Galaxiile Seyfert, obiecte cosmice intens studiate

În anul 1943, astronomul american Carl Seyfert a atras atenția asupra unor galaxii spirale al căror nucleu era neobișnuit de strălucitor. Imaginea de mai sus arată galaxia NGC 4051, una dintre galaxiile Seyfert intens studiate.

Studiile au arătat că, în comparație cu galaxiile obișnuite, galaxiile Seyfert prezintă un exces de radiații din domeniul infraroșu îndepărtat și alte lungimi de undă. În mod remarcabil, la unele lungimi de undă, inclusiv din domeniul vizibil, acest exces de radiații este variabil, ceea ce înseamnă că emisiile unei galaxii Seyfert trebuie să provină dintr-o zonă minusculă comparativ cu galaxia însăși.

Spectrul nucleului lor strălucitor arată că galaxiile Seyfert pot fi clasificate în două tipuri, în funcție de liniile lor de emisie: galaxii Seyfert de tip 1 și galaxii Seyfert de tip 2.

Galaxiile Seyfert de tip 1 prezintă două seturi de linii de emisie. Setul mai îngust are lățimi de aproximativ 400 km/s, iar regiunea care îl emite este cunoscută sub denumirea de regiunea de linie îngustă (narrow-line region). Liniile mai late au lățimi de 10.000 km/s și își au originea în regiunea mai densă de gaz denumită regiune de linie lată (broad-line region). Ambele emisii sunt produse de gaze puternic ionizate.

Galaxiile Seyfert de tip 2 prezintă doar linii înguste proeminente. Liniile late fie lipsesc, fie sunt extrem de slabe în spectrul optic.

De fapt, aceste două tipuri nu sunt atât de bine definite cum ar părea la prima vedere, deoarece au fost descoperite linii late slabe în galaxii Seyfert clasificate inițial de tip 2. Tipurile 1 și 2 pot fi considerate ca extremele unui interval de tipuri de galaxii Seyfert, clasificate după tăria liniilor lor înguste și late. De exemplu, o galaxie Seyfert de tip 1.5 prezintă linii înguste și linii late, însă liniile late nu sunt la fel de puternice ca la tipul 1.