Observațiile furnizate de EMIT (Earth Surface Mineral Dust Source Investigation) și de alte instrumente științifice ale NASA vor face parte dintr-o evaluare globală a surselor de emisii de metan provenite din siturile cu deșeuri, așa cum sunt gropile de gunoi. Misiunea, care se va desfășura pe durata mai multor ani, va fi proiectată și condusă de organizația non-profit Carbon Mapper.
Metanul este un gaz cu efect de seră puternic, contribuind cu între un sfert și o treime la încălzirea globală cauzată de omenire. Scopul noii inițiative este să efectueze o analiză de bază a siturilor cu deșeuri care emit metan cu rate ridicate.
Metanul produs de sectorul deșeurilor contribuie cu aproximativ 20% la emisiile de metan antropice. Tonă pe tonă, metanul este cu 80% mai puternic decât dioxidul de carbon la înmagazinarea căldurii în atmosferă. Însă în timp ce dioxidul de carbon rămâne în atmosferă timp de sute de ani, metanul are o durată de viață de doar 10-20 de ani. Aceasta înseamnă că încetinirea imediată a încălzirii atmosferei ar putea fi realizată prin reducerea semnificativă a emisiilor de metan.
Carbon Mapper a primit un grant de la Fundația Grantham pentru Protecția Mediului pentru a-și susține inițiativele legate de siturile cu deșeuri, inclusiv o potențială finanțare pentru monitorizarea metanului din aer cu ajutorul echipamentelor puse la dispoziție de NASA. Proiectul presupune realizarea unei evaluări inițiale prin teledetecție a peste 1.000 de gropi de gunoi din Statele Unite și Canada, precum și din anumite zone-cheie din America Latină, Africa și Asia. Pentru a colecta date din aceste regiuni, cercetătorii vor utiliza senzori montați pe aeronave, inclusiv Airborne Visible/Infrared Imaging Spectrometer-Next Generation (AVIRIS-NG), dezvoltat de Jet Propulsion Laboratory din cadrul NASA. În plus, ei vor folosi Global Airborne Observatory al Universității de Stat din Arizona.
Ca parte a proiectului derulat de Carbon Mapper, cercetătorii vor analiza și datele despre metan furnizate de misiunea EMIT. Instrumentele acestei misiuni au fost instalate la bordul Stației Spațiale Internaționale în iulie 2022 pentru a măsura conținutul în minerale al suprafeței Pământului din regiunile majore generatoare de praf.
În octombrie, oamenii de știință au demonstrat că EMIT poate detecta și metanul emis din surse majore (supersurse).
După primul an al proiectului Carbon Mapper, cercetătorii vor realiza o monitorizare mai extinsă a peste 10.000 de gropi de gunoi din toată lumea cu ajutorul a doi sateliți. Aceștia for fi echipați cu spectrometre dezvoltate de Jet Propulsion Laboratory.
Informațiile din cadrul proiectului vor putea fi accesate pe Carbon Mapper Data Portal.
Sursa: SciTechDaily