Fizicienii descoperă că gravitația poate crea lumină

publicat de Florin Mitrea
65 vizualizări
O gaură neagră înghițind o stea

Cercetătorii au descoperit că, în condițiile universului timpuriu, undele gravitaționale ar fi perturbat spațiu-timpul atât de mult încât au creat radiații în mod spontan.

Conceptul fizic de rezonanță ne înconjoară în viața de zi cu zi. Atunci când ne dăm într-un leagăn și dorim să ajungem mai sus, ne folosim de picioare pentru a lua avânt și găsim imediat ritmul la care leagănul ajunge cât mai sus. Dacă pierdem ritmul, mișcarea leagănului încetinește. Acest fenomen este cunoscut în fizică sub denumirea de rezonanță parametrică.

În exemplul de mai sus, picioarele acționează ca un mecanism extern de pompare. Atunci când se potrivesc cu frecvența de rezonanță a sistemului, în acest caz corpul aflat pe leagăn, picioarele sunt capabile să transfere energie întregului sistem, făcând ca leagănul să ajungă cât mai sus.

Acest timp de rezonanță se întâlnește peste tot, iar o echipă de cercetători a descoperit că o formă exotică de rezonanță parametrică a apărut în condițiile extreme de la începuturile universului.

Probabil că cel mai dramatic eveniment din toată istoria universului a fost inflația. Aceasta este un eveniment ipotetic care a avut loc atunci când universul avea vârsta de mai puțin de o secundă. În timpul inflației, cosmosul nostru s-a extins la proporții uriașe. Sfârșitul inflației a fost un eveniment haotic, în care undele gravitaționale acționau dezordonat în tot cosmosul.

În mod normal, undele gravitaționale sunt extrem de slabe. Pentru a detecta undele gravitaționale care ajung pe Pământ, trebuie să construim detectoare capabile să măsoare distanțe mai mici decât mărimea nucleului unui atom. Însă cercetătorii sugerează că, în condițiile extreme ale universului timpuriu, undele gravitaționale ar fi devenit foarte puternice. Chiar ar fi existat unde gravitațional staționare, care nu se deplasau prin univers și care concentrau o cantitate excepțională de energie gravitațională.

Cercetătorii au descoperit că acest lucru ar fi putut avea consecințe majore asupra câmpului electromagnetic de la începutul universului. Regiunile cu gravitație intensă ar fi excitat acest câmp electromagnetic suficient de mult pentru a-l determina să elibereze o parte din radiație sub formă de lumină.

Acest rezultat dă naștere unui fenomen cu totul nou: producerea luminii doar din gravitație. Nu există nicio situație în universul actual care să permită un astfel de proces, dar cercetătorii au arătat că universul timpuriu era un loc mult mai straniu decât ne-am fi putut aștepta.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii