Două cești de cafea pe zi pot reduce riscul de leziuni renale

publicat de Florin Mitrea
139 vizualizări
Cești de cafea

Cafeaua conține numeroși compuși benefici pentru sănătate, inclusiv cofeină, diterpene și acid clorogenic. Studiile arată că un consum obișnuit de cafea este legat de prevenirea afecțiunilor cronice și degenerative, inclusiv cancerul, tulburările cardiovasculare, diabetul și boala Parkinson.

Cofeina, cel mai studiat compus al cafelei, are efecte pozitive asupra funcției renale, iar consumul zilnic de cafea este asociat cu riscul mai redus de afecțiuni cronice renale.

Deși ceilalți compuși ai cafelei sunt mai puțin intens studiați, se știe că acidul clorogenic și trigonelina reduc inflamațiile generalizate și stresul oxidativ.

În cadrul unui studiu recent, cercetătorii au investigat efectele consumului de cafea asupra leziunilor renale acute (insuficiența renală acută), când rinichii își pierd brusc funcțiile, total sau parțial. În urma analizei efectuate, oamenii de știință au descoperit că un aport mai mare de cafea este asociat cu un risc mai redus al incidenței acestei afecțiuni.

Cantitatea optimă de cafea

Cercetătorii au utilizat datele provenite de la 14.207 de adulți cu vârstele cuprinse între 45 și 64 de ani, participanți la studiul ARIC (Atherosclerosis Risk in Communities) desfășurat în S.U.A.

Autorii au analizat consumul de cafea al participanților cu ajutorul unui chestionar specific și au descoperit următoarele:

  • 27% dintre participanți nu au consumat cafea;
  • 14% dintre participanți au băut mai puțin de o ceașcă de cafea pe zi;
  • 19% dintre participanți au băut o ceașcă de cafea pe zi:
  • 23% dintre participanți au băut 2-3 cești de cafea pe zi;
  • 17% dintre participanți au băut mai mult de 3 cești de cafea pe zi.

Pentru a defini leziunea renală acută (AKI), cercetătorii au analizat ratele de spitalizare, inclusiv un cod al Clasificării Internaționale a Bolilor care urmărește AKI pe o perioadă medie de 24 de ani. Autorii au descoperit 1.694 de cazuri de incidență a AKI în perioada urmărită.

După aplicarea corecțiilor ce țin de factorii demografici, cercetătorii au descoperit că persoanele care au consumat cafea au prezentat un risc cu 11% mai redus de a dezvolta AKI, comparativ cu persoanele care nu au consumat deloc această băutură. De asemenea, a fost observată o legătură dependentă de dozaj între AKI și consumul de cafea, persoanele care au consumat 2-3 cești de cafea pe zi prezentând cea mai semnificativă reducere a riscului de îmbolnăvire.

Efectele protectoare ale cafelei

În cadrul studiului, cercetătorii arată că descoperirile ar putea fi rezultatul substanțelor bioactive din cafea, care îmbunătățesc difuzia și utilizarea oxigenului la nivelul rinichilor. Însă studiul nu oferă indicii clare care să explice aceste efecte potențial benefice.

Autorii au ajuns la concluzia că au nevoie să evalueze în continuare mecanismele fiziologice care stau la baza efectelor potențial protectoare ale consumului de cafea în cadrul unor studii mai ample și desfășurate pe o perioadă mai lungă.

Alte băuturi cu cofeină

Studiul a prezentat o serie de limitări pe care autorii le-au explicat cu promptitudine în lucrarea lor. Principala limitare a fost folosirea unui chestionar de evaluare a consumului de cafea bazat pe amintirile participanților, nu pe măsurarea cantitativă a consumului mediu zilnic.

Aditivii din cafea, cum ar fi laptele, frișca sau zahărul, ar putea, de asemenea, să influențeze rezultatele și să justifice investigațiile suplimentare.

Potrivit autorilor, și alte băuturi cu cofeină (cum sunt ceaiul sau cola) ar putea produce efecte similare, care ar trebui și ele luate în considerare.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii