Polenizatorii sunt animale care ajută la transportul polenului dintr-un loc în altul în procesul de reproducere a plantelor. Polenizarea este crucială pentru bunăstarea noastră și pentru supraviețuirea ecosistemelor. Ea este utilizată de aproximativ 85% dintre plantele sălbatice și de peste 70% dintre plantele cultivate. Totuși, diversitatea polenizatorilor este în declin din cauza schimbărilor climatice, pierderii habitatelor și intensificării agriculturii.
Majoritatea studiilor efectuate la nivel global au arătat că plantele nu fructifică în lipsa polenizatorilor. De aceea, protejarea diversității polenizatorilor este esențială nu doar pentru conservarea naturii, ci și pentru asigurarea sustenabilității ecosistemelor. „Se simte o nevoie urgentă de contracarare a factorilor care reduc diversitatea polenizatorilor”, spune cercetătorii.
Noul studiu dezvăluie că reducerea diversității animalelor polenizatoare are un impact negativ asupra reproducerii plantelor (în privința numărului de fructe, a numărului de semințe și a greutății fructelor), mai alea asupra plantelor sălbatice. Plantele auto-polenizatoare sunt și ele afectate de pierderea polenizatorilor.
În plus, rezultatele arată că polenizatorii sălbatici exercită o influență mai mare asupra succesului reproductiv al plantelor, comparativ cu polenizatorii domestici (albinele de miere sunt considerate polenizatori domestici).
În mod particular, pierderea nevertebratelor polenizatoare este mai accentuată decât pierderea vertebratelor polenizatoare, pierderea polenizatorilor nocturni este mai pronunțată decât pierderea polenizatorilor diurni, iar pierderea polenizatorilor sălbatici este mai pronunțată decât pierderea polenizatorilor domestici.
O meta-analiză a 207 de lucrării științifice
Pentru realizarea studiului a fost utilizată meta-analiza, o metodă care folosește unelte statistice pentru a sintetiza informațiile dintr-o colecție largă de studii – 207 de lucrări științifice din 46 de țări. Cercetătorii au luat în considerare faptul că există mai multe varietăți de plante, în funcție de climat, și că influența asupra plantelor poate fi diferită.
Drept urmare, autorii studiului au ajuns la concluzia că toți polenizatorii joacă un rol, atât la plantele de cultură, cât și la cele sălbatice. Nu putem lua în considerare doar polenizatorii domestici, deoarece toți polenizatorii sunt de mare importanță pentru succesul reproductiv al plantelor și în menținerea diversității acesteia.
Sursa: Phys.org