Challenger Deep din Groapa Marianelor este cel mai adânc punct al oceanului. În anul 2010, Centrul pentru Cartografierea Coastelor și Oceanului din Statele Unite a măsurat adâncimea lui Challenger Deep la 10.994 de metri sub nivelul mării, cu o acuratețe verticală de ± 40 de metri. Dacă Muntele Everest, cel mai înalt munte de pe Pământ, ar fi plasat în acest loc din ocean, el ar fi acoperit de peste 2 km de apă.
Primele măsurători are adâncimii Gropii Marianelor au fost realizate de nava științifică britanică HMS Challenger, care a fost folosită de Marina Regală Britanică în anul 1875 pentru a studia această parte a oceanului. Cea mai mare adâncime înregistrată atunci a fost de 8.184 m.
În anul 1951, o altă navă a Marinei Regale Britanice, purtând tot numele de HMS Challenger, s-a întors în zonă pentru măsurători suplimentare. De data aceasta a fost descoperit un punct cu adâncimea de 10.900 m. Denumirea de Challenger Deep provine de la această navă.
În anul 2009, cartografierea cu sonarul efectuată de nava RV Kilo Moana, operată de Universitatea din Hawaii, a determinat o adâncime de 10.971 m, cu o eroare potențială de ± 22 m. Cea mai recentă măsurătoare, realizată în anul 2010, a determinat a adâncime de 10.994 m (cu o acuratețe de ± 44 m).
Explorarea lui Challenger Deep
Challenger Deep a fost explorată pentru prima dată de către Jacques Piccard și Don Walsh, care au coborât aici cu batiscaful Trieste, în anul 1960. Cei doi au ajuns la o adâncime de 10.916.
În anul 2009, cercetătorii de la Woods Hole Oceanographic Institution au realizat coborârea unui vehicul fără pilot, denumit Nereus, până la adâncimea de 10.902 m.
De ce oceanul este atât de adânc în această zonă?
Groapa Marianelor este localizată la limita unor plăci tectonice convergente. Aici intră în coliziune două plăci tectonice oceanice. În acest punct de coliziune, una dintre plăci coboară în manta. La linia de contact dintre cele două plăci, curbarea în jos a plăcii formează un jgheab cunoscut sub denumirea de groapă oceanică.
Așadar, gropile oceanice reprezintă unele dintre cele mai adânci părți ale oceanelor.
Cutremurele din Groapa Marianelor
Groapa Marianelor este localizată de-a lungul graniței dintre Placa Filipinelor și Placa Pacificului. Placa Filipinelor este situată în părțile de vest și nord, iar Placa Pacificului este situată spre est și sud.
Ambele plăci se deplasează în direcție nord-vest, însă Placa Pacificului se deplasează mai repede decât cea a Filipinelor. Mișcarea acestor plăci produce o limită de convergență, deoarece viteza mai mare a Plăcii Pacificului face ca aceasta să intre în coliziune cu Placa Filipinelor. Această coliziune produce o zonă de subducție în Groapa Marianelor, pe măsură ce Placa Pacificului coboară în mantaua Pământului, sub Placa Filipinelor.
Coliziunea are loc cu viteze diferite de-a lungul limitei celor două plăci, însă media este câteva zeci de milimetri pe an. În această zonă au loc cutremure periodice, deoarece Placa Pacificului, care coboară în manta, nu este netedă și uniformă. În schimbă, plăcile acumulează presiune, iar o alunecare bruscă produce o mișcare de câțiva milimetri până la câțiva metri la un moment dat. Atunci când plăcile alunecă, se produc vibrații, care călătoresc prin scoarța Pământului sub formă de unde seismice.
Pe măsură ce Placa Pacificului se scufundă în manta, ea este încălzită de forțele de frecare și de gradientul geotermic. La o adâncime de aproximativ 160 km, rocile sunt încălzite până în punctul în care unele minerale încep să se topească. Această topire produce magma, care se ridică la suprafață datorită densității sale mai mici. Când magma ajunge la suprafață, apar erupțiile vulcanice. În decursul timpului, aceste erupții vulcanice au format arhipelagul Insulelor Mariane.
Sursa: Geology.com