Falia San Andreas din California, Statele Unite, este cea mai faimoasă falie din lume. La nivelul acestei zone de fractură în scoarța terestră se întâlnesc două plăci tectonice care se deplasează una pe lângă cealaltă.
Falia se întinde de la Marea Salton din sudul Californiei până în largul coastei orașului Mendocino din nordul Californiei. Pe partea interioară a faliei, placa nord-americană se deplasează spre sud-est. Spre coastă, placa Pacificului se deplasează spre nord-vest.
Falia San Andreas este capabilă de a declanșa cutremure de pământ puternice și extrem de distructive. Cutremurele sunt măsurate în magnitudine pe o scară care începe de la zero. În această scală, fiecare număr întreg reprezintă un cutremur de 10 ori mai mare decât cel precedent. Majoritatea cutremurelor sub magnitudinea de 2,5 nu sunt resimțite, în timp ce cutremurele cu magnitudinea de 2,5 până la 5,4 provoacă de obicei unele zguduituri, dar nu multe pagube. Cutremurele cu magnitudinea de 5,5 și mai mare provoacă pagube clădirilor, iar cutremurele de peste 7,0 sunt considerate majore.
În anul 1906, secțiunea nordică a falie a zguduit orașul San Francisco și Zona Golfului (Bay Area) cu un cutremur de magnitudine 7,9, care a cauzat incendii devastatoare în oraș și moartea a peste 3.000 de oameni. În anul 1857, secțiunea sudică a faliei a declanșat un cutremur la fel a puternic, dar care a ucis doar doi oameni, datorită slabei populări a Californiei la acea vreme.
În acest context, geologii avertizează că falia San Andreas va produce din nou un cutremur de amploare – este doar o chestiune de timp.
Ce tip de falie este San Andreas?
Falia San Andreas este o „falie de alunecare dreapta-lateral”. Cu alte cuvinte, dacă ne-am afla pe partea plăcii nord-americane a faliei, orientată spre Oceanul Pacific, partea plăcii Pacificului s-ar mișca încet spre dreapta. La San Andreas, cele două plăci sunt ca niște blocuri care se mișcă unul pe lângă celălalt și uneori se blochează pe parcurs. Atunci când se desprind – brusc – rezultatul este un cutremur de pământ.
Placa este împărțită în trei segmente. Segmentul sudic începe din nord-estul orașului San Diego și continuă spre nord până la orașul Parkfield, aproape de mijlocul Californiei. Un cutremur la nivelul acestui segment ar amenința metropola Los Angeles.
Secțiunea din mijloc a faliei San Andreas este cunoscută sub numele de „secțiunea târâtoare”. Se întinde între orașele Parkfield și Hollister din centrul Californiei. Aici falia „se târăște” (se mișcă încet), fără a provoca zguduituri. Nu au existat cutremure mari în această secțiune în istoria înregistrată, dar oamenii de știință cred că ar fi putut exista cutremure acolo la un moment dat în ultimele 3 milioane de ani.
În cele din urmă, secțiunea nordică a faliei San Andreas se întinde de la Hollister până la un loc special numit „joncțiunea triplă” din largul coastei Mendocino. Joncțiunea triplă este locul unde se întâlnesc placa tectonică nord-americană, placa Pacificului și placa submarină Gorda. La nivelul acestei joncțiuni, modul în care plăcile se mișcă una pe lângă cealaltă pe falia San Andreas se transformă într-un alt tip de geologie cunoscut sub numele de zonă de subducție. În zona de subducție, placa Pacificului alunecă sub placa nord-americană în loc să alunece pe lângă ea.
Lungime și adâncime
Falia San Andreas are o lungime de aproximativ 1.200 de kilometri și o adâncime de circa 16 kilometri. Ea este într-adevăr o falie uriașă, vizibilă chiar și din spațiu, iar din ea pornește o rețea de falii mai mici.
Așadar, întreaga regiune este cunoscută, în general, sub numele de zona faliei San Andreas. Această zonă include falii precum falia Hayward, care traversează East Bay. Aceste falii laterale pot produce propriile cutremure grave. De exemplu, în 1868, falia Hayward a prins viață cu un cutremur cu magnitudinea de 6,8, care a ucis 30 de persoane. Un cutremur similar astăzi ar afecta Bay Area, unde locuiesc milioane de oameni.
Cum s-a format falia San Andreas?
Cu mult timp în urmă, placa tectonică de sub Oceanul Pacific s-a izbit de placa tectonică a continentului nord-american. Placa oceanică a intrat sub cea continentală, fenomen care poartă denumirea de subducție. În același timp, în mijlocul oceanului a existat un punct unde magma a ieșit la suprafață și a format o scoarță terestră nouă.
Locul în care s-a format noua scoarță nu era departe de zona subducție, unde placa tectonică de sub ocean pătrundea sub continentul american. Iar în urmă cu aproximativ 30 de milioane de ani, aceste două puncte au ajuns în contact. Locul în care a apărut nouă scoarță a fost împins sub placa nord-americană.
Acest lucru a reprezentat o mare schimbare a modului de funcționare a proceselor geologice din vestul Americii de Nord. O nouă placă oceanică atingea acum America de Nord. Se mișca într-o direcție ușor diferită, așa că nu se scufunda chiar sub continent. Subducția s-a încheiat și s-a format o nouă falie de alunecare directă (San Andreas).
Cât de periculoasă este falia San Andreas?
Falia San Andreas trece prin zone intens populate, printre care și metropolele Los Angeles și San Francisco. Ea poate declanșa cutremure foarte puternice, motiv pentru care oamenii de știință o consideră o falie foarte periculoasă.
Geologii estimează că segmentul sudic al faliei ar putea produce cutremure cu magnitudinea de până la 8,3. Din câte se știe, falia nu a produs cutremure mai mari decât cele din anii 1857 și 1906, care au avut o magnitudine de circa 7,9.
Dar chiar și această magnitudine este foarte distructivă. Cutremurul Loma Prieta, cu magnitudinea de 6,9, care a lovit Bay Area în anul 1989, a ucis 63 de oameni. Iar un cutremur cu magnitudinea de 8,3 ar fi de 25 de ori mai puternic.
Poate fi prezis următorul cutremur?
Oamenii de știință nu pot prezice următorul cutremur de la nivelul faliei San Andreas, ca de altfel niciun alt cutremur. Însă își pot face o idee despre viitor urmărind cât de des s-au produs cutremurele în trecut.
În partea sudică a faliei, unele segmente par a da cutremure la fiecare o sută de ani, în timp ce altele la intervale de 300 de ani sau mai mult. De exemplu, zona Fort Tejon, situată la 70 km nord de Los Angeles, înregistrează cutremure la intervale de 100-150 de ani, iar ultimul cutremur major de aici s-a produs în anul 1857.
Timpul mediu dintre cutremure depinde de natura faliei sau a secțiunilor acesteia. De asemenea, cutremure puternice se pot produce la nivelul unor falii laterale necunoscute oamenilor de știință, așa cum a fost cazul cutremurului Northridge din anul 1994, care a avut o magnitudine de 6,7.
U.S. Geological Survey, care urmărește faliile și măsoară magnitudinea cutremurelor, a calculat că există o probabilitate de 72% de înregistrare a unui cutremur cu magnitudinea 6,7 în zona San Francisco, până în anul 2043. În cazul regiunii Los Angeles, probabilitatea unui astfel de cutremur a fost estimată la 60%.
Sursa: Live Science