Cum să oprim declinul insectelor? Iată câteva idei

publicat de Florin Mitrea
121 vizualizări
Fluture pe o floare

Mesajul entomologului Akito Kawahara este simplu: nu putem trăi fără insecte. Insectele au necazuri, iar fiecare dintre noi poate face câte ceva pentru a le ajuta.

Cercetările efectuate de Kawahara s-au concentrat pe întrebările fundamentale privind evoluția moliilor și fluturilor, însă cercetătorul este tot mai bântuit de studiile care trag semnale de alarmă privind declinul în picaj în care se află diversitatea și numărul insectelor.

Kawahara a fost el însuși martor al acestor pierderi. Copil fiind, el colecta insecte la fiecare sfârșit de săptămână, deseori călătorind la un stejar faimos de lângă Tokyo, al cărui sevă atrăgea numeroase insecte. Aici cercetătorul a văzut pentru prima dată fluturele național al Japoniei, marele împărat violet (Sasakia charonda). Când s-a reîntors după câțiva ani, stejarul numai exista, zona devenind un cartier rezidențial. Numărul fluturilor Sasakia charonda se află în declin brusc la nivel național.

În timp ce oamenii de știință au păreri împărțite privind severitatea problemei, multe descoperiri indică o tendință generală de scădere, unul dintre studii chiar estimând că 40% dintre speciile de insecte sunt în pericol de dispariție. Drept răspuns, Kawahara și-a propus să contribuie la mai buna conștientizare a oamenilor privind unele dintre cele mai neînțelese animale din lume.

„Insectele furnizează atât de multe omenirii”, a declarat Kawahara, curator asociat la Centrul McGuire pentru Lepidoptere și Biodiversitate din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Florida. „Numai în Statele Unite ale Americii, insectele sălbatice aduc o contribuție în economie estimată la 70 de miliarde de dolari în fiecare an, prin servicii cum ar fi polenizarea și eliminarea deșeurilor. Insectele sunt incredibile și puțină lume cunoaște acest lucru.”

Insectele ajută plantele cu flori și reprezintă surse de hrană pentru păsări, lilieci, pești de apă dulce și alte animale. Însă ele întâmpină o multitudine de amenințări, inclusiv pierderea habitatelor, pesticidele, poluarea, speciile invazive și schimbările climatice. Dacă activitățile umane sunt cele care au declanșat declinul, atunci tot oamenii pot fi o parte a soluției, consideră Kawahara.

Într-un articol publicat într-o ediție specială a Proceedings of the National Academies of Sciences, Kawahara și colaboratorii săi conturează câteva căi prin care oricine poate contribui la conservarea insectelor.

Cosiți mai puțin

Dacă dețineți un gazon, cosirea mai rară a acestuia poate ajuta insectele. Kawahara recomandă păstrarea a 10% din peisaj pentru insecte, fie prin înlocuirea monoculturilor de iarbă cu plante native, fie prin lăsarea de porțiuni necosite. Aceste rezervații în miniatură reprezintă un habitat crucial și un rezervor de hrană pentru insecte, mai ales dacă nu sunt tratate cu pesticide sau erbicide chimice.

„Chiar și un mic petic de verdeață poate avea o importanță uriașă pentru insecte, ca loc pentru cuibărit și pentru găsirea resurselor”, a declarat Kawahara. „Dacă fiecare casă, școală sau parc din Statele Unite și-ar converti 10% din gazon în habitat natural, atunci insectele ar avea la dispoziție încă 1,6 milioane de hectare de habitat.”

Dacă nu dețineți un gazon, tot puteți ajuta insectele, prin cultivarea de plante native în ghivece și așezarea lor la ușă, ferestre, balcoane, terase sau în curte.

Reduceți intensitatea luminii

Poluarea luminoasă pe timp de noapte a crescut mult după anii 1990, dublându-se în unele dintre locurile din lume cu o biodiversitate însemnată. Luminile artificiale atrag puternic insectele nocturne, care se pot epuiza până la moarte zburând în jurul becurilor sau pot cădea victime prădătorilor care le pot localiza mai ușor la lumină.

Puteți acorda o mână de ajutor insectelor – dar și reduce factura la electricitate – stingând luminile ce nu sunt necesare și folosind becuri cu lumină galben-portocalie sau roșie, care atrag mai puțin insectele.

Toxorhynchites rutilus

Cele mai multe insecte nu sunt dăunătoare pentru oameni. Dintre cele peste 3000 de specii de țânțari, doar o fracțiune reprezintă o amenințare pentru om. Multe alte specii sunt benefice, precum Toxorhynchites rutilus, care vânează alți țânțari și polenizează plantele cu flori. | Foto: WIKIMEDIA COMMONS (CC BY 3.0)

Folosiți detergenți și agenți de etanșare prietenoși cu insectele

Poluanții chimici din detergenții utilizați pentru spălarea mașinilor și agenții pe bază de gudron utilizați la etanșarea construcțiilor și aleilor pot afecta viața insectelor. Kawahara recomandă schimbarea acestor produse cu altele biodegradabile, pe bază de soia. În timpul iernii, înlocuirea sării cu alte produse fără sare oferă o mai mare siguranță pentru insecte și animalele de companie.

Deveniți un ambasador al insectelor

În Statele Unite ale Americii, insectele au fost privite, în mod tradițional, drept devoratori ai culturilor, vectori ai bolilor și indicatori ai unei igiene deficitare, chiar dacă marea lor majoritate nu dăunează oamenilor. Kawahara crede că reconsiderarea propriilor stereotipuri privind insectele și dobândirea unei mai bune înțelegeri a frumuseții, diversității și rolurilor lor este primul pas în ajutorarea lor.

Ca antidot pentru temerile nefondate, mergeți în natură să observați insectele sau adoptați insecte ca animale de companie, fapt care constituie o cale simplă și ieftină pentru inițierea copiilor în lumea științei. Documentarea pe platforme precum iNaturalist nu numai că vă ajută la învățarea unor lucruri noi, dar furnizează și informații pentru cercetările științifice.

Sursa: Phys.org.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii