O echipă de cercetători condusă de neurologul John Collinge, de la University College London, susține că a descoperit noi dovezi în sprijinul controversatei ipoteze că proteinele implicate în boala Alzheimer se pot transmite de la o persoană la alta în condițiile anumitor intervenții chirurgicale. Studiul a fost publicat în Nature Medicine.
Autorii studiului și alți oameni de știință punctează că studiul se bazează pe un număr mic de pacienți și că are legături cu practici medicale ce nu mai sunt utilizate astăzi. Studiul nu sugerează că formele de demență, așa cum este boala Alzheimer, pot fi contagioase.
Timp de zece ani, echipa lui Collinge a studiat persoane din Marea Britanie care au primit în copilărie hormon de creștere derivat din glanda pituitară de la cadavre pentru tratarea anumitor afecțiuni, inclusiv nanismul (creșterea insuficientă în înălțime). Rezultatele au arătat că unele dintre aceste persoane au dezvoltat semne ale unui început de demență.
Simptomele demenței, cum sunt probleme de memorie și de limbaj, au fost diagnosticate clinic și, la unii pacienți, au fost asociate cu plăci de proteină beta-amiloid la nivelul creierului – un indiciu al bolii Alzheimer. Autorii sugerează că proteina amiloid, care era prezentă în preparatele de hormoni, ar fi fost „introdusă” în creier și ar fi produs daune.
Boala Alzheimer, transmisă prin hormoni contaminați?
Studiul vine în completarea altor studii anterioare asupra unor persoane care primiseră hormon de creștere provenit de la cadavre, o practică interzisă în Marea Britanie după 1985. În anul 2015, Collinge a descris descoperirea depozitelor de beta-amilod din creierele a patru oameni decedați ce fuseseră tratați cu hormon de creștere. Acești oameni muriseră la o vârstă mijlocie de o afecțiune neurologică numită boala Creutzfeldt-Jakob, care este provocată de prioni – proteine pliate greșit, infecțioase. Prionii fuseseră prezenți în eșantioanele de hormon de creștere.
Cele patru persoane studiate au murit înainte de apariția semnelor clinice ale acumulării plăcilor de amiloid. Însă prezența acestora la nivelul vaselor de sânge din creier sugerează că aceste persoane ar fi dezvoltat o afecțiune denumită angiopatie amiloidă cerebrală, care provoacă hemoragii la nivelul creierului și este, adesea, un precursor al bolii Alzheimer.
Autorii studiului au localizat și studiat mostre de hormon de creștere recoltate de la cadavre în acea perioadă. Într-un studiu din 2018, ei au descoperit că preparatele de hormoni conțineau proteine beta-amiloid, iar când aceste preparate au fost injectate șoarecilor, ele au determinat apariția plăcilor de amiloid și a angiopatiei amiloide cerebrale.
Boala Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență
Boala Alzheimer este o afecțiune evolutivă a creierului și o formă de demență care afectează memoria, gândirea și comportamentul [...]
Toate acestea au determinat oamenii de știință să se întrebe dacă nu cumva preparatele de hormoni contaminate au indus dezvoltarea bolii Alzheimer la persoanele care le-au primit. În cadrul ultimului studiu, cercetătorii au descoperit că 5 din 8 persoane care au primit un tratament cu hormoni de creștere în copilărie, dar la care nu a apărut boala Creutzfeldt-Jakob, au dezvoltat indicii comportamentale ale instalării demenței între vârstele de 38 și 55 de ani. Cu alte cuvinte, cele cinci persoane au întrunit criteriile de diagnosticare asociate cu primele faze ale bolii Alzheimer.
Teste genetice
Primele faze ale bolii Alzheimer sunt cauzate, de obicei, de anumite variante genetice, însă oamenii de știință nu au identificate aceste variante la trei dintre persoanele care arătaseră semne de boală Alzheimer și al căror ADN fusese testat. Acest fapt sugerează că cele trei persoane au dezvoltat o formă de boală Alzheimer după ce au primit în copilărie tratamentul de hormoni de creștere, spune Collinge.
Așadar, autorii susțină că studiul lor sugerează că, în cazuri rare, boala Alzheimer poate fi transmisă prin transferul de material biologic. Cu toate acestea, numărul mic de persoane implicate în studiu limitează certitudinea acestor concluzii.
Oamenii ar fi putut dezvolta demență independent de tratamentul cu hormoni, spune Mathias Jucker, de la Centrul de Boli Neurodegenerative din Gottingen, Germania. „Aceste persoane aveau multe alte afecțiuni medicale care ar fi putut crește riscul de boli neurodegenerative, așa cum este boala Alzheimer”, spune Jucker.
Alți cercetători se întreabă dacă persoanele cu demență aveau, de fapt, Alzheimer, în ciuda diagnosticelor clinice. Adesea există erori în diagnosticarea tipului de demență la o persoană aflată în viață, spune cercetătorul Andrew Doing, de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie.
Din perspectiva sănătății publice, nu trebuie să ne îngrijorăm de posibilitatea transmiterii bolii Alzheimer, deoarece tratamentul cu hormoni de creștere prelevați de la cadavre nu se mai practică în prezent.
Sursa: Nature