O echipă de cercetători de la Institutul de Știința Materialelor din Coreea de Sud (KIMS) a dezvoltat o peliculă ultra-fină dintr-un material inovator compozit, capabil să absoarbă peste 99% dintre undele electromagnetice din diferite benzi de frecvență, inclusiv din gama 5G/6G și WiFi.
Noul material inovator are o grosime mai mică de 0,5 mm și este caracterizat printr-o reflectivitate mai mică de 1% și o rată de absorbție de peste 99% pentru trei benzi de frecvență diferite.
Undele electromagnetice emise de componentele electronice pot cauza interferențe, ceea ce duce la degradarea performanțelor dispozitivelor electronice din vecinătate. Acest lucru este prevenit prin utilizarea materialelor de ecranare electromagnetică, iar absorbirea undelor electromagnetice este mai eficientă la reducerea interferențelor decât reflectarea acestora. Cu toate acestea, materialele de ecranare convenționale reflectă peste 90% din unde, cu o rată de absorbție de doar 10%. În plus, materialele cu o rată de absorbție ridicată adesea absorb doar undele electromagnetice dintr-o singură bandă de frecvență.
Pentru a depăși aceste limitări, oamenii de știință coreeni au dezvoltat un material compozit ce poate absorbi simultan undele electromagnetice din mai multe benzi de frecvență. Această tehnologie absoarbe și elimină undele electromagnetice, rezolvând problema interferențelor secundare. Mai mult, noul material inovator este subțire, flexibil și suficient de durabil pentru a-și păstra forma chiar și după ce este pliat și desfășurat de mii de ori, fapt care îl face potrivit pentru dispozitivele portabile.
Echipa de cercetători a sintetizat un material magnetic prin modificarea structurii cristaline a feritei, permițându-i să absoarbă în mod selectiv frecvențele dorite. Cercetătorii au produs o peliculă ultra-fină din polimer compozit și au montat tipare conductive pe partea din spate a filmului pentru a controla propagarea undelor electromagnetice. Prin ajustarea formei tiparelor conductive, reflectarea undelor electromagnetice dintr-o gamă specifică de frecvențe poate fi semnificativ redusă. Pentru a îmbunătăți și mai mult capacitățile de ecranare ale materialului, a fost adăugat un film subțire de nanotuburi de carbon cu proprietăți de ecranare ridicate.
„Pe măsură ce comunicațiile 5G/6G continuă să se extindă, crește importanța absorbției și ecranării undelor electromagnetice. Acest material are potențialul de a îmbunătăți semnificativ fiabilitatea dispozitivelor fără fir (wireless), cum sunt smartphone-urile și radarele pentru vehicule autonome.” – Byeongjin Park, cercetător senior la KIMS
Sursa: SciTechDaily