Megalodonul, cel mai mare rechin care a trăit vreodată, este faimos pentru dinții săi uriași, de mărimea unei mâini de om. Totuși, există puține fosile ale întregului său corp. Oamenii de știință de la Universitatea din Zurich, în colaborare cu o echipă internațională de cercetători, au utilizat un specimen excepțional de bine conservat pentru a crea un model tridimensional (3D) computerizat al corpului acestui animal. Potrivit rezultatelor obținute, megalodonul putea înghiți prăzi de mărimea balenelor ucigașe din zilele noastre, după care nu se mai hrăneau timp de două luni.
Megalodonul (Otodus megalodon) reconstituit avea o lungime de 16 metri și cântărea peste 61 de tone. Se estimează că putea înota cu o viteză de 1,4 metri pe secundă, avea nevoie de peste 98.000 de kilocalorii în fiecare zi și avea volumul stomacului de aproape 10.000 de litri.
Aceste rezultate sugerează de megalodon putea călători pe distanțe lungi și că era capabil să mănânce animale de până la opt metri lungime – adică de mărimea unei balene ucigașe de astăzi, prădătorul de top al oceanelor. Capacitatea de a se hrăni cu prădători de top comparabili ca mărime cu milioane de ani în urmă îl plasează pe megalodon mai sus în lanțul trofic decât prădătorii de top din zilele noastre.
Coloana vertebrală bine conservată permite reconstituirea
Aceste descoperiri ale echipei internaționale de cercetători au fost publicate recent în Science Advances. Reconstituirea a fost posibilă datorită modelării tridimensionale a unui specimen de megalodon descoperit în anii 1890. Contrar tuturor așteptărilor, o parte semnificativă a coloanei sale vertebrale s-a fosilizat după ce creatura a murit în Miocen, în urmă cu 18 milioane de ani. Se estimează că avea vârsta de 46 de ani atunci când a murit.
„Dinții de rechin sunt fosile descoperite des datorită compoziției lor dure, care le permite să se conserve bine”, spune Jack Cooper, doctorand la Universitatea Swansea din Marea Britanie și autorul principal al studiului. „Cu toate acestea, scheletele lor sunt formate cartilaje, deci ele se fosilizează rareori. Așadar, coloana vertebrală de megalodon de la Institutul Regal Belgian de Științe Naturale este o fosilă unică.”
De la o singură vertebră, la întregul corp
Echipa de cercetători, care a inclus oameni de știință din Elveția, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia și Africa de Sud, a măsurat și a scanat mai întâi fiecare vertebră, înainte de a reconstitui întreaga coloană vertebrală. Apoi cercetătorii au atașat coloana la o scanare 3D a unei dentiții a lui megalodon descoperite în Statele Unite. În final, echipa a completat modelul prin adăugarea „cărnii” în jurul oaselor, folosind o scanare tridimensională a unui rechin alb din Africa de Sud.
„Masa este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui animal. În cazul animalelor dispărute, putem estima masa corpului cu ajutorul metodelor digitale moderne de modelare 3D, după care putem stabili relația dintre masă și alte trăsături biologice, cum ar fi viteza sau utilizarea energiei”, spune John Hutchinson, profesorul la Colegiul Veterinar Regal din Marea Britanie și coautor al studiului.
Un superprădător de top transoceanic
Necesitățile energetice ridicate ale animalului ar fi putut fi satisfăcut prin consumul grăsimii de balenă bogate în calorii, în care au fost descoperite anterior urme de mușcături de megalodon păstrate sub formă fosilizată. Modelările au arătat că o singură balenă de 8 metri lungime i-ar fi permis rechinului să înoate mii de kilometri prin oceane fără a mai avea apoi nevoie de hrană timp de două luni.
„Rezultatele sugerează că acest rechin gigant era un superprădător de top transoceanic”, spune Catalina Pimiento, profesor la Universitatea din Zurich și autoare senioară al studiului. „Extincția acestui rechin uriaș emblematic este posibil să fi avut un impact la nivelul transportului global al nutrimentelor și a eliberat marile cetacee din strânsoarea unui prădător puternic.”
Modelul 3D complet poate fi acum utilizat ca bază pentru reconstituiri și studii viitoare. Studiul ajută la înțelegerea mai bună a funcțiilor ecologice pe care speciile de megafaună le îndeplinesc în ecosistemele marine și a consecințelor pe scară largă ale dispariției lor.
Sursa: SciTechDaily