Suprafața lui Io, cea mai interioară lună a lui Jupiter, este acoperită de lacuri de lavă și presărată cu sute de vulcani activi, unii aruncând rocă topită la zeci de kilometri înălțime. De-a lungul anilor, acest peisaj infernal, aflat mereu în schimbare, a atras atenția a numeroși oameni de știință.
Acum oamenii de știință caută să înțeleagă natura infernului din interiorul lui Io pentru a putea explica fenomenele vulcanice spectaculoase de la suprafața sa.
Cercetătorii sunt, în general, de acord că Io își obține cea mai mare parte de energiei în urma războiului gravitațional dintre planeta sa mamă, Jupiter, și luna sa soră, Europa. Aceste forțe gravitaționale trag de corpul stâncos al lui Io, generând căldură de frecare uriașă în interiorul său. Însă modul în care această căldură este stocată și călătorește în interior rămâne un mister.
Una dintre explicații este aceea că lumea subterană a lui Io ar putea găzdui un ocean enorm de magmă în stare lichidă, a declarat planetologul David Stevenson, de la Caltech, la întrunirea de toamnă a Uniunii Geofizice Americane. Deși dimensiunile acestui ocean subteran rămân incerte, el ar trebui să fie relativ de mare. „Oceanul de magmă ar putea avea, să zicem, o adâncime de 100 km”.
În anul 2011, cercetătorii au raportat că mantaua lui Io nu poate fi în întregime solidă. Măsurătorile câmpului magnetic efectuate de sonda Galileo au indicat că trebuie să existe un strat conductor de electricitate în interiorul lunii – un strat subteran global care conține rocă topită. Însă oamenii de știință nu puteau spune dacă stratul de magmă topită este continuu sau dacă este format din mai multe insule de rocă topită dispersate prin roca solidă, asemănătoare cu un burete îmbibat.
Pornind de la acest studiu științific, Stevenson și geofizicianul Yoshinori Miyazaki au calculat că un strat mixt de magmă și rocă solidă ar fi instabil sub scoarța lui Io în condițiile căldurii din interiorul lunii. Roca lichidă și roca solidă s-ar separa în straturi distincte, roca lichidă formând o mare subterană. „Concluzia este că Io are un ocean de magmă”, a spus Stevenson.
Cu toate acestea, ar mai putea exista și alte explicații. De exemplu, nucleul lui Io ar putea fi constituit din metal solid fierbinte. Cercetătorii au calculat că un nucleu solid la fel de rigid ca gheața și o manta vâscoasă precum cea a Pământului ar putea dispersa complet cantitatea imensă de căldură emisă de Io.
Măsurătorile ulterioare efectuate de sonda Juno a NASA, precum și misiunile Europa Clipper a NASA și JUICE a Agenției Spațiale Europene, ar putea colecta datele necesare determinării corectitudinii celor două ipoteze.
Sursa: Science News