Virusul Ebola, numit oficial Ebolavirus Zair, este un virus rar care infectează oamenii și alte animale, cum ar fi porcii sau primatele. Este unul dintre cele câteva virusuri ale genului Ebolavirus, dintre care doar patru sunt cunoscute că infectează oamenii: Ebola, Sudan, Taï Forest și Bundibugyo.
Unele virusuri din genul Ebolavirus nu provoacă simptome la oameni, cum ar fi Ebolavirusul Reston, varianta care face subiectul cărții și serialului TV The Hot Zone (deși provoacă boli la porci și la primate non-umane). O variantă numită virusul Bombali a fost găsită recent la lilieci, dar în prezent nu este clar dacă infectează alte animale. Ebolavirusul face parte dintr-un grup numit filovirusuri, care include agenți patogeni similari, cum ar fi Marburgvirus și Cuevavirus.
Ebola este o zoonoză sau o boală care se poate ”scurge” la oameni de la animalele non-umane din sălbăticie care poartă boala. Cercetătorii nu știu sigur care animale sunt purtătoare de Ebola, dar există dovezi că unii lilieci pot juca un rol în răspândirea virusului la alte animale, cum ar fi cimpanzeii, gorilele și antilopele duiker. Oamenii, la rândul lor, pot intra în contact cu virusul interacționând cu animalele infectate înn timpul vânătorii sau pregătirii cărnii în pădure.
Virusul cauzează febra hemoragică Ebola, o boală severă și uneori fatală care poate provoca febră, slăbiciune, diaree, oboseală, vărsături, dureri de stomac și sângerări și vânătăi inexplicabile. În medie, simptomele apar între opt și zece zile după expunere.
Ebola se răspândește prin contactul cu fluidele corporale – cum ar fi sângele, urina, fecalele, voma, laptele matern și saliva – de la persoanele care s-au îmbolnăvit sau au murit din cauza Ebola. Virusul pătrunde în organism prin rupturi ale pielii sau prin membranele mucoase, cum ar fi cele din ochi, nas sau gură. De asemenea, acele sau seringile contaminate pot transmite virusul și există șanse mari ca acesta să se răspândească și prin contact sexual. Virusul poate persista în spermă, chiar și după ce un bărbat s-a vindecat de febra hemoragică Ebola.
Cât de periculos este Ebola?
În funcție de răspunsul imun al pacientului și de accesul la îngrijiri medicale, Ebola poate fi fatală în 35 până la 90 la sută din cazuri, motiv pentru care oficialii din domeniul sănătății depun eforturi susținute pentru a limita focarele epidemiologice.
Focarul din 2014-2016 din Guineea, Liberia și Sierra Leone – cel mai grav înregistrat – a infectat 28.600 de persoane și a ucis 11.325. Dar, după cum remarcă un studiu din 2016, sistemele fragile de îngrijire a sănătății din regiunile afectate și sărăcia existentă au făcut ca epidemia să aibă efecte devastatoare. În 2014, se estimase că cinci milioane de copii cu vârste cuprinse între trei și 17 ani nu mergeau la școală din cauza epidemiei de Ebola. Programele de vaccinare pentru copii au fost, de asemenea, oprite temporar, lăsând sute de mii de copii expuși la alte boli fatale, cum ar fi rujeola. O estimare din 2015 a susținut că epidemia a dus până la 120.000 de decese în rândul mamelor, parțial din cauza colapsului sistemului de sănătate.
Totuși, oricât de periculoase ar fi Ebola și virusurile similare, este periculos să denaturăm sau să exagerăm amenințarea lor. În primul rând, temerile că Ebola ”ar fi transportat prin aer”, așa cum au declarat unii comentatori în timpul focarului din 2014-2016, sunt nefondate: nu există nicio dovadă că Ebola evoluează pentru a se răspândi mai eficient prin aer.
De asemenea, nu există dovezi solide că interdicțiile stricte de călătorie, precum cele sugerate în timpul focarului din 2014, ar fi eficiente în încetinirea răspândirii unor virusuri precum Ebola. Interdicțiile de călătorie ar putea de fapt agrava unele focare prin izolarea și stigmatizarea chiar a comunitățile care au nevoie de cel mai mult ajutor. În timpul focarului din 2014-2016, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din S.U.A. (CDC) a desfășurat campanii de informare și alte acțiuni pentru a limita riscurile de răspândire a Ebola, minimizând în același timp perturbarea comerțului și a deplasărilor internaționale.
Cum funcționează virusul Ebola?
Exteriorul virusului Ebola este un filament asemănător unui șarpe, cu lungimea mai mică de o milioneme de metru. Filamentul găzduiește ARN-ul virusului, un șir de material genetic lung de aproximativ 19.000 de perechi de baze care codifică șapte proteine. Membrana exterioară a virusului este împânzită cu complexe specifice de proteine și carbohidrați, numite glicoproteine, care ajută la fixarea de diferite structuri de la exteriorul celulelor corpului uman.
Ebola folosește glicoproteinele ca pe o deghizare perfectă: exteriorul virusului îi permite să imite chimic resturile care rezultă din apoptoză, moartea ordonată și programată a unei celule. În mod normal, celulele din apropiere pot detecta rămășițele vecinilor morți și le pot absorbi în vderea eliminării – ceea ce înseamnă că atunci când detectează Ebola, celulele îl primesc din neatenție în interiorul lor. La început, virusul Ebola este blocat într-o bulă membranară numită veziculă. Dar proteinele de la un capăt al virusului îi permit să-și ejecteze ARN-ul din veziculă în interiorul celulei.
Odată ce ARN-ul virusului Ebola este liber în interiorul celulei, acesta deturnează mașiăria celulară pentru a face multe copii ale structurilor sale constitutive, care apoi se asamblează. Prin recrutarea aparatului membranar al celulei, aceste structuri duc la formarea de noi virusuri. În cele din urmă, încărcătura virală cauzează moartea celulei.
Simptomele pe care le proviacă Ebola se datoreazp tipurilor de celule pe care le vizează, care includ un grup de celule imunitare numite celule dendritice, ce funcționează preum camerele corporale de securitate. În absența lor, alte clase de celule imunitare sunt lăsate să lucreze în orb, astfel încât virusul să se poată replica rapid. În plus, Ebola poate perturba capacitatea celulelor de a produce interferon – o moleculă de semnalizare anti-virală – și poate chiar determina autodistrugerea unor celule imunitare.
Când Ebola pătrunde în alte celule ale sistemului imunitar, infecția determină slăbirea vaselor de sânge și declanșează formarea multor cheaguri sanguine minuscule, ducând la hemoragii și sângerări observate în unele cazuri de febră hemoragică Ebola. Celulele din ficat, glanda suprarenală și tractul gastrointestinal suferă enorm, ceea ce determină o perturbare masivă a întregului corp al persoanei infectate.
Care sunt tratamentele?
Oficialii din domeniul sănătății subliniază importanța prevenirii contactului cu Ebola, în primul rând prin spălarea mâinilor și evitarea contactului cu persoane sau animale infectate cu virusul. Odată ce o persoană este infectată, tratamentele se concentrează pe îngrijirea simptomelor. Oxigenul și fluidele intravenoase ajută, la fel ca și medicamentele care tratează diareea și scăderea tensiunii arteriale.
Cercetătorii au făcut progrese rapide în dezvoltarea unui vaccin experimental Ebola, numit rVSV-ZEBOV. În 2015, cercetătorii internaționali au testat vaccinul pe 11.841 de oameni care trăiesc în regiunea Basse-Guineea din Guineea. S-a dovedit că vaccinul este 100% eficient. Agenția Medicamentului și Alimentelor din Statele Unite ale Americii (FDA) a aprobat vaccinul rVSV-ZEBOV (denumit Ervebo) pe 19 decembrie 20219. Acesta a fost primul vaccin împotriva Ebola aprobat de FDA.
Acest vaccin este administrat într-o singură doză și s-a dovedit a fi sigur și eficient împotriva Ebolavirusului Zair, care a provocat cele mai mari și mai mortale epidemii de Ebola de până acum.
În plus, sunt în curs de dezvoltare medicamente antivirale experimentale care pot opri replicarea virusului Ebola.
O scurtă istorie a epidemiilor de Ebola
Virusul Ebola a fost identificat oficial pentru prima dată în toamna anului 1976, după un focar care a apărut lângă Yambuku, un sat din apropierea râului Ebola din nordul Republicii Democrate Congo (pe atunci Zair). De la 1 septembrie până la 24 octombrie a acelui an, 318 săteni au cedat febrei; aproximativ opt din nouă au murit. Între timp, 284 de persoane din Sudan, inclusiv 37% dintre lucrătorii unei fabrici de bumbac, s-au îmbolnăvit de un virus similar, iar 151 dintre aceștia au murit în câteva săptămâni de la infectare. Între 1977 și 1988, oficialii din domeniul sănătății au urmărit un total de 35 de cazuri în Sudan și RDC, dintre care 23 s-au soldat cu decese.
În anul 1989, Filipine și S.U.A. s-au confruntat cu scenariul care a inspirat mai târziu filmul The Hot Zone. Pe 2 octombrie 1989, o sută de maimuțe au fost transportate din Filipine în New York și au fost conduse la Hazelton Research Products, o companie din Reston, Virginia, care deținea și vindea animale pentru teste de laborator. Până pe 12 noiembrie, 14 maimuțe fie au murit, fie au fost eutanasiate după ce prezentau semne de febră hemoragică.
Îngrijorarea a crescut odată ce testele au arătat că maimuțele aveau un fel de virus Ebola. Patru lucrători din unitate au fost, de asemenea, testați pozitiv pentru Ebola, dintre care unul pare să fi luat virusul tăindu-se accidental cu un bisturiu în timp ce studia o maimuță care a murit de infecție. Alarmată, compania a solicitat ajutorul oameni de știință din armata S.U.A. pentru a stabiliza situația. Fără a provoca panică sau riscuri la adresa sănătății publice, oamenii de știință au trebuit să eutanaseze în liniște maimuțele rămase și să sterilizeze incinta.
Din fericire, persoanele expuse la virus nu au prezentat simptome. Iar în Filipine, studiile pe îngrijitorii de animale au arătat că, deși unii oameni aveau anticorpi împotriva virusului, nu prezentau simptome. În 1992, când aceeași tulpină de Ebola a apărut la o unitate de primate din Italia, oamenii de acolo erau și ei sănătoși. Această variantă de Ebola, numită acum Ebolavirus Reston, nu provoacă niciun simptom la om.
Câțiva ani mai târziu, în 1995, oficialii din domeniul sănătății au trebuit să se confrunte cu cel mai mare focar de Ebola de până acum: 315 cazuri în Kikwit, un oraș din Republica Democratică Congo. Inițial, virusul s-a răspândit în rândul familiilor și al spitalelor; un sfert din toate cazurile au fost în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății. Dar, pe măsură ce lucrătorii medicali au început să poarte echipament de protecție, cum ar fi măștile și halatele, cazurile în rândul personalului medical s-au redus. În total, 250 de oameni au murit – 79% sută dintre cei infectați.
În următorii 20 de ani, cazuri izolate și focare de Ebola am mai izbucnit din când în când, de la un focar de 425 de cazuri în Uganda în anul 2000 până la moartea, în anul 2005, a unui tehnician de laborator rus expus la virus. Cel mai mare focar de până acum a început la sfârșitul anului 2013 și a dobândit un statut oficial în martie 2014, după ce oficialii din domeniul sănătății au identificat 49 de cazuri și 29 de decese în Guineea, o țară din vestul Africii.
Până în iulie 2014, Ebola se răspândise în Conakry, capitala Guineei, precum și în Monrovia și Freetown, capitalele Liberiei și Sierra Leone din apropiere. Până în iunie 2016, când focarul s-a apropiat oficial de final, alte șapte țări — Italia, Mali, Nigeria, Senegal, Spania, Regatul Unit și Statele Unite — au raportat, de asemenea, mai multe cazuri de febră hemoragică Ebola, unele dintre infecții fiind în rândurile personalului medical.
Focarul din 2014 a marcat pentru prima dată infiltrarea virusului Ebola în zonele urbane foarte populate, făcându-l deosebit de grav și dificil de ținut sub control. Aproape trei sferturi din cazuri s-au răspândit printre membrii familiei, ceea ce arată că intrarea în contact cu cadavrele persoanelor care au murit de Ebola a fost una dintre cele mai eficiente modalități de răspândire a virusului.
Drept urmare, Organizația Mondială a Sănătății și alte organisme de sănătate îndeamnă cu tărie ca numai profesioniștii care poartă echipament de protecție să îngroape persoanele care au murit de Ebola – și ca înmormântările să fie făcute cât mai curând posibil. Însă aplicarea în practică a acestei recomandări este o provocare, deoarece perturbă una dintre cele mai profunde și intime experiențe ale noastre: despărțirea pentru totdeauna de cei dragi.
În anul 2019, oficialii din domeniul sănătățiis-au confruntat cu unul dintre cele mai grave focare de Ebola în anumite părți ale Republicii Democratice Congo. Până pe 4 aprilie 2019, un total de 1.100 de persoane – un sfert sub 18 ani – au fost cazuri confirmate sau probabile de febră hemoragică Ebola, iar 690 au murit. Aproximativ 81 de cazuri – și 27 de decese – sau numărat printre lucrătorii din domeniul sănătății care încercau să lupte împotriva epidemiei.
Limitarea focarului s-a dovedit o provocare, în mare parte din cauza neîncrederii comunității. Rapoartele din mass-media de la fața locului și ale Organizației Mondiale a Sănătății spun că comunitățile s-au simțit înstrăinate de abordarea dură folosită de grupurile de ajutor și de guvernul local. Oficialii spun că lucrează activ pentru a reconstrui încrederea și a opri valul de infectări.
Sursa: National Geographic.