Țărmurile Mării Mediterane și lumea lor vie

publicat de Florin Mitrea
367 vizualizări
Marea Mediterană

Țărmurile Mării Mediterane sunt mult mai mult decât simple locuri de vacanță. Ele oferă habitate variate multor categorii de viețuitoare, începând de la speciile cele mai obișnuite până la cele rare sau exotice.

Țărmurile nisipoase ale Mării Mediterane pot fi împărțite în trei zone. La limita zonei nisipoase, nisipul este mult prea uscat și afânat pentru ca viețuitoarele marine să poată trăi aici. În zona medie, nisipul este mai umed, oferind habitat mai multor viețuitoare. Zona cea mai apropiată de mare este acoperită regulat de valuri calde, fiind cea mai populată.

În zona valurilor trăiesc multe specii de melci – animale cu cochilie ce alunecă pe sol cu membrul musculos, acoperit de mucus. Dintre aceștia fac parte și melcii genului Gourmya, care pot fi întâlniți uneori în număr mare. Alți reprezentanți deosebiți sunt melcii din familia Drupidae, care prezintă o cochilie cu spini și pe care romanii în foloseau la obținerea vopselei roșu-carmin.

Un locuitor caracteristic al nisipului umed este viermele-de-nisip. Partea anterioară a corpului său este mai ascuțită decât cea posterioară, astfel că își poate săpa ușor în nisip tunelul sub forma literei ”U”, al cărui perete este consolidat cu secreții corporale.

Dintre animalele care sapă fac parte și anumiți pești, cum sunt vipera-de-mare și dracul-de-mare, care se ascund în nisipul afânat și de aici își urmăresc prada; doar ochii, gura și înotătoarea dorsală le rămân neacoperite. Chiar dacă se apără cu țepii foarte veninoși, sunt consumați cu plăcere.

Aricii-de-mare își fac ascunziș permanent în nisip, căptușit cu secreție corporală solidificată. Acesta este legat direct printr-un tunel de apa proaspătă de mare. Uneori, pe țărm putem găsi carapacea întreagă a aricilor-de-mare.

Țărmurile stâncoase ale Mării Mediterane oferă casă unor păsări precum minunatele stăncuțe alpine. Pe stâncile insulelor izolate cuibăresc păsări marine, cum ar fi furtunarul și cormoranul mare. Cea mai mică pasăre marină din Europa este rândunica de furtună pitică, ce cuibărește pe stâncile inabordabile din Corsica, Sardinia și Tunisia. Se hrănește cu pești mici și cu raci. Le putem observa mai ales când urmăresc un vapor în larg; zborul lor pare încet și dezorganizat.

Stâncile de sub suprafața apei sunt acoperite de vegetație marină, viermi inelați, bureți, raci și ascidii. Aici mai întâlnim pești, dar și prădători sau viețuitoare erbivore. Pe corali stau creveți minusculi, iar bureții calcaroși filtrează hrana din apă.

Cioara alpină și muflonul

Stânga: Muflonul (Ovis aries musimon). Dreapta: Stăncuța alpină (Pyrrhocorax graculus). | Foto: WIKIPEDIA

Pe țărmurile Mării Mediterane trăiesc puține mamifere mari. Printre acestea se numără focile, care în trecut erau foarte răspândite, însă astăzi trăiesc într-un număr extrem de redus, muflonii, care au fost aclimatizați și în Europa Centrală, dar și capra-bezoar, care trăiește astăzi numai pe câteva insule grecești. Muflonul este cea mai mică și mai robustă oaie sălbatică. Vara, blana masculilor este scurtă și brun-roșiatică, cu un desen mai deschis la culoare pe spate, iar abdomenul și picioarele sunt albe. Masculii prezintă coarne puternice recurbate, a căror lungime poate atinge 80 cm. Coarnele femelelor sunt mai mici și orientate caudal. Muflonul trăia inițial în Cipru, Corsica și Sardinia, dar ulterior a fost introdus și în Italia, Europa Centrală și chiar în Statele Unite ale Americii. Deoarece muflonul este un animal precaut, activ noaptea, poate fi rar observat. Trăiește mai ales în regiunile montane deschise, dar s-a adaptat și la pădurile mixte și de foioase.

Țărmurile sunt preferate și de șopârle, mai ales de către geko european cu degete foliacee, care se poate cățăra pe stâncile verticale cu ajutorul ventuzelor de la degete.

Marea Mediterană este una dintre cele mai mari și mai exploatate mări ale planetei. Fabricile pompează anual în această mare jumătate de miliard de tone de ape reziduale. Țărmurile sunt vizitate anual de aprox. 100 de milioane de turiști, iar acest număr s-ar putea dubla în următorii 40 de ani. O mare parte a țărmurile a fost distrusă de turism.

Sursa: Minunata lume a animalelor.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii