Dezechilibru tulburător în investițiile legate de natură

publicat de Florin Mitrea
44 vizualizări
Elefanți la o groapă de gunoi

Raportul „State of Finance for Nature” (Starea Fondurilor pentru Natură), publicat la COP28 de către Programul de Mediu la Organizației Națiunilor Unite (UNEP) și partenerii săi, dezvăluie o realitate sumbră: aproape 7 trilioane de dolari (aproximativ 7% din produsul global brut) sunt investite anual în activități în detrimentul naturii.

Raportul subliniază discrepanța îngrijorătoare între diversele tipuri de investiții. În anul 2022, investițiile pentru natură au însumat 200 de miliarde de dolari, în timp ce investițiile în activități care au afectat natura au fost de 30 de ori mai mari. Acest dezechilibru arată necesitatea urgentă de a combate criza climatică și pierderea biodiversității cu soluții ce au la bază natura și care promovează un climat stabil și un mediu sănătos.

Unde se duc investițiile pentru natură

Analiza dezvăluie că finanțările private cu impact negativ asupra naturii se ridică la colosala sumă de 5 trilioane de dolari anual, punând în umbră cele 35 de miliare de dolari investite în activități prietenoase cu mediul. Principalele sectoare care afectează natura sunt construcțiile, utilitățile electrice, imobiliarele, industria petrolului și gazelor, industria alimentară și industria tutunului.

Raportul arată că desfășurarea activităților ca și până acum (modelul „business as usual”) reprezintă o amenințare gravă pentru planetă, ceea ce arată nevoia urgentă de tranziție spre practici economice sustenabile și de stopare a finanțării distrugerii naturii, spune Niki Mardas, Director Executiv la Global Canopy.

De asemenea, analiza pune într-o lumină nefavorabilă subvențiile acordate de către guverne unor sectoare care afectează natura. În anul 2022, valoarea estimată a acestor subvenții a fost de 1,7 trilioane de dolari pentru agricultură, combustibili fosili, pescuit și activitățile forestiere. Creșterea semnificativă a subvențiilor pentru sectorul combustibililor fosili arată necesitatea unor reforme politice în acest domeniu.

Lipsa finanțărilor și obiectivele viitoare

Există un deficit substanțial în privința finanțării soluțiilor prietenoase cu mediul, guvernele alocând în anul 2022 doar 200 de miliare de dolari. Pentru atingerea obiectivelor Convenției de la Rio și ale Global Biodiversity Framework, finanțările pentru investiții prietenoase cu natura ar trebui să se tripleze până în 2030 și să crească de patru ori până în 2050.

Degradarea pe scară largă a naturii nu numai că accelerează schimbările climatice, dar și împinge planeta dincolo de limitele sale. Investițiile în natură constituie o cale strategică și eficientă pentru a aborda provocările interconectate reprezentate de modificarea climei, pierderea biodiversității și degradarea terenurilor, spune Jochen Flasbarth, de la Ministerul Federal pentru Dezvoltare și Cooperare Economică din Germania.

Oportunități de investiții în soluții prietenoase cu natura

Raportul subliniază oportunitățile de investiții substanțiale în managementul sustenabil al terenurilor și protejarea ecosistemelor. Aceste investiții nu sunt doar eficiente, ci oferă și beneficii multiple, inclusiv o profitabilitate pe termen lung și stimularea investițiilor private.

Pentru atingerea țintelor de la Rio, este necesară o reducere dramatică a celor aproape 7 trilioane de dolari investite în prezent anual în activitățile cu impact negativ asupra naturii. Sectoarele financiar și de afaceri trebuie să-și sporească investițiile prietenoase cu mediul și să găsească stimulente pentru reducerea finanțării activităților vătămătoare.

Politicile guvernamentale sunt esențiale pentru crearea unui mediu prielnic pentru investițiile pozitive pentru natură. Aceasta include reorientarea subvențiilor și încurajarea participării sectorului privat.

Pe scurt

Raportul „State of Finance for Nature” solicită o modificare substanțială a tiparelor globale de investiții. Este esențială reorientarea celor aproape 7 trilioane de dolari investite anul în activitățile cu impact negativ asupra naturii înspre activități prietenoase cu mediul. Această reorientare vine cu o oportunitate critică pentru domolirea schimbărilor climatice, protejarea biodiversității și prevenirea degradării terenurilor.

Sursa: Earth.com

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii