Ghețarii există pe Pământ de cel puțin 60 de milioane de ani

publicat de Florin Mitrea
172 vizualizări
Munții Transantarctici

Ghețarii sunt prezenți pe Pământ de cel puțin 60 de milioane de ani, o perioadă care se întinde până aproape de era dinozaurilor. Aceasta este concluzia unui nou studiu, care împinge cu 26 de milioane de ani înapoi în timp perioada în care planeta noastră era lipsită de gheață.

Chiar dacă nu pare la prima vedere, datorită încălzirii globale, planeta noastră se află într-o „fază glaciară”, cel puțin dacă ne raportăm la istoricul său geologic pe termen lung. Chiar și după un secol de încălzire globală, când numeroși ghețari s-au redus sau au dispărut, condițiile de pe Pământ sunt suficient de reci pentru a susține existența permanentă a gheții la poli și a peste 200.000 de ghețari pe tot globul. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa.

În trecutul său geologic, Pământul era mult mai cald, iar ghețarii lipseau aproape cu certitudine, chiar și de pe munții cei mai înalți și mai reci. Probabil că acest lucru este cel mai bine ilustrat de Cretacicul Târziu (în urmă cu între 100 și 66 de milioane de ani), atunci când trăiau dinozaurii, iar climatul era cu până la 20 de grade Celsius mai cald decât în prezent. În acele vremuri, Antarctica era acoperită de păduri subtropicale de genul celor întâlnite în Mexic sau India.

Pe măsură ce climatul s-a răcit în ultimele 66 de milioane de ani, Pământul s-a transformat dintr-o „seră” într-o „casă de gheață”, declanșând erele glaciare și formarea ghețarilor. Cea mai drastică răcire a avut acum circa 34 de milioane de ani, când în Antarctica s-a format pentru prima dată calota glaciară care acum acoperă cea mai mare parte a continentului cu un strat de gheață de până la 4 km grosime. Cu toate acestea, este mai puțin clar când s-au format ghețarii din Antarctica.

Noul studiu abordează această incertitudine prin investigarea ghețarilor de mici dimensiuni din Munții Transantarctici, un vast lanț muntos care străbate Antarctica pe o lungime de 3.500 km. În prezent, acești munți sunt îngropați în mare măsură sub calota de gheață, dar zonele rămase la suprafața pot fi studiate pentru a afla când a apărut pentru prima data gheața pe continent.

Debutul glaciațiunii antarctice

Autorii studiului au utilizat imagini din satelit pentru a cartografia zeci de mii de forme de relief glaciare, care pot fi văi, stânci și alte forme geologice formate la un moment dat de ghețari. Având în vedere că Munții Transantarctici sunt cei mai îndepărtați și mai inospitalieri munți din lume, cartografierea din satelit este mult mai facilă decât vizita pe teren.

Interesul specific la oamenilor de știință a fost cartografierea circurilor glaciare, care sunt depresiuni formate prin eroziunea și acțiunea unui ghețar. Folosind aceste structuri geologice și informațiile despre condițiile climatice necesare formării ghețarilor, autorii studiului au ajuns la concluzia că ghețarii există în cei mai înalți munți ai Antarcticii de cel puțin 60 de milioane de ani.

Studiile anterioare sugeraseră că ghețarii montani s-au format pentru prima dată cu puțin înainte de acum 34 de milioane de ani, înainte de formarea primei calote de gheață. Antarctica avea ghețari chiar și atunci când era mult mai caldă decât astăzi și era acoperită de păduri dese subtropicale. Probabil că atunci aceștia erau singurii ghețari de pe Pământ.

Acești ghețari montani de la altitudine mare probabil că au fost înghițiți în urmă cu 34 de milioane de ani de masele de gheață care au devenit calota glaciară antarctică. Unii ghețari montani au reapărut odată ce o parte din calota de gheață s-a retras în timpul optimului climatic din Miocen, o perioadă caldă din urmă cu 15 milioane de ani, înainte de trecerea pe scară largă la tipul de gheață prezent și astăzi.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii