Potrivit teoriei gravitației emise de Isaac Newton, atracția gravitațională dintre două obiecte este direct proporțională cu produsul maselor lor împărțit la pătratul distanței dintre ele, iar această atracție acționează instantaneu, fără a avea vreo întârziere. De aici se pot stabili diferite caracterisitici ale corpurilor cerești, inclusiv mișcarea planetelor în jurul Soarelui. Aceste predicții ale orbitelor se potriveau perfect cu observațiile, ceea ce ne-a făcut să credem, timp de secole, că gravitația este instantanee.
Însă toate acestea s-au schimbat la începutul secolului al XX-lea, odată cu teoria relativității speciale a lui Albert Einstein, care stipulează că distanțele dintre obiecte și trecerea timpului depind de mișcarea relativă a observatorului. Această teorie nu se potrivește cu legea atracției gravitaționale a lui Newton și orbitele observate ale planetelor. Acest lucru l-a determinat pe Einstein să elaboreze relativitatea generală, care descrie atât mișcarea relativistă, cât și gravitația. Potrivit relativității generale, gravitația călătorește cu viteza luminii în loc de a fi instantanee. Odată ce efectele relativiste sunt luate în considerare, relativitatea generală prezice, de asemenea, cu exactitate orbitele planetelor în jurul Soarelui.
Einstein a publicat teoria relativității generale în anul 1915, iar de atunci aceasta a trecut de orice test la care a fost supusă. Cea mai simplă și mai convingătoare dovadă a faptului că gravitația călătorește cu viteza luminii a venit în 2017, atunci când atât undele gravitaționale, cât și lumina au fost observate în urma contopirii a două stele neutronice. În ciuda faptului că au călătorit peste 100 de milioane de ani-lumină, cele două semnale au ajuns pe Pământ la doar 1,7 secunde unul față de celălalt. Această înseamnă că viteza luminii și viteza gravitației diferă cu cel mult o parte dintr-un cvadrilion – adică diferă cu cel mult 0,0000000000001%.
Sursa: Astronomy.com