Burețiii de mare sau spongierii există de mult timp pe planeta noastră, unele specii având fosile care datează din urmă cu aproximativ 600 de milioane de ani, din Precambrian.
Cele aproximativ 8.550 de specii de spongieri de astăzi sunt clasificate din punct de vedere științific în încrengătura Porifera, care include patru clase distincte: Demospongiae (cea mai diversă clasă, conținând 90% din spongierii din zilele noastre), Hexactinellida (spongierii de sticlă, mai rar întâlniți), Calcarea (spongierii calcaroși) și Homoscleromorpha (cea mai rară și mai simplă clasă, cu circa 117 specii).
Deși spongierii sunt nevertebrate acvatice imobile, cum este și cazul coralilor, ei sunt organisme complet diferite față de aceștia din urmă, având anatomie, metode de hrănire și procese de reproducere distincte. Principalele diferențe sunt următoarele:
- Coralii sunt organisme complexe, cu multe tipuri de celule. Bureții de mare sunt animale foarte simple, lipsite de țesuturi;
- Toți coralii au nevoie de apă sărată pentru a supraviețui. În timp ce mulți spongieri sunt întâlniți în ocean, numeroase specii trăiesc și în ape dulci și estuare.
Indiferent de aceste diferențe, spongierii sunt locuitori importanți ai recifelor de corali. O populație de bureți de mare diversă poate influența calitatea apei din recif, deoarece spongierii filtrează apa, colectează bacteriile și procesează carbonul, azotul și fosforul.
În recifele de corali sărace în nutrimente, se crede că unele specii de spongieri fac carbonul disponibil din punct de vedere biologic prin secretarea unui gen de „excremente de spongier”, cu care se hrănesc alte organisme, alimentând astfel productivitatea în întregul ecosistem. În acest mod, bureții de mare protejează reciful față de fluctuațiile din densitatea nutrimentelor, temperatură și lumină, aducând beneficii altor organisme din recif.
Scheletul unui spongier se adaptează bine la habitatul său, permițându-i să trăiască pe suprefețe stâncoase dure sau pe sedimente moi, cum sunt nisipul și mâlul. Unii spongieri se pot atașa chiar de resturi plutitoare, iar rareori pot fi găsiți plutind liber.
Pe măsură ce apa este filtrată prin exteriorul poros al buretelui, acesta primește hrană și oxigen și elimină reziduurile. În interiorul buretelui, structuri minuscule asemănătoare unui fir de păr, denumite flageli, creează curenți pentru a filtra bacteriile din celulele spongierului și a captura nutrimentele în interior.
Scheletele lor puternice ajută spongierii să reziste volumului mare de apă care curge prin ei în fiecare zi.
Sursa: National Ocean Service