Energia înmagazinată în deșeurile de plastic echivalează cu 12% din consumul energetic industrial al S.U.A.

publicat de Florin Mitrea
241 vizualizări
Deșeuri de plastic

Amenințarea uriașă la adresa mediului înconjurător reprezentată de deșeurile de plastic este bine cunoscută la nivel global, având în vedere munții de plastic care se acumulează în gropile de gunoi și prognoza sumbră că, până în anul 2050, în oceane va exista mai mult plastic decât pește. Însă comunitatea științifică este mai puțin familiară cu pierderile de energie. Cu alte cuvinte, plasticul pierdut înseamnă energie pierdută.

Specialiștii de la Laboratorul Național de Energie Regenerabilă din cadrul Departamentului de Energie al Statelor Unite ale Americii au descoperit că valoarea energetică a deșeurilor de plastic existente în gropile de gunoi la nivelul anului 2019 ar fi suficientă pentru a furniza 5% din electricitatea necesară sectorului de transporturi al S.U.A. sau a 5,5% din electricitatea necesară sectorului industrial.

Potrivit cercetătorilor, cantitatea de deșeuri de plastic din S.U.A. este de 44 de milioane de tone, în timp ce Agenția pentru Protecția Mediului o estimează la 32,2 de milioane de tone.

Prin identificarea zonelor cu cantități mari de deșeuri de plastic, oamenii de știință speră să sublinieze oportunitățile economice care s-ar putea ivi prin recuperarea valorii lor prin diferite procese. Doar aproximativ 5% din deșeurile de plastic au fost reciclate în Statele Unite în anul 2019, în timp ce 86% au rămas în gropile de gunoi. Restul au fost incinerate pentru generarea electricității.

Autorii studiului au analizat șapte tipuri de materiale plastice utilizate la producerea de sticle, CD-uri, ambalaje de unică folosință și sacoșe. În anul 2019, comunitățile din S.U.A. au cheltuit circa 2,3 miliarde de dolari pentru eliminarea deșeurilor de plastic.

Cercetătorii arată că volumul de deșeuri de plastic din gropile de deșeuri din Statele Unite este în creștere datorită mai multor factori, inclusiv ratele reduse de reciclare, creșterea populației, preferarea utilizării ambalajelor de unică folosință și taxele de eliminare reduse din anumite părți ale țării. Problema s-a accentuat după ce China a refuzat, începând cu anul 2017, să importe deșeuri de plastic neindustriale din Statele Unite.

Dezvoltarea unor noi tehnologii de reciclare a plasticului ar putea crea stimulente pentru o economie circulară, prin care ceea ce nu mai este folositor este reutilizat, în loc de a fi aruncat. Valoarea de piață a plasticului din gropile de gunoi variază între 4,5 și 9,9 miliarde de dolari, potrivit estimărilor cercetătorilor. Energia înmagazinată în aceste deșeuri de plastic – un indicator a cât de multă energie o fost cheltuită pentru producerea materialelor din plastic – echivalează cu 12% din consumul energetic al sectorului industrial din S.U.A.

Unele tipuri de plastic sunt separate și reciclate, în principal polietilen-tereftalatul (PET), utilizat pentru fabricarea sticlelor de plastic, și polietilena de înaltă densitate, utilizată pentru producerea recipientelor pentru lapte sau șampon. Totuși, aceste tipuri de plastic încă reprezintă un procent semnificativ al plasticului din gropile de gunoi.

Plasticul subțire utilizat pentru pungi este printre cele mai frecvente tipuri de plastic întâlnite în gropile de gunoi.

Autorii indică două posibile soluții pentru deșeurile de plastic care nu sunt reciclate: (1) dezvoltarea unor produse noi din aceste tipuri de plastic pentru a încuraja sortarea și colectarea lor și (2) dezvoltarea unor tehnologii de sortare avansate care să ducă la creșterea utilizării materialelor reciclate.

Cantitatea de deșeuri de plastic se corelează cu mărimea populației. California, Texas și Florida sunt cele mai populate state din S.U.A. și au cele mai mari cantități de plastic în gropile de gunoi. Pe de altă parte, New York, al patrulea stat ca mărime a populației, trimite cea mai mare parte a deșeurilor produse în alte state.

”Deșeurile de plastic nu constituie numai o problemă de mediu, ci și o problemă de management al deșeurilor”, spun autorii. ”Ele sunt și o problemă de utilizare a terenului, deoarece gropile de gunoi ocupă suprafețe mari de teren.”

Sursa: SciTechDaily

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii