În iulie 1054, astronomii chinezi au observat o „stea” pe cer care a strălucit la fel ca planeta Jupiter timp de aproape o lună, după care s-a stins gradual și a dispărut. De fapt, „steaua” era un nor de resturi aruncat în spațiu de o stea aflată pe moarte, situată la aproximativ 6.500 de ani-lumină față de noi, în constelația Taurului. În secolul al XIX-lea, astronomul irlandez Lord Rosse a denumit curiosul obiect Nebuloasa Crabului, deoarece părea să aibă filamente îndreptate în toate direcțiile, la fel ca picioarele unui crab.
Un nou mozaic al celebrei nebuloase, realizat de la fel de celebrul Telescop Spațial James Webb, analizează aceste filamente mai în detaliu. Pentru prima dată, suntem capabili să observăm structurile în formă de „cușcă” alcătuite din nenumărate particule de praf, observate mai proeminent sub forma materialului de culoare magenta din părțile dreapta-sus și stânga-jos ale imaginii. Spre deosebire de alte rămășițe ale supernovelor, în care praful domină regiunile centrale, cea mai mare parte a prafului din Nebuloasa Crabului se află spre periferie.
Nebuloasa Crabului respectă o anumită tradiție din astronomie: obiectele cele mai apropiate, cele mai strălucitoare și cel mai bine studiate tind să fie bizare, spune Nathan Smith, de la Observatorul Steward al Universității din Arizona, Statele Unite, coautor al studiului.
Chiar de când a explodat sub formă de supernovă, materialul stelar s-a extins cu circa 1.500 de kilometri pe secundă, iar acum se întinde pe aproximativ 11 ani-lumină. Nebuloasa Crabului este un obiect cosmic bine studiat, datorită apropierii sale de Pământ, însă, în ciuda deceniilor de observații, detaliile exploziei nu sunt bine cunoscute.
Nebuloasa Crabului în imagini spectaculoase
Pe 4 iulie 1054, lumina de la unul dintre cele mai violente și explozive evenimente din univers ajungea pe Pământ: o supernovă [...]
La fel ca majoritatea stelelor masive aflate aproape de sfârșitul vieții, steaua din inima Nebuloasei Crabului a început să moară după ce fierul a început să se formeze în nucleul său. Spre deosebire de alte elemente produse în timpul fuziunii nucleare – procesul care alimentează stelele prin fuzionarea hidrogenului în elemente mai grele -, formarea fierului necesită mai multă energie decât energia eliberată, ceea ce înseamnă că steaua intră în colaps sub propria atracție gravitațională.
În prezent, în centrul nebuloasei se află un pulsar (o stea care se rotește rapid), care apare în imaginea realizată de Telescopul James Webb sub forma punctului alb strălucitor din centru, cu liniile de câmp magnetic ieșind sun forma unor panglici subțiri, de culoare albastră.
Sursa: Space.com