Evoluția universului, simulată pe un supercomputer

publicat de Florin Mitrea
81 vizualizări
Simulare a evoluției universului

Universul timpuriu se transformă dintr-un peisaj fără trăsături într-o rețea complicată – așa arată o nouă simulare pe supercomputer a evoluției universului.

Animația arată universul nostru modificându-se dintr-un nor neted și rece în galaxiile și stelele împrăștiate pe care le vedem astăzi. Este cea mai complexă, mai detaliată și mai precisă reproducere a evoluției universului realizată până acum, potrivit unui articol al cercetătorilor publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Această incursiune virtuală în trecutul cosmosului este rezultatul proiectului CoDaIII, cea de a treia iterație a Cosmic Dawn Project, care urmărește istoria universului chiar din „epoca întunecată” a acestuia, începând cu 10 milioane de ani după Big Bang. În acel moment, gazele fierbinți produse chiar la începuturile universului, în urmă cu aproximativ 13,8 miliarde de ani, se răciseră sub forma unui nor lipsit de lumină, spune astronomul Paul Shapiro, de la Universitatea din Austin, Texas, S.U.A.

Cu circa 100 de milioane de ani mai târziu, perturbațiile produse de Big Bang au făcut că gazele să se aglomereze. Acest lucru a dus la structuri cosmice asemănătoare unor filamente, din care s-a format o rețea de materie unde s-au născut stelele și galaxiile.

Pe măsură ce radiația emisă de primele galaxii a iluminat universul, ea a înlăturat electronii atomilor din norii de gaz, într-o perioadă denumită epoca reionizării, care a continuat până la 700 de milioane de ani după Big Bang.

CoDaIII este prima simulare care ia în considerare interacțiunea complexă dintre radiație și fluxul materiei în univers. Ea include perioada cuprinsă între epoca întunecată a universului și următoarele câteva miliarde de ani, pe măsură ce distribuția materiei a dus la formarea universului de astăzi.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii