată cu mai multe straturi de iarbă și fân, peste care așează materiale moi. Păsările camuflează cu pricepere aceste cuiburi, iar ouăle lor au o culoare adaptată mediului înconjurător. Chiar și cu aceste măsuri de protecție, nevăstuicile, vulpile și păsările răpitoare reprezintă un pericol.
La stârci, masculul transportă materialele de construcție, iar femela construiește baza cuibului din crengi. | Foto: BERNARD DUPONT/WIKIPEDIA
Cuiburi în scorburi
Multe păsări care trăiesc în pădure își caută adăpost în cuiburi ferite și umbroase ale copacilor. Interiorul copacilor bolnavi sau bătrâni putrezește mai repede, astfel că apar scorburi adânci, ferite, utile multor specii diferite de păsări, cum ar fi porumbeii, papagalii, bufnițele și graurii.
Rața sunătoare și rața mandarin folosesc scorburile exact așa cum le-au părăsit ciocănitorile, marii meșteri constructori de cuiburi. Țicleanul și pasărea-rinocer transformă intrarea scorburii, căptușind marginile intrării cu lut.
Ciocănitorile sapă scorburi în trunchiul copacilor cu ajutorul ciocurilor bine ascuțite, acțiune care le ia în jur de două săptămâni de muncă. Scorburile sunt construite pe partea care privește în jos a crengii, pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie și de a îngreuna accesul prădătorilor. Scorbura ciocănitorilor este compusă dintr-un tunel prin care se intră și o cameră de clocit și de creștere a puilor. Ciocănitorile își construiesc o scorbură în fiecare an, cu excepția ciocănitorii cu creastă roșie (Picoides borealis) care o folosește toată viața. Această pasărte își construiește scorbura timp de până la doi ani.
Cuiburi la înălțime
Modul în care își construiesc păsările cuiburile este diferit, de la cuiburile primitive ale vulturilor, până la cuiburile îndemânatic împletite și lipite cu noroi ale mierlelor. Aceste cuiburi sunt construite stratificat, la ramificația crengilor. Materialele de construcție sunt iarba, crengile sau paiele, în funcție de mărimea cuibului. Păsările mari cuibăresc la înălțime mare, în coroana arborilor, ușurându-și astfel coborârea și decolarea, în timp de păsările mai mici aleg siguranța crengilor dese, acoperindu-și adesea cuiburile cu mușchi și licheni. Pentru a-și proteja ouăle, căptușesc pereții cuiburilor cu materiale moi, adesea în mai multe straturi, la fel de groase ca pâsla.
Cuibul platformă este o structură, în general, de câteva ori mai mare ca pasărea gazdă. Multe dintre păsările răpitoare îți fac cuiburi platformă în părțile înalte ale copacilor. Aceste cuiburi sunt folosite mai mulți ani la rând și în mod continuu sunt îmbogățite cu noi elemente, ceea ce face ca în timp să devină mult prea grele pentru ramurile pe care sunt construite și acestea se rup, mai ales în timpul vijeliilor sau ploilor abundente. Unele păsări își coonstruiesc aceste cuiburi în vârful unor stâlpi de lemn sau ciment, cum ar fi cazul berzelor. Cuiburile sunt alcătuite dintr-o aglomerare de elemente vegetale, paie, fân și ramuri.
Sursa: Minunata lume a animalelor.