Gunoaiele din oceane, mai ales plasticul, nu plutesc la suprafața apei, ci se găsesc sub valuri. Aceasta face ca urmărirea și monitorizarea din satelit a acestor deșeuri să reprezinte o provocare pentru cercetători. Însă o serie de noi algoritmi de căutare avansați ar putea ajuta sateliții să deruleze această sarcină. Sistemul ar putea deveni o unealtă utilă în abordarea problemei globale a deșeurilor din oceane.
Oamenii de știință au instruit un program de învățare automată (machine learning) cu 300.000 de imagini multispectrale și în infraroșu ale Mării Mediterane, realizate în decurs de șase ani de satelitul Copernicus Sentinel-2 al Agenției Spațiale Europene. Echipa a folosit apoi această baze de dată pentru a identifica șirurile plutitoare de gunoaie și plastic formate de curenții marini și de vânt. Acestea se pot întinde pe mai mulți kilometri înainte de a se dispersa în ocean. Proiectul a fost realizat de Institute of Marine Sciences (ICM-CSIC), Higher Council for Scientific Research (CSIC) și Universitatea din Cadiz, Spania.
Harta Mării Mediterane, cu localizarea acumulărilor de resturi marine, realizată de satelitul Copernicus Sentinel-2 al Agenției Spațiale Europene. Fiecare cerc roșu reprezintă o acumulare detectată între iunie 2015 și septembrie 2021 (cu albastru sunt prezentate zonele industriale ale țărilor riverane). | Sursa: M. ARIAS, A. COZAR
„Până în prezent, căutarea acumulărilor de gunoaie de câțiva metri în diametru de la suprafața apei oceanului semăna cu căutarea unui ac în carul cu fân”, spune Manuel Arias, cercetător la ICM-CSIC și codirector al proiectului.
Chiar dacă șirurile de gunoaie reprezintă un procent extrem de mic din totalul deșeurilor marine, cercetătorii cred că gunoaiele pot servi ca proxi pentru punctele fierbinți ale poluării. Între iulie 215 și septembrie 2021, echipa a detectat și monitorizat un total de 14.374 șiruri de gunoaie – o creștere exponențială față de datele anterioare. În total, s-a estimat că poluarea acoperea o suprafață de 94,5 kilometri pătrați (cât 7.500 terenuri de fotbal). Majoritatea șirurilor de gunoaie măsurau circa un kilometru, dar 27 dintre acestea se întindeau pe 10-23 km.
Analiza tiparelor poluării marine a permis echipei de cercetători să deducă o serie de factori care influențează locurile și momentele în care gunoaiele se acumulează în ocean, așa cum sunt densitatea populației riverane, geografia și precipitațiile. De exemplu, o regiune care se confruntă cu ploi torențiale frecvente este mai predispusă la a trimite deșeuri în ocean, pe când un deșert are o contribuție mult mai redusă. Punctele fierbinți ale acumulării deșeurilor se află până la 15 km în largul coastelor și se reîntorc pe la țărm în câteva săptămâni sau luni.
Cercetătorii cred că noul sistem ar putea ajuta programele de curățare a oceanelor să identifice concentrările de gunoaie și chiar să prezică dispersia acestora. De asemenea, sistemul poate fi extins pentru a monitoriza alte aspecte, precum cargourile pierdute sau scurgerile de produse petroliere.
Sursa: Popular Science