Azotul, împreună cu fosforul și potasiul, reprezintă componentele principale ale îngrășămintelor utilizate pentru îmbunătățirea producției agricole. După ce a fost aplicat pe terenurile cultivate, azotul poate ajunge, prin intermediul precipitațiilor, în apele curgătoare din zonă. Aici, nivelurile în exces de azot pot cauza înflorirea apelor și perturbarea ecosistemelor acvatice.
Din acest motiv, îndepărtarea azotului în exces din apele de suprafață este un domeniu major al cercetării. O modalitate de îndepărtare a azotului este încorporarea de zone umede în peisaj. Zonele umede îndepărtează azotul în mod natural, prin asimilarea acestuia de către plante. Însă, în decursul anilor, suprafața zonelor umede la nivel global s-a redus. În plus, zonele umede sunt mai eficiente în îndepărtarea azotului dacă sunt localizate în apropierea unor surse bogate în azot, precum fermele agricole.
Cercetătorii de la Universitatea din Waterloo și Universitatea din Illinois din S.U.A. au publicat un model cu privire la impactul asupra absorbției azotului în funcție de amplasarea zonelor umede pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Ei au elaborat trei scenarii: în primul, noile zone umede se formează aleatoriu pe teritoriul țării; în al doilea, niciun teren agricol nu este convertit în zonă umedă; în al treilea, zonele umede sunt amplasate în apropierea zonelor cu o producție bogată în azot din Vestul Mijlociu și din valea Californiei Centrale. Modelul a descoperit că cel de-al treilea scenariu aproape că dublează cantitatea de azot îndepărtată din zonele umede, comparativ cu nivelurile curente, în timp ce primele două scenarii înregistrează efecte mult mai reduse.
Deși creșterea suprafeței zonelor umede cu 10% în apropierea fermelor agricole active ar reduce în mod semnificativ pierderile de azot în apele de suprafață, aceasta ar însemna și convertirea unor terenuri agricole productive în zone umede. Autorii estimează că acest lucru ar costa cca. 3,3 miliarde de dolari și ar utiliza 2% din suprafața agricolă totală a Statelor Unite.
Însă, aceste costuri, deși nu sunt nesemnificative, sunt comparabile cu cheltuielile propuse pentru atingerea țintelor privind calitatea apei. Din acest motiv, cercetătorii recomandă încorporarea zonelor umede în apropierea regiunilor agricole majore producătoare de azot.