O erupție vulcanică ar fi putut declanșa un lanț de evenimente care au făcut că temuta Ciuma Neagră (sau Moartea Neagră) să se răspândească în Europa în secolul al XIV-lea, într-o pandemie care a ucis zeci de milioane de oameni.
Noi analize ale datelor despre inelele de creștere ale copacilor, ale miezurilor de gheață și ale relatărilor istorice sugerează că o erupție vulcanică puternică undeva în zonele tropicale, în jurul anului 1345, a trimis nori de cenușă în întreaga lume, întunecând cerul de deasupra Europei, potrivit unui raport al cercetătorilor publicat în revista Communications Earth & Environment.
Cenușa a persistat pe parcursul mai multor sezoane de creștere, făcând clima Europei mai rece și mai umedă – iar acest lucru, la rândul său, a provocat scăderea pe scară largă ale recoltelor în sudul Europei și în regiunea mediteraneană. Cerealele au devenit rare, iar prețurile au crescut vertiginos. Foametea a cuprins regiunea.
Din păcate, catastrofa nu s-a oprit aici, spun istoricul climatic Martin Bauch de la Institutul Leibniz pentru Istoria și Cultura Europei de Est din Germania și cercetătorul Ulf Büntgen de la Universitatea Cambridge din Anglia.
Pentru a ușura povara foametei, în 1347, multe dintre orașele-stat ale Italiei, inclusiv Veneția și Genova, au decis să importe cereale din teritoriile controlate de mongoli în jurul Mării Negre și al Mării Azov.
Această cereale salvatoare nu au fost singura încărcătură adusă înapoi de navele comerciale italiene. O tulpină a bacteriei Yersinia pestis, care își avea originea în stepele Asiei Centrale în jurul anului 1338, s-a răspândit până în 1347 prin populațiile de rozătoare sălbatice din jurul Mării Negre. Și, notează cercetătorii, rutele navelor comerciale care transportau cereale din port în port în jurul peninsulei italiene sunt îndeaproape legate de primele focare de ciumă din regiune din 1347.
Pentru a înțelege clima vremii, cercetătorii au apelat la inelele copacilor, descoperind o serie rară consecutivă de „inele albastre” în copacii din Pirineii spanioli, datând din anii 1345, 1346 și 1347. Aceste inele sugerează o serie de veri neobișnuit de reci și umede în sudul Europei. Relatările istorice din acea vreme menționau un cer înnorat aproape continuu și, în special, eclipse lunare întunecate, observații pe care oamenii de știință le-au folosit pentru a ajuta la determinarea momentului erupțiilor trecute.
Deși sosirea Ciumei Negre prin intermediul transportului maritim s-ar fi putut produce mai devreme sau mai târziu, acest lanț de evenimente explică modul în care debutul său a fost sincronizat în atât de multe orașe diferite, atât de apropiate unul de celălalt.
A fost o furtună perfectă de factori geologici, climatici, agricoli, societali și economici, spun cercetătorii. Și evidențiază modul în care globalizarea a favorizat mult timp răspândirea pandemiilor, așa cum a fost și cazul pandemiei de COVID-19.
Sursa: Science News