În decembrie 2015, la Paris, lumea a asistat la un moment istoric: 195 de state au semnat ceea ce avea să devină cel mai important pact internațional pentru combaterea schimbărilor climatice – Acordul de la Paris. Povestea acestui acord nu este doar despre negocieri diplomatice și cifre tehnice, ci și despre efortul comun al omenirii de a răspunde unei crize globale, a cărei urgență nu mai putea fi ignorată.
La începutul secolului XXI, consensul științific devenise imposibil de contestat: încălzirea globală era reală, iar activitățile umane – în special arderea combustibililor fosili – erau principalele responsabile. Raport după raport al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) avertiza asupra consecințelor: topirea accelerată a ghețarilor, creșterea nivelului mării, intensificarea fenomenelor meteorologice extreme și pierderea biodiversității.
Totuși, încercările anterioare de a stabili un acord global obligatoriu eșuaseră parțial. Protocolul de la Kyoto, adoptat în 1997, obligase doar o parte dintre state – în special țările industrializate – să reducă emisiile, lăsând deoparte marile economii emergente. Această limitare a scos la iveală nevoia unui pact cu adevărat universal.
Paris 2015: între speranță și scepticism
Pe fundalul acestui context, Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP21) a reunit la Paris mii de negociatori, lideri politici, reprezentanți ai societății civile și oameni de știință. Atmosfera era tensionată, dar și plină de așteptări. Multe state insulare, amenințate direct de creșterea nivelului mării, au ridicat vocea, subliniind că pentru ele nu era doar o chestiune de politici publice, ci de supraviețuire națională. Marile puteri – SUA, China, Uniunea Europeană – au recunoscut pentru prima dată că numai o acțiune comună putea preveni catastrofa.
Negocierile au fost dure, dar în cele din urmă s-a ajuns la un compromis care a reușit să aducă la aceeași masă aproape toate țările lumii. În seara zilei de 12 decembrie 2015, Laurent Fabius, ministrul francez de externe și președintele conferinței, a anunțat adoptarea Acordului de la Paris, moment întâmpinat cu aplauze și emoție.
Obiectivele principale ale acordului
Acordul de la Paris are câteva principii fundamentale, care merită subliniate:
- Limitarea încălzirii globale – Scopul central este de a menține creșterea temperaturii medii globale mult sub 2°C față de nivelurile preindustriale, cu ambiția de a o limita la 1,5°C. Această diferență aparent mică are implicații majore asupra frecvenței și severității dezastrelor climatice.
- Contribuțiile naționale determinate – Fiecare stat își stabilește propriile planuri de reducere a emisiilor și adaptare la schimbările climatice. Deși nu există sancțiuni directe pentru nerespectarea obiectivelor, există mecanisme de raportare și revizuire periodică a progreselor.
- Echitatea și responsabilitatea comună – Acordul recunoaște că toate statele au o responsabilitate în combaterea schimbărilor climatice, dar și că există diferențe de capacitate și resurse. Țările dezvoltate au angajamentul de a sprijini financiar și tehnologic statele în curs de dezvoltare.
- Finanțarea climatică – S-a stabilit mobilizarea a cel puțin 100 de miliarde de dolari anual pentru a sprijini eforturile țărilor vulnerabile în adaptare și reducerea emisiilor.
- Neutralitatea climatică – Până în a doua jumătate a secolului, lumea ar trebui să atingă un echilibru între emisiile de gaze cu efect de seră și capacitatea ecosistemelor de a le absorbi.
Impactul acordului
De la adoptarea sa, Acordul de la Paris a devenit reperul central al politicilor climatice globale. Numeroase state și-au actualizat legislația internă pentru a-și alinia economiile la obiectivele climatice, iar sectorul privat a început să investească masiv în energii regenerabile, eficiență energetică și tehnologii verzi. În același timp, acordul a avut și un impact simbolic: a arătat că solidaritatea internațională este posibilă chiar și în fața unor interese economice divergente.
Totuși, progresele nu au fost uniforme. În 2017, Statele Unite, sub administrația Donald Trump, au anunțat retragerea din acord, ceea ce a stârnit îngrijorări la nivel mondial. Revenirea SUA în 2021, sub administrația Joe Biden, a restabilit parțial încrederea. Dar chiar și cu participarea tuturor, rapoartele IPCC continuă să arate că angajamentele actuale nu sunt suficiente pentru a atinge obiectivul de 1,5°C.
Provocări și limite
Acordul de la Paris se confruntă cu mai multe obstacole majore:
- Lipsa de constrângeri juridice puternice: deși statele trebuie să își raporteze progresul, nu există sancțiuni clare pentru cei care nu își respectă angajamentele.
- Dificultăți de implementare: tranziția către economii verzi presupune investiții uriașe, restructurarea industriilor și uneori costuri sociale și politice considerabile.
- Inegalități între state: țările dezvoltate și cele emergente au resurse diferite, ceea ce creează tensiuni privind cine ar trebui să plătească mai mult.
- Accelerarea crizei climatice: fenomenele extreme, precum incendiile de vegetație, valurile de căldură sau furtunile devastatoare, apar cu o frecvență tot mai mare, punând presiune asupra guvernelor de a acționa mai rapid.
Acordul de la Paris – un angajament în devenire
Privind retrospectiv, Acordul de la Paris poate fi înțeles ca o etapă esențială într-o poveste mai lungă – aceea a confruntării omenirii cu schimbările climatice. Nu este un final, ci un început: o încercare de a pune pe aceeași direcție sute de state, fiecare cu interese proprii, pentru un bine comun. Este un pact fragil, dar și un simbol al cooperării globale.
Așa cum spunea secretarul general al ONU de la acea vreme, Ban Ki-moon, „Acordul de la Paris este o victorie pentru oameni, pentru mediu și pentru multilateralism”. Însă adevărata măsură a victoriei va fi dată nu de semnăturile din 2015, ci de acțiunile concrete din deceniile care urmează.