Pe 8 august 2024, Telescopul Solar Daniel K. Inouye din Hawaii a depășit o piatră de hotar istorică prin realizarea celor mai clare imagini realizate vreodată ale unei erupții solare. Observațiile fără precedent au dezvăluit bucle coronale cu detalii uimitoare. Arcadele de plasmă supraîncălzită care urmează liniile câmpului magnetic al Soarelui au fost capturate la o rezoluție atât de mare încât este posibil să se vadă structuri individuale cu diametrul de până la 21 de kilometri.
Pentru a pune această realizare în perspectivă, aceste bucle de plasmă au aproximativ de două ori lățimea orașului Los Angeles, dar totuși se arcuiesc prin spațiu în formațiuni care se întind pe distanțe echivalente cu mai multe diametre ale Pământului. Rezoluția de penetrare a spațiului a telescopului Inouye este de peste 2,5 ori mai mare decât a oricărui telescop solar anterior, permițând în sfârșit astronomilor să privească în elementele fundamentale ale erupțiilor solare.
Telescopul solar Daniel K. Inouye are o oglindă primară de 4,24 metri, într-o configurație off-axială pentru a minimiza împrăștierea luminii solare. Necesită peste 11 kilometri de conducte de răcire pentru sistemele sale active de răcire, pentru a gestiona căldura extremă generată de observarea directă a Soarelui, în timp ce sistemele optice adaptive și active utilizează senzori și actuatoare pentru a corecta continuu perturbațiile atmosferice și a menține o aliniere precisă a oglinzilor. Zece oglinzi ghidează lumina solară în întregul observator către patru instrumente concepute pentru imagistica solară și măsurători ale câmpului magnetic.
Instrumentul de imagistică în bandă vizibilă largă al telescopului, reglat pentru a capta lumina la o anumită lungime de undă emisă de atomii de hidrogen, a dezvăluit bucle întunecate, asemănătoare filamentelor, care se arcuiesc prin corona solară cu o claritate uluitoare. Echipa a măsurat lățimi ale buclelor în medie de 48,2 kilometri, unele dintre ele fiind chiar de jumătate din această lățime. Aceste măsurători reprezintă cele mai mici bucle coronale fotografiate vreodată.
Timp de decenii, teoriile au sugerat că buclele coronale ar putea avea o lățime cuprinsă între 10 și 100 de kilometri, dar confirmarea acestui fapt prin observații fusese imposibilă până acum. În sfârșit, aceasta deschide calea pentru studierea nu doar a dimensiunii mari a buclelor, ci și a formelor, evoluției și chiar a amplorii la care are loc reconectarea magnetică, motorul din spatele exploziilor.
Erupțiile solare se numără printre cele mai periculoase evenimente meteorologice spațiale, capabile să perturbeze sateliții, rețelele electrice și comunicațiile de pe Pământ. Prin înțelegerea structurii și a proceselor din spatele acestor fenomene, ar putea fi posibilă îmbunătățirea modelelor care prezic când și cum vor afecta furtunile solare lumea noastră dependentă de tehnologie.
Poate că cea mai tentantă este posibilitatea ca aceste structuri să fie elemente constitutive elementare, componentele fundamentale ale arhitecturii erupțiilor. Dacă va fi confirmată, această ipoteză ar marca o schimbare de paradigmă în fizica solară, permițând oamenilor de știință să studieze bucle magnetice individuale, mai degrabă decât doar fascicule ale acestora.
Sursa: Universe Today