După ce a stocat, timp de milenii, carbon în solul său înghețat, tundra arctică trece printr-o transformare dramatică, determinată de incendiile de vegetație tot mai frecvente, care o transformă într-o sursă netă de emisii de dioxid de carbon.
Această perspectivă sumbră este detaliată în raportul arctic pe anul 2024 emis de Administrația pentru Oceane și Atmosferă (NOAA) din Statele Unite ale Americii, care a dezvăluit că temperatura anuală a aerului de suprafață din zona arctică a înregistrat anul acesta a doua cea mai ridicată valoare de după 1900.
„Observațiile noastre arată că tundra arctică se confruntă cu tot mai multe incendii de vegetație și că acum emite mai mult carbon decât absoarbe, ceea ce va înrăutăți impacturile schimbărilor climatice”, spune Rick Spinrad, administratorul NOAA. Mai mult, ceea ce se întâmplă în Arctica nu rămâne doar în această regiune a globului.
Încălzirea climei exercită două efecte la nivelul Arcticii. În timp ce stimulează creșterea și dezvoltarea plantelor, fapt care înlătură dioxidul de carbon din atmosferă, încălzirea determină creșterea temperaturii aerului de la suprafața planetei, ceea ce cauzează dezghețarea permafrostului. Topirea permafrostului eliberează carbonul stocat anterior sub formă de dioxid de carbon și metan (două gaze cu un efect de seră puternic) în urma descompunerii microbiene.
În plus, schimbările climatice cauzate de activitatea umană intensifică incendiile de vegetație de la altitudine, a căror frecvență, intensitate și emisii de carbon au crescut. Incendiile nu doar ard vegetația și materia organică din sol, eliberând carbon în atmosferă, ci și îndepărtează straturile izolatoare de sol, accelerând dezghețarea permafrostului pe termen lung.
Începând cu anul 2003, emisiile de la incendiile circumpolare au eliberat în medie de 207 de milioane de tone de carbon în fiecare an, potrivit NOAA. În același timp, ecosistemele terestre arctice au rămas o sursă constantă de metan.
Un semnal de alarmă
Este incert dacă această transformare a Arcticii din rezervor de carbon în sursă de carbon este permanentă. În timp ce pădurea boreală servește în continuare ca rezervor de carbon, regiunile nordice sunt cele mai îngrijorătoare.
După cele mai bune estimări, emisiile din permafrost nu vor depăși emisiile de la arderea combustibililor fosili, însă ele reprezintă un nivel semnificativ ce trebuie luat în considerare de modelele climatice.
Temperaturile mai ridicate afectează și viețuitoarele sălbatice. De exemplu, numărul renilor a scăzut cu 65% în ultimele 2-3 decenii – canicula din timpul verii le perturbă deplasările și supraviețuirea, la fel că modificările de la nivelul stratului de zăpadă și gheață.
Sursa: Phys.org