Zonele umede sunt vitale pentru supraviețuirea omenirii. Ele includ unele dintre cele mai productive ecosisteme ale planetei și furnizează servicii ecologice ce aduc numeroase beneficii.
Zonele umede includ habitate de apă dulce inundate permanent sau sezonier, de la lacuri și râuri la mlaștini, zone de coastă și marine precum estuarele, lagunele, mangrovele și recifele.
Ciclul global al apei stă la baza producției primare și reciclării nutrimentelor, furnizând apă dulce și hrană pentru oameni. Zonele umede sunt utilizate pentru transport și hidroenergie. Ele furnizează materii prime și resurse genetice, inclusiv medicamente. De asemenea, ele ajută la prevenirea inundațiilor, la protejarea regiunilor costiere și la stocarea carbonului. Multe prezintă o importanță culturală, spirituală sau recreațională.
Contribuțiile zonelor umede la bunăstarea omului au fost deseori trecute cu vederea sau subapreciate. Drept consecință, managementul zonelor umede a fost tratat superficial în planificările de dezvoltare. De multe ori, acționarii unui anumit sector iau decizii pe baza unor interese pe termen scurt, pierzând oportunitatea de a obține beneficii multiple și producând pierderea și degradarea zonelor umede. Încurajarea factorilor de decizie din toate sectoarele de a recunoaște și a lua în considerare valorile multiple ale zonelor umede este esențială pentru un management sustenabil. Gestionarea eficientă a zonelor umede necesită colaborarea mai multor sectoare ale societății, în principal a celor care se folosesc de beneficiile aduse de acestea sau care pot influența managementul și conservarea lor.
Convenția Ramsar
Convenția asupra Zonelor Umede, cunoscută și sub denumirea de Convenția Ramsar, este singurul tratat internațional privind zonele umede, fiind semnată în anul 1971 în orașul iranian Ramsar. A intrat în vigoare în anul 1975 și, în prezent, cuprinde 170 de state semnatare. Convenția furnizează un mecanism prin care zonele umede sunt incluse în agenda globală privind dezvoltarea sustenabilă, susținând inițiativele legate de biodiversitate, schimbările climatice, reducerea riscului la dezastre și degradarea terenurilor.
Convenția definește zonele umede, mai degrabă într-un sens larg, ca ”întinderi de mlaștini, bălți, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv zonele de apă marină a căror adâncime la reflux nu depășește șase metri.” Ramsar recunoaște 42 de tipuri de zone umede, grupate în trei categorii: zone umede marine și de coastă, zone umede de interior și zone umede artificiale.
Statele semnatare ale Convenției au trei obligații primare, denumite ”stâlpii” Ramsar: (1) conservarea și utilizarea durabilă a tuturor zonelor umede; (2) desemnarea și conservarea a cel puțin unei zone umede de importanță internațională (sau sit Ramsar); (3) cooperarea transfrontalieră în privința zonelor umede.
Un al concept-cheie al Convenției este caracterul ecologic al zonelor umede: ”combinația componentelor, proceselor și beneficiilor/serviciilor ecosistemice care caracterizează a zonă umedă la un anumit moment din timp.” Țările sunt încurajate să păstreze caracterul ecologic al tuturor zonelor umede și li se solicită să raporteze orice modificări adverse introduse de om în situl Ramsar.
În prezent există peste 2.300 de situri Ramsar, acoperind o suprafață de aproape 2.500.000 de kilometri pătrați, mai mult decât Groenlanda. Fiecare dintre aceste situri întrunește cel puțin unul dintre cele nouă criterii care îi conferă importanța internațională, criterii legate de tipul zonei umede, comunitățile ecologice, păsările acvatice, pești și alți taxoni.
Sursa: Ramsar – Global Wetland Outlook 2018