China construiește o rachetă masivă reutilizabilă

publicat de Florin Mitrea
50 vizualizări
Rezervorul rachetei Long March 9

De ani de zile, China oferă indicii despre racheta sa Long March 9 (CZ-9), o variantă supergrea, cu trei trepte, a familiei Long March. Se pare că acest lansator va putea transporta până la 150.000 kg pe orbita terestră joasă și 54.000 kg până la punctul de inserție translunară. În data de 2 martie, Academia pentru Tehnologia Vehiculelor de Lansare din China (CALT) a anunțat că a terminat de construit primul rezervor de combustibil pentru CZ-9.

Rezervorul de combustibil are un diametru de 10 metri, fiind cel mai mare dezvoltat de China până acum. El este puțin mai mare decât principalul rezervor de combustibil utilizat de racheta Starship  a companiei americane SpaceX (cu un diametru de 9 metri) și al rachetei Space Launch System a NASA (cu un diametru 8,4 metri). Rezervorul este, de asemenea, de două ori mai mare decât prima treaptă a rachetei Long March 5, utilizată în prezent de Agenția Națională Spațială din China.

Potrivit lui Hu Zhenggen, cercetător la Institutul de Propulsie Aerospațială din Beijing, provocările nu s-au rezumat doar la faptul de a mări rezervorul de două ori. Din punct de vedere structural, volumul unui rezervor cu diametrul de 10 metri face necesar ca acesta să fie suficient de solid pentru a stoca mai mult combustibil, dar, în același timp, să fie suficient de subțire și ușor pentru a minimiza greutatea rachetei la lansare.

Din acest motiv, dezvoltarea CZ-9 și a componentelor sale evidențiază, de asemenea, progresele realizate de China în ceea ce privește materialele avansate și producția de top. Un exemplu în acest sens îl constituie o tehnică de sudură prin care două materiale sunt îmbinate fără a fi topite.

Procesul de dezvoltare, inclusiv materialele, proiectarea, producția componentelor, asamblarea și evaluarea, a durat șase ani și a fost realizat de peste 20 de grupuri de cercetare din China.

China intenționează la treacă la un model reutilizabil al rachetei, similar cu Starship. Odată ce va fi gata pentru primul zbor (în jurul anului 2030), CZ-9 va fi utilizată pentru construirea Stației Internaționale de Cercetare Lunară – un proiect comun al Chinei și Rusiei, menit să rivalizeze cu Programul Artemis al NASA.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii