Mierea îmbunătățește nivelurile de zahăr și colesterol din sânge

publicat de Florin Mitrea
294 vizualizări
Fagure și miere de albine

Mierea de albine, în special mierea de salcâm și mierea brută neprocesată, poate îmbunătăți controlul glicemiei și nivelul lipidelor din sânge atunci când este consumată în mod echilibrat, potrivit oamenilor de știință de la Universitatea din Toronto.

S-a demonstrat că aportul ridicat de zaharuri contribuie la creșterea riscului de obezitate, diabet de tip 2 și boli cardiovasculare. Recomandările privind sănătatea și nutriția solicită o reducere a consumului de zaharuri adăugate la nu mai mult de 5-10% din aportul caloric zilnic.

Majoritatea organismelor de reglementare, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății și Administrația pentru Alimente și Medicamente din S.U.A., includ mierea de albine în definiția zaharurilor libere sau adăugate. Pe de altă parte, mierea este adesea văzută de către opinia publică drept o alternativă mai sănătoasă la zahăr.

Mierea este un complex de zaharuri (obișnuite și rare), acizi organici, enzime și alte proteine, aminoacizi, vitamine, minerale și substanțe bioactive produs de albine din nectarul florilor.

S-a arătat că mierea aduce numeroase beneficii cardio-metabolice la animale. Printre acestea se numără îmbunătățiri în privința greutății corporale, fenomenelor inflamatorii, profilului lipidic și controlului glicemiei.

Totuși, dovezile acestor efecte asupra oamenilor nu au fost evaluate și cuantificate în mod sistematic până acum. Mai mult, nu este clar dacă efectele mierii diferă în funcție de tipul de miere și de gradul de procesare al acesteia.

„Rezultatele noastre au fost surprinzătoare, deoarece mierea conține aproximativ 80% zaharuri”, spune dr. Tauseef Khan, cercetător la Universitatea din Toronto, Canada. „Însă mierea este un complex de zaharuri obișnuite și rare, proteine, acizi organici și alte substanțe bioactive, care cu siguranță aduc beneficii pentru sănătate.”

Dr. Khan și colegii săi au realizat o evaluare sistematică și o meta-analiză a evaluărilor clinice controlate pentru a examina efectele consumului de miere asupra adipozității, glicemiei, lipidelor, tensiunii arteriale, bolii ficatului gras și fenomenelor inflamatorii. Analiza a inclus 18 evaluări clinice controlate care au inclus 1.105 participanți. Doza medie zilnică de miere a fost de 40 g sau circa două linguri. Lungimea medie a unei evaluări a fost de opt săptămâni.

Autorii au descoperit că mierea a scăzut glicemia postprandială, colesterolul total și LDL (colesterolul rău), trigliceridele și un marker al bolii ficatului gras, dar a crescut colesterolul HDL (colesterolul bun) și unii markeri inflamatorii. Aceste beneficii au fost aduse de mierea brută, dar și de mierea din surse monoflorale, așa cum este mierea de salcâm.

„Deși mierea procesată își pierde o bună parte dintre beneficii după pasteurizare – care are loc la 65 de grade Celsius, timp de 10 minute -, efectele căldurii asupra mierii brute depind de câțiva factori și nu îi distrug toate proprietățile”, spune dr. Khan.

Sursa: Sci.news

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii