Resturile strălucitoare din jurul unei stele pe moarte sunt dezvăluite în detalii complexe de imaginile realizate Telescopul Spațial James Webb.
Noi observații ale Messier 57 (Nebuloasa Inelul), au fost prezentate la începutul acestei luni, iar imaginile prelucrate arată steaua pe moarte așa cum nu ai mai văzut-o până acum.
Folosind instrumentele NIRCam (în infraroșu apropiat) și MIRI (în infraroșu mijlociu) ale telescopului, observațiile evidențiază diferite aspecte ale morții unei stelei asemănătoare Soarelui aflate în centrul nebuloasei. Observațiile NIRCam dezvăluie complexitatea filamentelor și nodurilor din regiunile interioare ale nebuloasei, în timp ce MIRI dezvăluie traseele delicate ale trăsăturilor concentrice din secțiunile exterioare.
Nebuloasa Inelul, situată la aproximativ 2.750 de ani-lumină distanță față de noi, este ceea ce este cunoscut sub numele de nebuloasă planetară; etapele finale ale unei stele care, pe vremuri, semăna puțin cu soarele nostru. Când stelele asemănătoare Soarelui încep să rămână fără combustibil pentru a alimenta fuziunea hidrogenului din nucleele lor, ele încep să devină instabile, ejectând materia din straturile exterioare.
Nucleul stelar, care nu mai este susținut de presiunea exterioară a fuziunii, se prăbușește sub propria gravitație într-o pitică albă. Aceasta este presupusa soartă a Soarelui și a majorității stelelor din Calea Lactee.
Nebuloasa Inelul a fost creată de o stea care a ajuns la sfârșitul fuziunii cândva în ultimii 2.000 de ani (din perspectiva noastră). În centrul său se află o pitică albă în jur de 60% din masa Soarelui; materia din jurul acestei stele se extinde spre exterior în spațiu într-o sferă care pentru noi arată ca un inel plin cu material strălucitor.
Învelișul exterior al nebuloasei este gros și bogat în praf, sculptat în structuri complicate unde intră în mediul interstelar. Noile imagini dezvăluie aproximativ 20.000 de zone globulare dense bogate în hidrogen, iar lumina din învelișul principal arată că acesta este bogat în hidrocarburi aromatice policiclice – tipul de carbon din care este făcută funinginea.
Se crede că inelele concentrice din jurul stelei sunt produsul unei interacțiuni cu un însoțitor (steaua ar putea face parte dintr-un sistem binar). Adânc în interior, spațiul este plin de gaze fierbinți și rarefiate.
Studierea detaliilor acestor structuri mai fine, așa cum au fost relevate de Telescopul James Webb, îi va ajuta pe astronomi să înțeleagă mai bine cum vor muri majoritatea stelelor din univers.
Sursa: Science Alert