Mlaștinile sărate se formează în locurile în care alternanța flux-reflux sau apele curgătoare fac posibilă depunerea aluviunilor. În aceste zone, plantele rezistente la sare ajută la reținerea mâlului și a nisipului.
Mlaștinile sărate originale sunt formate dintr-o rețea complexă de canale și insulițe acoperite de vegetație joasă și reprezintă, în cadrul zonelor protejate de pe malul mărilor, demarcația între mare și uscat.
Mlaștinile sărate oferă casă unei multitudini de plante mici și animale nevertebrate, precum și zone bogate de hrănire pentru păsări tot timpul anului. Aici pot fi văzute și păsările specifice unor habitate naturale apărute în regiunile traversate de ape pe malul nisipos și mlăștinos al mărilor din nordul Germaniei și Olandei, căutând râme și melci. În smocurile de iarbă cuibărește fluierarul cu picioare roșii, care uneori își face cuibul atât de aproape de linia malului încât apa îi spală puii.
Unele mlaștini sărate ajung total sub apă în timpul fluxului înalt, astfel că păsările nu pot cuibări. Zonele mai înalte sunt acoperite de apă doar în cazul fluxului foarte înalt. Aici cuibăresc nagâții, scoicarii, ciocârliile de câmp și mai multe specii de pescăruși.
Toamna sosesc și alte specii de păsări, cum ar fi fugaciul mare și fluierarul cu picioare verzi. Multe specii de păsări sunt doar în tranzit și zboară mai departe după ce s-au hrănit și odihnit. Altele însă iernează aici. Lor li se adaugă frigilide în căutare de semințe, gâsca-gulerate ce ciugulește iarba acvatică de pe fundul mlaștinii și rața-fluierătoare. Iarna, mlaștina este căutată de șoimi călători la vânătoare de păsări.
În mlaștinile sărate mai trăiesc fluturi de amurg, câteva specii de fluturi nocturni, păianjeni, viermi inelați acvatici și scoici-inimă.
Speciile de iarbă, rogoz și papură caracteristice mlaștinilor sărate sunt halofile, adică sunt adaptate condițiilor din habitatele saline. Alte plante, cum ar fi cele din genul Salicornia, pot tolera o salinitate ridicată și acumulează săruri în frunze.
Animalele din mlaștinile sărate provin din strămoși marini și tolerează mai greu apa dulce de la ploaie decât apa sărată. Unele dintre ele, cum ar fi viermii, se ascund în mâl până când apa dulce se scurge din mlaștină. Altele, cum ar fi crabul-lăutar (Uca perplexa), și-au dezvoltat capacitatea de a-și controla concentrația osmotică în apă dulce timp de câteva zile. Insectele sunt principalele animalele de uscat din mlaștini. Deși tolerează pentru o scurtă durată imersia în apă, de obicei ele evită apa sărată, refugiindu-se pe plante sau zburând.
Stânga: Fluierarul cu picioare roșii (Tringa totanus). Dreapta: Salicornia europaea (toamna), pe Lacul Notoro, Abashiri, Hokkaido, Japonia. | Foto: WIKIPEDIA
Formarea mlaștinilor sărate
Zone mlăștinoase sărate găsim în golfurile mărilor, în regiunile protejate ale gurilor de vărsare ale râurilor și de-a lungul malurilor. Pe partea dinspre mare, de două ori pe lună (primul și ultimul pătrar), nivelul fluxului este cel mai redus. Aici se află limita mlaștinilor sărate. Aceste zone sunt rar acoperite de ape, astfel încât aici pot crește specii de plante caracteristice. Porțiunea de mal aflată sub nivelul fluxului este acoperită zilnic, timp de câteva ore, de apă, astfel încât aici supraviețuiesc doar plantele acvatice.
Marginea mlaștinilor sărate are rolul de spărgător de valuri între mare și uscat. Acolo unde se depun aluviunile aduse de flux și reflux, adică pe smocurile de iarbă marină și alte plante acvatice aruncate pe mal, în curând se vor forme mici insulițe de mâl. Apa în retragere va spăla mâlul pe ambele părți, iar acesta, în urma noilor depuneri, va deveni mai mare.
Pericolele care amenință mlaștinile sărate
Dacă în mlaștină s-a înrădăcinat o specie de plantă, în curând o vor urma și altele. Nivelul mlaștinii crește în urma reținerii aluviunilor. Astfel, zonele formate mai demult sunt mai uscate decât cele formate recent. Dacă regiunile acoperite de iarbă se extind, mlaștina poate servi și ca pășune, chiar dacă este înțesată de ape.
Din acest motiv, mlaștinile mai vechi, populate, sunt zone în care pământul se usucă treptat, iar solul este bogat în nutrimente. Drept urmare, agricultorii transformă aceste zone în terenuri agricole, punând stăvilare în zonele superioare, înlăturând apa și arând suprafețele.
Sursa: Minunata lume a animalelor