Amplasate la confluența a trei curenți oceanici, Insulele Galapagos sunt un „creuzet” al speciilor marine, unul dintre cele mai bogate ecosisteme marine de pe Terra. Activitățile seismice și vulcanice în desfășurare reflectă procesele prin care s-au format aceste insule. Aceste procese, împreună cu izolarea extremă și îndelungată a insulelor, au dus la dezvoltarea unor forme de viață neobișnuite, cum ar fi iguana, țestoase gigant, cactuși uriași, arbori endemici și diferite subspecii de cinteză, care au inspirat teoria lui Charles Darwin privind evoluția prin selecție naturală.
Rezervația Marină Galapagos este un spectacol acvatic al vieții sălbatice, cu forme de viață abundente, pornind de la corali, rechini, pinguini și terminând cu mamifere marine. Diversitatea formelor geomorfologice acvatice este un plus de valoare adăugat la unicitatea zonei, care nu poate fi regăsită altundeva în lume.
Geologia arhipelagului începe de la fundul mării și continuă deasupra nivelului mării cu procesele biologice. Trei plăci tectonice majore (Nazca, Cocos și Pacific) se întâlnesc pe fundul oceanului, ceea ce constituie un interes geologic semnificativ. În comparație cu majoritatea arhipelagurilor oceanice, Galapagos este relativ tânăr, ultimele insule (Isabela și Fernandina) formându-se cu mai puțin de un milion de ani în urmă, iar cele mai bătrâne (Española și San Cristóbal) formându-se acum 3-5 milioane de ani. Arhipelagul arată evoluția zonelor vulcanice mai tinere în vest și a celor mai vechi în est. Procesele geologice și geomorfologice în desfășurare, cum ar fi erupțiile vulcanice recente, micile mișcări seismice și eroziunea, sunt factori-cheie ai enigmei din jurul originii Insulelor Galapagos.
Originea florei și faunei din Galapagos a fost un punct de interes pentru oameni încă de la publicarea lucrării „Voyage of the Beagle” de către Charles Darwin, în anul 1839. Insulele constituie un exemplu unic al modului în care procesele ecologice, evolutive și biogeografice influențează flora și fauna, atât pe anumite insule, cât și la nivelul arhipelagului ca întreg. Cintezele lui Darwin, melcii tereștri, țestoasele gigant și grupurile de plante sau insecte reprezintă unele dintre cele mai bune exemple ale adaptării care continuă și astăzi.
În mod asemănător, rezervația marină, situată la confluența a trei curenți majori ai Pacificului de Est și influențată de fenomene climatice cum ar fi El Niño, a cunoscut consecințe evolutive majore și a furnizat indicii importante privind evoluția speciilor în condiții schimbătoare de mediu. Dependența directă de mare a majorității vieții sălbatice de pe insule (păsările marine, iguanele marine, leii de mare) este evidentă și furnizează o legătură inseparabilă între lumea terestră și cea marină.
Sus-stânga: Țestoasa gigant de Galápagos (Chelonoidis nigra), cea mai mare specie de țestoase din lume. Sus-dreapta: Pinguinul de Galápagos (Spheniscus mendiculus), specie endemică pentru Insulele Galápagos și singura specie de pinguin care se găsește la nord de ecuator. Jos-stânga: Iguana marină (Amblyrhynchus cristatus), specie endemică pentru Insulele Galápagos și unică printre reptile, datorită capacității sale de a se scufunda în apele mării în căutare de alge. Jos-dreapta: Leul de mare de Galápagos (femelă) (Zalophus wollebaeki), specie care trăiește în Insulele Galápagos, dar a colonizat, în număr mic, și Isla de la Plata (Ecuador). | Foto: WIKIPEDIA
Insulele conțin o diversitate de specii relativ ridicată raportat la vârsta lor și găzduiesc taxoni emblematici, cum ar fi țestoasele uriașe și iguanele terestre, precum și ea mai nordică specie de pinguini din lume. Flora de pe insule include cca. 500 de specii de plante vasculare, dintre care 180 de specii sunt endemice. Speciile de animale endemice sau amenințate includ 12 specii de mamifere native terestre (11 endemice, dintre care 10 amenințate sau dispărute) și 36 de specii de reptile (toate endemice și majoritatea considerate amenințate), inclusiv singura iguană marină din lume.
Fauna marină are un grad neobișnuit de diversitate și endemism, cu 2909 de specii marine identificate (dintre care 18,2% endemice). Speciile de dimensiuni mari includ rechinii, rechinii-balenă și cetaceele. Interacțiunea dintre biotopurile marine și cele terestre (de exemplu, leii de mare, iguanele marine și cele terestre și păsările marine) este excepțională. Recentele explorări ale comunităților marine de la adâncime continuă să identifice noi specii.
Arhipelagul Galapagos este compus din 127 de insule, insulițe și stânci, dintre care 19 sunt de dimensiuni mari, iar 4 sunt locuite. În 1959 a fost declarată parc național 97% din suprafața sa (7.665.100 ha). Așezările umane sunt permise numai pe cele trei procente rămase, în zone rurale și urbane specifice de pe patru insule (pe o a cincea insulă există un aeroport, un doc turistic și instalații militare și de stocare a combustibililor).
Insulele sunt înconjurate de Rezervația Marină Galápagos, care a fost înființată în anul 1986 (70.000 km2) și extinsă la suprafața actuală de 133.000 km2 în anul 1998, aceasta fiind cea mai mare rezervație marină din lume. Rezervația marină include apele interioare ale arhipelagului (50.100 km2) și apele situate pe o rază de 40 de mile marine în jurul acestuia.
Aeroporturile de pe două insule (Baltra și San Cristobal) primesc trafic de pe continent, iar aeroportul de pe insula Isabela primește, în principal, numai traficul inter-insular. Toate insulele locuite sunt dotate cu porturi pentru recepția mărfurilor. Celelalte insule nelocuite sunt strict controlate, cu itinerarii turistice atent planificate, care să limiteze vizitele. Pe insule trăiesc aprox. 30.000 de oameni, la care se adaugă aprox. 170.000 de turiști în fiecare an.
Principalele amenințări pentru Galapagos sunt speciile invazive, creșterea turismului, creșterea demografică, pescuitul ilegal și politicile guvernamentale (de exemplu, cine ia deciziile, având în vedere numeroasele interese, de mult ori conflictuale, implicate în managementul insulelor).
În anul 1986 a fost aprobată o lege privind controlul pescuitului și prevenirea supraexploatării resurselor marine din Galapagos. Protecția a fost întărită prin Legea cu regim special pentru conservarea și dezvoltarea sustenabilă a provinciei Galapagos din 1998, care a fost inclusă în constituția statului Ecuador. Această lege a desemnat Rezervația Marină Galapagos drept arie protejată, sub tutela Parcului Național Galapagos.
Legea a creat cadrul legal pentru reglementarea diferitelor aspecte ale vieții de pe insule: planificarea teritoriului, măsurile de inspecție și carantină, managementul pescuitului, controlul și monitorizarea zonelor marine, migrația persoanelor pe insule, turismul, agricultura, managementul deșeurilor, controlul total al speciilor introduse. Aceste management include unele restricții ale drepturilor oamenilor care locuiesc în această zonă biogeografică, dar, pe de altă parte, le conferă acestora drepturi preferențiale pentru utilizarea resurselor naturale în mod sustenabil.
Conservarea și managementului arhipelagului sunt finanțate de instituții guvernamentale, de taxa de intrare plătită de turiști și prin donații internaționale.