Moartea Neagră a fost o epidemie globală de ciumă bubonică devastatoare, care a lovit Europa și Asia la mijlocul anilor 1300. Ciuma a ajuns în Europa în octombrie 1347, când 12 corăbii din Marea Neagră au ancorat în portul Messina din Sicilia. Oamenii adunați la docuri au fost întâmpinați de o surpriză înfiorătoare: majoritatea marinarilor de la bordul corăbiilor erau morți, iar cei încă în viață erau grav bolnavi și acoperiți cu furuncule din care se scurgeau sânge și puroi.
Autoritățile siciliene au ordonat scoaterea imediată a flotei de „corăbii ale morții” din port, însă a fost prea târziu. În următorii cinci ani, Moartea Neagră va ucide peste 20 de milioane de oameni în Europa – aproape o treime din populația continentului.
Cum a apărut ciuma bubonică?
Încă de dinainte ca „vapoarele morții” să ancoreze în portul Messina, europenii auziseră zvonuri despre o molimă care își croia drum pe rutele comerciale din Orientul Apropiat și Orientul Îndepărtat. Într-adevăr, ciuma lovise China, India, Persia, Siria și Egiptul încă din anii 1340.
Se crede că ciuma bubonică își are originile în Asia, în urmă cu peste 2.000 de ani, și că s-a răspândit prin intermediul vaselor comerciale, deși cercetările recente sugerează că agentul patogen responsabil de Moartea Neagră ar fi putut exista în Europa încă din anul 3.000 Î.Hr.
Simptomele ciumei bubonice
Europenii erau puțin pregătiți pentru realitatea oribilă a Morții Negre. Potrivit poetului italian Giovanni Boccaccio, molima se manifesta, la început, prin umflături în zona inghinală sau sub axile, de mărimea unui ou sau a unui măr. Din aceste umflături (furuncule) se scurgeau sânge și puroi, după care se instalau alte simptome neplăcute: febră, frisoane, vărsături, diaree, dureri îngrozitoare și moarte.
Ciuma bubonică atacă sistemul limfatic, producând umflarea ganglionilor limfatici. Dacă nu este tratată, infecția se poate răspândi în sânge și plămâni.
Cum s-a răspândit ciuma bubonică?
Potrivit lui Boccaccio, Moartea Neagră era terifiantă, necruțătoare, nediscriminatorie și se transmitea prin simpla atingere a hainelor. Molima era și extrem de eficientă. Oamenii care mergeau la culcare sănătoși puteau muri până dimineața.
Să înțelegem Moartea Neagră
În prezent, oamenii de știință știu că Moartea Neagră este provocată de bacteria (bacilul) Yersinia pestis. (Biologul francez Alenxandre Yersin a descoperit acest germene la sfârșitul secolului al XIX-lea.)
Bacteria se transmite de la o persoană la alta prin aer, dar și prin mușcăturile puricilor și șobolanilor infectați. Ambii acești dăunători să găseau aproape peste tot în Europa Medievală, mai ales la bordul corăbiilor. De aceea ciuma a apărut mai întâi în porturile europene.
La puțin timp după ce a lovit Messina, Moartea Neagră a ajuns în portul Marsilia din Franța și portul Tunis din nordul Africii. Apoi a ajuns la Roma și Florența, două orașe situate în centrul unei rețele comercial importante. Până la mijlocul anului 1348, molima ajunsese deja la Paris, Bordeaux, Lyon și Londra.
În prezent, această succesiune a evenimentelor este terifiantă, dar de înțeles. Însă la mijlocul secolului al XIV-lea, nu exista nicio explicație rațională pentru acest lucru. Nimeni nu știa cu exactitate modul în care Moartea Neagră se transmitea de la o persoană la alta și nici cum ar putea fi prevenită sau tratată.
Cum se tratează Moartea Neagră?
Medicii se bazau pe metode brutale și nesofisticate, cum erau sângerarea furunculelor sau îndepărtarea acestora cu diferite ustensile înroșite în foc – practici care erau periculoase și insalubre. De asemenea, se apela la superstiții, cum ar fi arderea ierburilor aromate sau îmbăiatul în apă cu trandafiri sau oțet.
Între timp, cuprinși de panică, omenii sănătoși făceau tot posibilul pentru a-i evita pe cei bolnavi. Medicii refuzau să vadă pacienții, preoții refuzau să administreze împărtășaniile, iar vânzătorii își închideau magazinele. Numeroși oameni au fugit de la orașe la sate, însă nici acolo nu puteau scăpa de molimă. Ciuma afecta și vitele, oile, caprele, porcii și găinile. De fapt, ciuma bubonică a omorât atât de multe oi încât o provocat o criză europeană a lânii.
Moartea Neagră: pedeapsa lui Dumnezeu?
Deoarece nu înțelegeau biologia bolii, mulți oameni credeau că Moartea Neagră este un fel de pedeapsă divină, o răzbunare pentru păcatele față de Dumnezeu, cum ar fi lăcomia, blasfemia, erezia sau preacurvia.
Potrivit acestei gândiri, singura modalitate de a învinge molima era dobândirea iertării din partea lui Dumnezeu. Unii oameni credeau că acest deziderat putea fi atins prin epurarea comunității de cei considerați eretici și făcători de probleme – de exemplu, mii de evrei au fost masacrați între anii 1348 și 1349. (Alte mii de evrei au fugit în regiuni mai puțin populate din Europa de Est, unde trăiau în relativă siguranță față de gloatele dezlănțuite din orașe.)
Autoflagelarea
Unii bărbați din clasele superioare se alăturau procesiunilor de autoflagelați care călătoreau din oraș în oraș și se implicau în acțiuni publice de penitență și autopedepsire: se loveau singuri sau între ei cu curele din piele țintuite cu bucăți ascuțite de metal în timp ce orășenii îi priveau. Timp de 33 de zile și jumătate, autoflagelații repetau acest ritual de trei ori pe zi, apoi se mutau în alt oraș și o luau de la capăt.
Chiar dacă mișcarea autoflagelaților oferea un oarecare confort oamenilor care se simțeau neajutorați în fața bolii, ea a început să-l îngrijoreze pe Papă, a cărui autoritate față de autoflagelați începuse să se diminueze. În condițiile acestei rezistențe papale, mișcarea s-a dezintegrat.
Cum s-a sfârșit Moartea Neagră?
Ciuma nu a dispărut cu adevărat niciodată și a reapărut mulți ani mai târziu. Însă autoritățile din portul Ragusa au reușit să încetinească răspândirea molimei, ținând marinarii care soseau în port în izolare până când era clar că nu erau purtători ai bolii.
Inițial, marinarii erau izolați pe vapoarele lor timp de 30 de zile (trentino), perioadă care apoi a fost extinsă la 40 de zile (quarantine) – originea termenului „carantină”.
Moartea Neagră încă mai există?
Epidemia de Moarte Neagră și-a urmat cursul până la începutul anilor 1350, dar a reapărut la fiecare câteva generații timp de mai multe secole.
Practicile moderne de salubritate și sănătate publică au atenuat foarte mult impactul bolii, dar nu l-a eliminat. În timp ce există antibiotice pentru tratarea ciumei bubonice, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, încă există între 1.000 și 3.000 de cazuri de ciumă în fiecare an.
Sursa: History.com