Jurasicul reprezintă al doilea segment al Erei Mezozoice, întinzându-se din urmă cu 201,3 milioane de ani până în urmă cu 145 milioane de ani. Jurasicul a urmat după Triasic și a precedat Cretacicul.
În perioada Jurasicului, supercontinentul Pangaea s-a fragmentat. Jumătatea nordică, numită Laurentia, s-a împărțit în masele de pământ care vor duce la formarea Americii de Nord și Eurasiei, cu centrul Oceanului Atlantic și Golful Mexic între ele. Jumătatea sudică, numită Gondwana, s-a separat într-un segment estic, din care se vor forma Antarctica, Madagascar, India și Australia, și o porțiune vestică, din care se vor forma Africa și America de Sud. Această ruptură, împreună cu temperaturile globale predominant mai ridicate, au permis dominația și diversificarea reptilelor cunoscute sub numele de dinozauri.
Supercontinentul Pangaea a început să se fragmenteze în Jurasic. | Foto: USGS
Plantele din Jurasic
Până în Era Mezozoică, organismele vii își dezvoltaseră capacitatea de a trăi pe uscat, mai degrabă decât să fie limitate la oceane. Până la începutul Jurasicului, lumea plantelor evoluase din briofite (Bryophyta) – mușchi lipsiți de un țesut vascular și care trăiau doar în zonele mlăștinoase.
Ferigile și plantele de tip ginkgo, care își dezvoltaseră rădăcini și un țesut vascular pentru a transporta apa și nutrimentele și un sistem de reproducere prin spori, erau dominante la începutul Jurasicului. În această perioadă au evoluat și alte metode de reproducere la plante. Gimnospermele – plantele cu conuri, așa cum sunt coniferele – au făcut posibil transportul polenului cu ajutorul vântului. Reproducerea bisexuată a permis o combinare genetică mai mare, iar până la sfârșitul Jurasicului, gimnospermele erau răspândite pe larg.
Dovezile fosile arată că angiospermele (plantele cu flori) au apărut și ele de la mijlocul până la sfârșitul Jurasicului. Anterior, paleobiologii presupuneau că angiospermele nu apăruseră decât mai târziu, în Cretacic. Cu toate acestea, pe tot timpul Jurasicului, plantele cu flori erau puține în comparație cu gimnospermele.
Era dinozaurilor
Reptilele erau animalele dominante din perioada Jurasicului. Ele reușiseră să depășească obstacolele evolutive pe care le întâmpinaseră amfibienii. Reptilele aveau scheletele puternic osificate și sisteme musculare avansate, care susțineau corpul și ajutau la locomoție.
Unele dintre cele mai mari animale care au trăit vreodată au fost dinozaurii din Jurasic. Reptilele erau, de asemenea, capabile să depună ouă amniotice, care mențineau puii umezi și hrăniți în timpul gestației. Acest lucru a permis primele cicluri de viață complet terestre ale animalelor.
Sauropodele erau patrupede erbivore, cu gâturile lungi și cozile grele. Multe dintre ele, cum este cazul lui Brachiosaurus, erau uriașe. Unele genuri depășeau lungimea de 30 m și cântăreau peste 100 de tone, fiind cele mai mari animale care au trăit vreodată pe Pământ. Craniile lor erau relativ mici, cu nările îndreptate înspre ochi. Craniile mici înseamnă că aceste animale aveau și creierele foarte mici. În ciuda acestui fapt, sauropodele au prosperat în perioada Jurasicului și au avut o largă răspândire geografică. Fosilele de sauropode au fost descoperite pe toate continentele, inclusiv în Antarctica. Alți dinozauri bine-cunoscuți din Jurasic includ pe Stegosaurus, un dinozaur acoperit cu plăci cornoase, și Giraffatitan, probabil cel mai înalt dinozaur care a trăit vreodată.
Model al unui Brachiosaurus la Valdecevillo, Spania. | Foto: JYNUS/WIKIMEDIA COMMONS (CC BY-SA 4.0)
Carnosaurus înseamnă ”dinozaur mâncător de carne”. În prezența atâtor animale carnivore mari, este logică apariția unor specii de prădători mari. Allosaurus a fost unul dintre cei mai obișnuiți carnozauri din America de Nord; în fosilele din Utah, S.U.A., au fost descoperite numeroase schelete întregi ale acestui carnivor. Allosaurus semăna oarecum cu Tyrannosaurus rex, care a evoluat mai târziu, deși analiza cladistică arată că aceste specii sunt înrudite doar de la distanță. Allosaurus era puțin mai mic, avea o falcă mai lungă și membrele anterioare mai grele. El se baza pe membrele posterioare mai puternice pentru a alerga, însă nu este clar cât era de rapid.
Este puțin probabil că un Allosaurus să fi putut doborî un erbivor masiv, adult și sănătos, precum un Brachiosaurus sau chiar un Stegosaurus. Probabil că acești prădători erau oportuniști, atacând exemplarele tinere, bolnave, bătrâne sau rănite.
Primele mamifere
Este posibil ca dinozaurii să fi fost animalele dominante de pe uscat, însă nu erau singurele animale din acea perioadă. Primele mamifere erau în mare parte erbivore sau insectivore foarte mici și nu intrau în competiție cu marile reptile. Adelobasileus, un animal asemănător unei scorpii, avea urechile și oasele fălcilor diferențiate și datează de la sfârșitul Triasicului.
În august 2011, oamenii de știință din China au anunțat descoperirea lui Juramaia. Acest animal mic de la mijlocul Jurasicului a provocat entuziasm în rândurile cercetătorilor, deoarece este în mod clar un eutherian, un strămoș al mamiferelor placentare, ceea ce indică faptul că mamiferele au evoluat mult mai devreme decât se credea anterior.
Viața marină
Viața marină din perioada Jurasicului era și ea foarte diversificată. Cele mai mari carnivore marine erau plesiozaurii (Plesiosauria). Aceste reptile marine carnivore aveau, de obicei, corpurile late și gâturile lungi, cu patru membre în formă de înotătoare.
Ichthyosaurus a fost o reptilă cu o formă mai asemănătoare cu cea a unui pește, care era cel mai des întâlnită la începutul Jurasicului. Deoarece au fost descoperite fosile ale unor indivizi mici în interiorul altora mai mari, se presupune că aceste animale au fost printre primele care aveau gestație internă și purtau pui vii.
Fosilă de Ichthyosaurus. | Foto: BALLISTA/WIKIMEDIA COMMONS (CC BY-SA 3.0)
Strămoșii calmarilor și rudele cu aripioare ale rechinilor de astăzi erau și ele obișnuite în acea epocă. Cele mai frumoase fosile ale vieții marine din Jurasic sunt cochiliile spiralate ale amoniților.
Sursa: Live Science.