Soarele nostru este una dintre cele cel puțin 100 de miliarde de stele din Calea Lactee, o galaxie spirală cu un diametru de aproximativ 100.000 de ani-lumină. Stelele sunt aranjate sub forma unui model circular, cu patru brațe majore, iar noi trăim în unul dintre aceste brațe, la o două treimi distanță față de centrul galaxiei.
Se crede că majoritatea stelelor din galaxia noastră găzduiesc planete. Mii dintre aceste exoplanete au fost descoperite până acum, alte câteva mii fiind deja identificate și așteptându-și confirmarea. Multe dintre sistemele planetare nou descoperite sunt destul de diferite de al nostru.
Galaxia noastră este una dintre miliardele de galaxii din univers, fiecare având milioane sau mai frecvent miliarde de stele proprii.
Numim galaxia noastră Calea Lactee pentru că observatorilor antici li se părea ca o bandă lăptoasă de lumină – ca un drum cosmic ce se întinde pe cerul întunecat.
Mărime și distanță
Toate stelele din Calea Lactee orbitează în jurul unui găuri negre supermasive situate în centrul galaxiei, care este estimată a fi de patru milioane de ori mai masivă decât Soarele. Din fericire, ea se află la o distanță sigură față de Pământ, de aproximativ 28.000 de ani-lumină.
Calea Lactee se rotește în jurul centrului galactic cu aproximativ 828.000 km/h. Este nevoie de circa 230 de milioane de ani pentru ca sistemul nostru solar să efectueze o rotație completă în jurul centrului galaxiei.
Localizare
Calea Lactee face parte din Grupul Local, o regiune din univers cu diametrul în jur de 10 milioane de ani-lumină și formată din peste de 30 de galaxii care interacționează gravitațional între ele. În afară de galaxia noastră, cea mai masivă din Grupul Local este galaxia Andromeda, care pare să fie pe cale să se ciocnească de Calea Lactee în aproximativ patru miliarde de ani.
Structură
Oamenii de știință au observat că stelele de la periferia unui galaxii orbitează în jurul centrului galactic la fel de repede ca stelele dinspre interior, ceea ce reprezintă o încălcare a legilor gravitației ale lui Newton. Ei au dedus că această gravitație suplimentară este furnizată de altceva în afară de stelele și norii de praf și gaze despre care știm că alcătuiesc galaxiile – materia întunecată, detectabilă doar prin atracția sa gravitațională. Astronomii au calculat că trebuie să existe de cinci ori mai multă materie întunecată decât materia obișnuită.
Grupul Local este doar unul dintre numeroasele clustere de galaxii, care toate se îndepărtează una de cealaltă pe măsură ce spațiul dintre ele se lărgește. Aceasta înseamnă că universul însuși este în expansiune. Această descoperire a dus la teoria Big Bang asupra originii universului.
Oamenii de știință se așteptau că atracția gravitațională a tuturor lucrurilor din univers să încetinească viteza sa de expansiune și, în cele din urmă, extinderea să se oprească sau chiar să se inverseze. Însă în anii 1990, cercetătorii au descoperit că expansiunea devine de fapt mai rapidă. Forța responsabilă pentru această accelerare surprinzătoare a fost denumită energie întunecată. Nimeni nu știe ce este aceasta, dar o posibilitate este ca ea să reprezinte energia conținută chiar de vidul din spațiu.
Deoarece materia și energia sunt echivalente (potrivit celebrei ecuații a lui Einstein, E=MC2), oamenii de știință au putut calcula că, indiferent de ceea ce este energia întunecată, aceasta cuprinde aproximativ 68% din tot ce există în univers. Materia întunecată reprezintă încă 27%, lăsând doar 5% pentru protoni, neutroni, electroni și fotoni – cu alte cuvinte, tot ceea ce vedem și înțelegem noi.
Cercetătorii au calculat că există cel puțin 100 de miliare de galaxii în universul observabil, fiecare plină de stele.
Sursa: NASA