Institutul pentru Concepte Avansate (Institute for Advanced Concepts) al NASA este renumit pentru susținerea unor idei ciudate în domeniile astronomiei și explorării spațiului. De când a fost reînființat în anul 2011, institutul a sprijinit o mare varietate de proiecte ca parte a programului său în trei faze.
Cu toate acestea, până acum, doar trei proiecte au primit finanțare în faza a treia. Iar unul dintre aceste proiecte își propune un telescop care să poate detecta cu eficiență biosemnăturile de pe exoplanetele apropiate, prin utilizarea efectului de lentilă gravitațională al soarelui nostru.
În loc de a lansa o navă spațială mare, care ar avea nevoie de mult timp pentru a călători, misiunea propusă prevede lansarea unor sateliți cubici mici, care apoi să se autoasambleze în cei 25 de ani până la punctul de lentilă gravitațională solară. Acest ”punct” este, de fapt, o linie dreaptă între steaua în jurul căreia se află exoplaneta studiată și un punct situat la 550-1000 unități astronomice (UA) de partea cealaltă a Soarelui. Aceasta reprezintă o distanță uriașă, comparativ cu cele 156 UA parcurse de sonda Voyager 1 în călătoria sa de 44 de ani.
Așadar, cum ar putea o navă spațială să parcurgă o distanță de trei ori mai mare în aproape jumătate din timp? Simplu: se va prăbuși (aproape) pe Soare. Utilizarea astrului nostru pentru a da un impuls gravitațional este o metodă testată de Sonda Solară Parker (Parker Solar Probe) – cel mai rapid vehicul spațial creat vreodată de om.
Cu toate acestea, o călătorie cu 25 UA pe an nu va fi ceva simplu, mai ales pentru a flotă de sonde spațiale de mici dimensiuni. O primă problemă ar fi de natură materială, deoarece pânzele solare, care sunt metoda preferată de propulsie a misiunii, nu se descurcă atât de bine atunci când sunt supuse unei intensități ridicate a luminii solare.
În plus, sistemele electronice ar trebui să fie mult mai bine protejate împotriva radiațiilor decât tehnologia actuală.
O altă problemă evidentă ar fi coordonarea deplasării mai multor sateliți prin intermediul manevrei de impuls gravitațional, pentru ca la final aceștia să formeze o singură navă spațială complet funcțională. Autorii proiectului susțin că cei 25 de ani necesari călătoriei până în punctul de observație vor fi suficienți pentru a rezolva toate problemele legate de acest aspect.
Alegerea celei mai potrivite exoplanete va fi un subiect de dezbatere dacă misiunea va merge mai departe, deoarece au fost identificate peste 50 de astfel de planete în zona locuibilă a stelelor lor.
Misiunea nu a primit niciun fel de finanțare până acum și nu există indicii că o va primi în viitorul apropiat. Între timp, cu siguranță vor fi dezvoltate și alte tehnologii înainte ca o astfel de misiune să devină fezabilă.
Sursa: Science Alert