Oamenii preistorici au adus ciuma în Siberia în urmă cu circa 4.400 de ani, fapt care ar fi putut duce la colapsul populațiilor din această regiune, conform unei noi analize genetice.
Descoperirile preliminare indică posibilitatea ca mortalitatea cauzată de ciumă să fi influențat structura genetică a populațiilor din nord-estul Asiei care au călătorit în America de Nord, în urmă cu 5.500 de ani. Dacă rezultatele se confirmă, acestea, împreună cu alte noi cunoștințe în privința dinamicii populațiilor din regiune, ar dezvălui o descendență mai complexă în rândurile acestor călători preistorici decât s-a crezut inițial.
O echipă condusă de experții în genetica evoluției Gülşah Merve Kilinç și Anders Götherström, ambii de la Universitatea din Stockholm, a extras ADN-ul din rămășițele a 40 de schelete umane descoperite anterior în diferite părți din estul Siberiei. Între aceste mostre a fost descoperit, la doi siberieni preistorici, ADN-ul de Yersinia pestis, bacteria care produce ciuma, raportează cercetătorii în Science Advances. O persoană a trăit în urmă cu aproximativ 4.400 de ani, iar cealaltă în urmă cu circa 3.800 de ani.
Nu este clar cum a ajuns în Siberia bacteria care provoacă ciuma și dacă aceasta s-a răspândit în masă, spune Götherström. Însă cercetătorul și colegii săi au descoperit că diversitatea genetică a eșantioanelor străvechi de ADN uman a intrat într-un declin abrupt în urmă cu 4.700-4.400 de ani, posibil din cauza colapsului populațiilor.
Noile informații coincid cu dovezile publicate de cercetători în Cell, în iunie 2020, care indică existența ADN-lui de Yersinia pestis la doi indivizi preistorici din regiunea Lacului Baikal din Siberia, datând din urmă cu circa 4.500 de ani.
Ciuma ar fi putut ajunge în Siberia în urmă cu 4.500 de ani, în aceeași perioadă în care Yersinia pestis a infectat populațiile din alte părți ale Eurasiei, spune expertul în genetica evoluției Hendrik Poinar de la Universitatea McMaster din Hamilton, Canada, care nu a fost implicat în noul studiu. Însă este posibil ca siberienii preistorici să fi fost infectați cu o tulpină a Y. pestis care nu era virulentă. Dacă este așa, atunci bacteria nu ar fi ucis suficienți oameni pentru a altera structura genetică a siberienilor. Informațiile genetice provenite doar de la doi indivizi furnizează prea puține dovezi pentru a confirma existența unei tulpini virulente de Y. pestis, spune Poinar.
Descoperirile genetice furnizează o imagine a unei serii de modificări populaționale anterior necunoscute în această regiune. Indivizii preistorici incluși în noul studiu datează din urmă cu de la 16.900 de ani, la scurt timp după vârful ultimei ere glaciare, până la 550 de ani în urmă. Cercetătorii au comparat ADN-ul acestor siberieni preistorici cu ADN-ul oamenilor din prezent din diferite regiuni ale lumii și cu eșantioane anterioare de ADN uman preistoric – în principal din Europa, Asia și America de Nord. Analizele au arătat că, în ciuda climatului aspru din Siberia, populațiile de lângă Lacul Baikal și din regiuni situate mai la est de acesta s-au amestecat cu diferite populații din Siberia sau din afara acesteia, tocmai de la sfârșitul Epocii de Piatră până în timpurile medievale.
În mod particular, cei doi siberieni purtători de ciumă proveneau din regiuni care suferiseră modificări populaționale majore în cea mai mare parte a perioadei analizate, spun cercetătorii. Aceste evenimente ar fi putut include migrarea unor oameni purtători de ciumă din afara Siberiei. De exemplu, scheletul cu vârsta de 4.400 de ani a fost descoperit la vest de Lacul Baikal, o regiune care a fost martora apariției câtorva grupuri genetice distincte – cu rădăcinile mai către vest și sud-vest de Lacul Baikal – în urmă cu între 8.980 și 560 de ani.
Sursa: Science News.