Un articol publicat pe Sci.News explorează o ipoteză fundamentală din astrobiologie – litopanspermia – prin prisma unor experimente recente asupra unei categorii remarcabile de microorganisme: bacteriile extremofile. Aceste organisme, capabile să supraviețuiască în condiții extreme de radiație, temperatură, presiune și deshidratare, sunt considerate candidați ideali pentru a testa posibilitatea transferului vieții între planete.
Studiul se concentrează asupra speciei Deinococcus radiodurans, una dintre cele mai rezistente bacterii cunoscute. Studii anterioare au demonstrat că această bacterie extremofilă poate supraviețui condițiilor dure ale spațiului cosmic, inclusiv radiațiilor intense și temperaturilor extrem de scăzute. Noua contribuție științifică aduce însă o piesă esențială în puzzle-ul litopanspermiei: capacitatea bacteriilor extremofile de a rezista șocurilor mecanice extreme generate de impacturi asteroidale.
Contextul geologic al cercetării științifice este unul bine documentat: suprafețele corpurilor cerești din Sistemul Solar, în special Luna și Marte, sunt marcate de numeroase cratere de impact. Se știe că astfel de coliziuni pot ejecta fragmente de rocă în spațiu, iar existența meteoriților marțieni pe Pământ confirmă faptul că materialul planetar poate traversa spațiul interplanetar. Întrebarea centrală devine astfel dacă bacteriile extremofile pot supraviețui întregului proces – de la ejectare până la eventualul impact pe o altă planetă.
Pentru a testa această ipoteză, cercetătorii de la Johns Hopkins University au simulat condițiile de ejectare generate de impacturi violente. Bacteriile extremofile au fost supuse unor presiuni de până la 3 gigapascali, echivalentul a aproximativ 30.000 de ori presiunea atmosferică a Pământului. Experimentul a implicat comprimarea celulelor între plăci de oțel și aplicarea unui impact suplimentar pentru a reproduce forțele extreme din timpul coliziunilor cosmice.
Rezultatele sunt remarcabile: deși la presiuni de aproximativ 2,4 gigapascali au fost observate deteriorări ale membranelor celulare, aproximativ 60% dintre bacteriile extremofile au supraviețuit. Această rată ridicată de supraviețuire este explicată prin structura robustă a învelișului celular, dar și prin mecanismele eficiente de reparare a daunelor la nivel molecular. Analizele de expresie genetică au arătat că bacteriile extremofile prioritizează procesele de refacere celulară imediat după expunerea la stres extrem.
Aceste descoperiri oferă un sprijin empiric semnificativ pentru ipoteza litopanspermiei, conform căreia viața ar putea fi transferată între planete prin intermediul fragmentelor de rocă ejectate în urma impacturilor. Dacă bacteriile extremofile pot supraviețui atât ejectării, cât și condițiilor de tranzit prin spațiu, atunci scenariul în care viața este „transportată” între lumi devine plauzibil din punct de vedere biologic.
Implicațiile sunt profunde. În primul rând, studiul sugerează că originea vieții pe Pământ ar putea fi mai complexă decât se credea anterior, incluzând posibilitatea unui aport extraterestru. În al doilea rând, dacă viața există sau a existat pe Marte, este posibil ca bacteriile extremofile marțiene să fi ajuns pe Terra – sau invers. Această perspectivă redefinește nu doar modul în care înțelegem distribuția vieții în Sistemul Solar, ci și strategiile de căutare a vieții extraterestre.
Sursa: Sci News