Coacăzele negre și beneficiile lor pentru sănătate

publicat de Florin Mitrea
79 vizualizări
Coacăze negre

Coacăzul negru (Ribes nigrum) este originar din regiunile temperate ale nordului Europei și nordului Asiei. Înregistrări scrise ale utilizării coacăzelor negre datează tocmai din anii 1500.

Coacăzele negre au o aromă puternică, ușor acrișoară, dar devin dulci atunci când sunt coapte. Ele sunt bogate în vitamine, minerale și antioxidanți, toate oferind beneficii majore pentru sănătate.

Sănătatea sistemului imunitar

Coacăzele negre sunt bogate în antioxidanți, inclusiv antocieni și vitamina C. Antocienii dau acestor fructe culoarea lor neagră caracteristică și luptă împotriva radicalilor liberi din corp, reducând stresul oxidativ și vătămarea celulelor.

Coacăzele negre au unul dintre cele mai ridicate conținuri de antioxidanți din rândul fructelor, ceea ce le face folositoare pentru stimularea sistemului imunitar în lupta împotriva infecțiilor.

Reducerea inflamațiilor

Fructele de coacăz negru sunt bogate într-un acid gras omega-6 denumit acid gamma-linoleic. Acest compus ajută la reducerea fenomenelor inflamatorii și la îmbunătățirea simptomelor afecțiunilor inflamatorii cum este artrita reumatoidă. Unele studii au arătat că acidul gamma-linoleic ajuta la atenuarea durerilor de articulații și a rigidității persoanelor cu artrită.

Sănătatea ochilor

Coacăzele negre pot ajuta la tratarea glaucomului, una dintre principalele cauze ale orbirii. Antioxidanții cresc fluxul sanguin de la nivelul ochilor și pot ajuta la încetinirea evoluției glaucomului. Acidul gamma-linoleic, acidul linoleic și alți antioxidanți pot ajuta la reducerea simptomelor de ochi obosiți.

Reducerea riscului de afecțiuni ale inimii

Includerea coacăzelor negre în dietă poate ajuta la îmbunătățirea sănătății inimii și la reducerea riscului de afecțiuni cardiace. Unele studii au arătat că uleiul din semințele de coacăz negru poate îmbunătăți nivelul colesterolului total și pot reduce nivelul trigliceridelor din sânge.

Sănătatea aparatului digestiv

Coacăzele conțin fibre solubile și insolubile, ambele fiind vitale pentru o digestie sănătoasă. În timp ce fibrele solubile încetinesc digestia pentru ca intestinul să absoarbă mai multe nutrimente, fibrele insolubile facilitează tranzitul intestinal. De asemenea, ele reduc acumulările de toxine și reduc riscul de cancer de colon.

Diabetul

Coacăzele negre conțin un nivel ridicat de mangan, care este un mineral important pentru controlul nivelului de glucoză din sânge. Manganul ajută la secreția insulinei și la reglarea nivelului de zahăr din sânge la persoanele cu diabet de tip 2.

Reducerea riscului de cancer

Antioxidanții din fructele de coacăz negru ajută la combaterea radicalilor liberi din corp. Ei ajută la reducerea vătămărilor celulare care altfel ar duce la diferite tipuri de cancer. Antocienii ajută la încetinirea dezvoltării celulelor canceroase existente la nivelul ficatului.

Valori nutritive

Coacăzele negre sunt foarte bogate în vitamina C, conținând aproximativ 85% din doza zilnică recomandată. Vitamina C joacă un rol esențial în sănătatea și funcționarea sistemului imunitar.

Alte vitamine și minerale din coacăzele negre sunt: fierul, calciul, fosforul, magneziul, manganul, vitamina B1 (tiamina), vitamina B2 (riboflavina), vitamina B5 (acidul pantotenic), vitamina B6 (piridoxina), vitamina A. Ele mai conțin cantități mici de acid folic, vitamina B3 (niacină) și zinc.

Un sfert de cană de coacăze negre conține: 18 kilocalorii, 0 grame de proteine, 0 grame de grăsimi, 4 grame de carbohidrați și 2 grame de fibre.

Precauții

Deși coacăzele negre furnizează numeroase vitamine, minerale și antioxidanți, ele pot încetini coagularea sângelui la unele persoane. De asemenea, ele pot reduce presiunea sanguină, ceea ce poate duce la amețeli, pierderea cunoștinței, accelerarea respirației și vedere încețoșată.

Sursa: Webmd.com

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii