Un ciclon tropical este una dintre cele mai distructive forțe ale naturii. Aceste furtuni enorme se formează deasupra oceanelor. Cicloanele tropicale din Oceanul Atlantic sau estul Pacificului sunt numite uragane, iar cele din vestul Pacificului se numesc taifunuri. Atunci când aceste furtuni apar în Oceanul Indian, ele sunt numite cicloane.
Indiferent de cum sunt numite, aceste furtuni au nevoie de câteva ingrediente pentru a se forma. În primul rând, trebuie să există o perturbare atmosferică – de obicei o furtună. În al doilea rând, această perturbare trebuie să aibă loc deasupra apelor oceanice cu temperatura de cel puțin 26 de grade Celsius. De asemenea, aerul trebuie să conțină multă umezeală.
Apoi, pe măsură ce soarele încălzește atmosfera, aerul umed și cald începe să urce de la suprafața oceanului. Această mișcare alimentată de căldură se numește convecție. Acest aer saturat în umiditate ajunge în troposferă – stratul atmosferei situat la o altitudine de 9-17 km.
Imediat ce aerul cald ajunge în troposferă, el începe să se răcească. Aerul rece nu poate reține aceeași umiditate ca aerul cald. Așadar, o parte din vaporii de apă se condensează pentru a forma nori și precipitații. Acest fenomen eliberează o parte a căldurii, care încălzește aerul din vecinătate. Pe măsură ce acest aer cald se ridică, sub el se creează o regiune cu presiune scăzută a aerului.
Drept urmare, o nouă masă de aer se va deplasa sub furtună și va înlocui aerul cald care s-a ridicat în atmosferă. Acest aer se scurge din regiunile de presiune înaltă din vecinătatea furtunii și este atras înspre centrul ciclonului, unde presiunea este cea mai scăzută. Dacă ciclonul este suficient de puternic, acest centru va forma un „ochi”, adică o zonă calmă și lipsită de nori, de presiune scăzută.
Împreună, fenomenele de convecție și condensare alimentează uraganul, ca un motor termic foarte eficient.
De la furtună la uragan
Însă norii de furtună formați deasupra oceanului nu sunt suficienți pentru a fi clasificați drept uragan. Elementul critic este viteza vântului.
Pe măsură ce furtuna capătă putere, vânturile circulante devin și ele mai puternice. Atâta timp cât viteza vântului nu depășește 61 km/h, furtuna se numește depresiune tropicală. Dacă vânturile continuă să crească în intensitate, atingând o viteză între 61 și 117 km/h, furtuna va deveni oficial furtună tropicală. În acest moment, ea va primi un nume oficial – cum ar fi Katrina (în anul 2005, în Golful Mexic), Nepartak (în anul 2016, în China și Taiwan), Roanu (în anul 2016, în Golful Bengal) sau Harvey (în anul 2017, în Golful Mexic).
În situația în care condițiile devin potrivite, furtuna se intensifică și se transformă în uragan (sau taifun sau ciclon, în funcție de localizarea sa pe glob). Aceste furtuni intense pot fi clasificate în cinci categorii pe scara Saffir-Simpson, în funcție de viteza vântului (măsurată la intervale de două minute).
Furtunile de categoria 1 înregistrează viteze ale vântului între 119 și 153 km/h. Aceste vânturi pot smulge țiglele de pe case și pot rupe ramurile arborilor. Daunele pot fi suficient de grave pentru a întrerupe alimentarea cu energie electrică pentru câteva zile.
Furtunile de categoria 2 înregistrează viteze ale vântului între 154 și 177 km/h. Astfel de vânturi pot rupe acoperișul caselor și pot smulge arborii din rădăcini. Întreruperile din alimentarea cu energie electrică pot dura mai mult de o săptămână.
Furtunile de categoria 3 înregistrează vânturi cu viteze între 178 și 208 km/h. Ele pot scoate din funcțiune alimentarea cu energie electrică și apă timp de mai multe săptămâni.
Furtunile de categoria 4 înregistrează vânturi cu viteze între 209 și 251 km/h. Acestea sunt suficiente pentru a distruge complet casele și pentru a transforma comunități întregi în zone nelocuibile.
Furtunile de categoria 5 sunt cele mai puternice furtuni de pe glob. Vânturile lor catastrofale mătură regiuni întregi cu viteze de 252 km/h sau mai mari. Ele pot produce distrugeri uriașe, astfel încât oamenii nu se pot întoarce la casele lor timp de luni de zile. Uraganul Katrina a fost o furtună de categoria 5 și a devastat coasta Golfului Mexic, inundând zone din New Orleans (S.U.A.).
Cicloanele tropicale călătoresc sute sau mii de kilometri și adesea produc distrugeri în regiuni îndepărtate față de apele oceanice calde deasupra cărora se formează. În timpul călătoriei, ele pot crește și scădea în intensitate de mai multe ori. Deosebit de periculoase sunt furtunile care ajung pe uscat. Majoritatea uraganelor își pierd din putere la una sau două zile după ce au ajuns pe uscat.
De ce uraganele sunt periculoase
Uraganele sunt caracterizate prin vânturile lor, care reprezintă o amenințare serioasă pentru comunitățile de coastă. Rafalele de vânt pot rupe rețelele electrice, pot scoate arborii din rădăcini și pot împrăștia resturi de materiale prin aer, transformându-le în adevărate proiectile. Clădiri întregi pot fi distruse.
Însă pericolele asociate cu furtunile nu se rezumă doar la vânturile care le însoțesc.
Unul dintre cele mai mari pericole pe care aceste furtuni le prezintă pentru zonele de coastă sunt inundațiile. Pe măsură ce ciclonul tropical se îndreaptă către uscat, vânturile sale pot împinge apa mării spre țărm. Acest lucru poate inunda uscatul cu ape de 1-4 metri adâncime sau chiar mai mult. O astfel de inundație devine și mai periculoasă dacă ea coincide cu fluxul.
Un alt pericol îl reprezintă ploile torențiale, care pot deversa peste 25 cm de precipitații în doar 24 de ore. Aceste ploi pot cădea prea repede pentru ca apa să fie absorbită de pământ, creând riscul de apariție a torenților. De asemenea, aceste furtuni pot fi însoțite de fulgere și tornade.
Sursa: Science News Explores