Necrofagii au adesea o reputație proastă – chicotitul hienelor este infam, croncănitul corbilor este sinistru, iar gâturile goale ale vulturilor vorbesc de la sine. Dar trupurile cadavrelor nu dispar pur și simplu. Necrofagii – în special speciile mari – se asigură că lumea noastră nu este acoperită de hoituri.
Însă într-un studiu efectuat pe aproape 1.400 de specii de vertebrate necrofage, 36% dintre acestea sunt în declin sau amenințate cu dispariția, conform unui raport publicat pe 16 iunie în revista Proceedings of the National Academy of Sciences. Cei mai mari necrofagi sunt cei mai amenințați, în timp ce cei mai mici o duc mai bine. Acești necrofagi secundari sunt mai predispuși să răspândească boli la oameni. Drept urmare, conservarea necrofagilor ar putea putea fi de folos și pentru sănătatea omului.
Necrofagii sunt primii lucrători în domeniul salubrității. În America și Europa, aproximativ 75% din toate hoiturile disponibile sunt consumate parțial sau integral de necrofagi, vulturii-curcan consumând singuri 1,5 milioane de tone de carne râncedă pe an.
Beneficiile estetice ale acestei metode de eliminare sunt evidente. De asemenea, ar putea ajuta sănătatea noastră, spune Chinmay Sonawane, ecolog la Universitatea Stanford. Sonawane și colegii săi au arătat în 2021 că hienele pătate (Crocuta crocuta) din Mekelle, Etiopia, au consumat 200 de tone de deșeuri animaliere pe an, prevenind aproximativ cinci cazuri de antrax și tuberculoză bovină la oameni și 140 de cazuri la animalele domestice.
Unele specii de necrofagi sunt evidente – câinii sălbatici, vulturii sau șobolanii. Însă multe erbivore, precum bivolii, peștii-papagal și veverițele, vor gusta o dată sau de două ori dintr-un cadavru. Puține specii se bazează exclusiv pe hoituri pentru hrana lor – doar unu la sută dintre speciile analizate în cadrul studiului (1.376 de specii de vertebrate) erau necrofagi „obligați”. Aproximativ 50% erau necrofagi „facultativi”, adică se hrăneau și cu hoituri ca parte a dietei lor. Pentru restul de 49%, cantitatea de hoituri pe care o consumau era necunoscută.
Dintre speciile necrofage, 36% sunt fie deja amenințate sau pe cale de dispariție, fie populațiile lor sunt în scădere. Necrofagii obligați sunt în mod special expuși riscului – jumătate din cele 17 specii sunt listate ca fiind „vulnerabile” sau „în pericol critic”. Cea mai mare parte a riscului provine de pe urma activităților umane, cum ar fi creșterea animalelor – unde otrăvurile care vizează prădătorii mamiferelor ar putea otrăvi necrofagii din greșeală – și comerțul cu animale sălbatice, cu o preferință pentru cele mari și rele.
În schimb, mezo-necrofagii – animale mai mici care mănâncă hoituri – se pare că o duc mai bine. Ele sunt mai bine adaptate să rămână în habitate dominate de om, unde consumă atât hrană umană, cât și hoituri. Însă aceste specii mai mici nu pot înlocui în totalitate speciile mai mari. Numeroși necrofagi mici se bazează pe urmărirea celor mai mari pentru a găsi hoiturile. De asemenea, speciile mai mici au nevoie adesea ca animalele mai mari să deschidă un cadavru înainte de a putea avea acces la interiorul acestuia.
Necrofagii mici sunt mai predispuși la răspândirea bolilor la oameni. Populațiile mai mari de șobolani și șoareci sunt asociate cu o creștere a focarelor de leptospiroză, o boală bacteriană transmisă prin apă. Când populațiile de vulturi s-au prăbușit în India în anii 1990, populațiile de câini sălbatici au crescut vertiginos – rezultând aproximativ 39 de milioane de mușcături de câine și 48.000 de decese cauzate de rabie între 1992 și 2006.
Sursa: Science News