Saturn, planeta cu faimoasele sale inele

publicat de Florin Mitrea
1,K vizualizări
Planeta Saturn

Planeta Saturn, a șasea planetă de la Soare, este a doua planetă ca mărime din Sistemul Solar. La fel ca vecinul său gazos Jupiter, Saturn este formată predominant din hidrogen și heliu. Saturn nu este singura planetă care prezintă inele, însă nicio altă planetă nu are inele atât de spectaculoase și complexe ca cele ale lui Saturn. De asemenea, planeta are și zeci de sateliți naturali (luni).

Sistemul lui Saturn este bogat în surse de cercetării științifice și încă mai ascunde numeroase mistere, de la jeturile de apă aruncate de pe luna Enceladus până la lacurile de metan de pe Titan.

Potențialul de existență a vieții

Mediul de pe Saturn nu poate susține viața așa cum o cunoaștem noi. Temperaturile, presiunile și materialele care caracterizează planeta sunt prea extreme și volatile pentru ca organismele să se poată adapta.

Deși planeta Saturn nu este un loc în care viața să prindă rădăcini, aceste lucru nu este valabil și pentru numeroasele sale luni. Sateliți precum Enceladus și Titan, care găzduiesc oceane în interior, ar putea susține formele de viață.

Mărime și distanță

Având o rază de 58.232 km, Saturn este de nouă ori mai mare decât Pământul. Dacă planeta noastră ar avea mărimea unei monede, atunci Saturn ar fi de mărimea unei mingi de volei.

Situată la o distanță medie de 1,4 miliarde de kilometri, planeta Saturn se află la 9,5 unități astronomice față de Soare. O unitate astronomică (AU) reprezintă distanță de la Soare la Pământ. De la această distanță, lumina are nevoie de 80 de minute pentru a ajunge de la Soare la Saturn.

Orbită și rotație

Saturn are a doua cea mai scurtă zi din sistemul nostru solar. O zi de pe Sarturn durează doar 10,7 ore terestre (timpul de care are nevoie planeta pentru a efectua o rotație completă în jurul axei sale). Saturn efectuează o orbită completă în jurul Soarelui în aproximativ 29,4 ani tereștri (10.756 de zile terestre).

Axa sa este înclinată cu 26,73 de grade în raport cu planul orbitei în jurul Soarelui, o valoarea similară cu cea din cazul Pământului (23,5 grade). Aceasta înseamnă că pe Saturn există sezoane, la fel ca pe Pământ.

Sateliții naturali ai lui Saturn

Saturn găzduiește o serie de lumi misterioase și unice. De la suprafața învăluită în ceață a lui Titam până la satelitul Phoebe plin de cratere, fiecare dintre lunile lui Saturn spune o parte a poveștii sistemului nsotru solar. În prezent, Saturn are 53 de luni confirmate, iar altele 29 își așteaptă confirmarea.

Inelele lui Saturn

Se crede că inelele lui Saturn sunt bucăți de comete, asteroizi sau resturi ale altor sateliți care s-au dezintegrat înainte de a ajunge pe planetă, sub influența gravitației puternice a lui Saturn. Ele sunt formate din miliarde de bucăți de gheață și rocă, presărate cu alte materiale, cum ar fi praful. Particulele din componența inelelor au dimensiuni variate, de la granule mici de gheață până la bucăți mari cât o casă. Fiecare inel orbitează în jurul planetei cu o viteză diferită.

Inelele lui Saturn se extind până la 282.000 km în exteriorul planetei, în timp ce înălțimea verticală este de aproximativ 10 m în inelele principale. Numite cu litere alfabetice în ordinea în care au fost descoperite, inelele se află relativ aproape unul de celălalt, cu excepția unui decalaj de 4.700 km lățime numit Diviziunea Cassini, localizat între inelele A și B. Inelele principale sunt A, B și C. Inelele D, E, F și G sunt mai slabe și descoperite mai recent.

Începând de la Saturn și continuând înspre exterior, inelele sunt următoarele: D, C, B, Diviziunea Cassini, A, F, G și E. Mult mai departe în exterior se află inelul Phoebe, foare slab, localizat pe orbita satelitului Phoebe.

Formarea planetei Saturn

Saturn s-a format odată cu restul planetelor din sistemul nostru solar, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, când gravitația a atras norii de gaz și praf înspre viitoarea planetă. În urmă cu aproximativ patru miliarde de ani, Saturn s-a stabilizat în poziția actuală din sistemul solar exterior – cea de a șasea planetă de la Soare.

Structura planetei Saturn

La fel ca Jupiter, Saturn este formată predominant din hidrogen și heliu, aceleași două elemente care intră și în compoziția Soarelui. În centrul planetei se află un nucleu dens, format din metale precum fierul și nichelul, înconjurat de un material mineral și alți compuși solidificați de căldura și presiunea intense. Nuclel este învelit într-un strat de hidrogen lichid, similar cu nucleul lui Jupiter, dar de dimensiuni considerabil mai mici.

Este greu de imaginat, dar Saturn este singura planetă din sistemul nostru solar care are o densitate medie mai mică decât cea a apei.

Atmosfera lui Saturn

Planeta Saturn este acoperită cu nori care apar sub forma unor benzi, fluxuri de gaze și furtuni. Planeta are multe nuanțe diferite de maro, galben și gri.

Vânturile din atmosfera superioară ajung la 500 de metri pe secundă înn zona ecuatorială. Spre comparație, cele mai puternice uragane de pe Pământ au vânturi care ating până la 110 metri pe secundă. Presiunea de pe Saturn este atât de mare încât transformă gazul în lichid.

Magnetosfera lui Saturn

Câmpul magnetic al lui Saturn este mai slab decât cel al lui Jupiter și de 578 de ori mai puternic decâr cel al Pământului. Întreaga planetă, inelele sale și o mare parte a sateliților săi sunt înglobate în magnetosfera enormă a lui Saturn, o regiune din spațiu în care comportamentul particulelor încărcate electric este influențat mai mult de câmpul magnetic al planetei decât de vântul solar.

Aurorele apar atunci când particulele încărcate electric ajung în atmosfera planetei de-a lungul liniilor de câmp magnetic. Pe Pământ, aceste particule provin din vântul solar.

Sonda Cassini a arătat că cel puțin o parte din aurorele de pe Saturn sunt asemănătoare cu cel de pe Jupiter și sunt în mare parte neafectate de vântul solar. În schimb, aceste aurore sunt produse de particulele provenite de la lunile lui Saturn, care sunt afectate de câmpul magnetic al planetei având o viteză de rotație ridicată.

Sursa: NASA.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii