Majoritatea rozătoarelor sunt specii evazive și trăiesc în colțurile liniștite ale pădurilor tropicale umede, munților, deșerturilor și râurilor. Aceste mamifere mici ocupă nișe din natură de cel puțin 56 de milioane de ani și joacă roluri importante în ecosisteme.
Cu toate acestea, numeroase specii de rozătoare sunt în pericol de dispariție. Confruntându-se cu provocări legate de reducerea habitatelor, poluare și schimbările climatice, rozătoarele sunt pe larg neglijate de cercetători și de finanțări care ar putea ajuta la protejarea lor.
Mai mult decât dăunători
Aproximativ 40% dintre speciile de mamifere sunt rozătoare. În prezent există în jur de 2.375 de specii de rozătoare – șoareci, șobolani, veverițe, hamsteri, porci spinoși, castori și altele. Numărul speciilor de rozătoare cunoscute este în creștere cu o rată mai mare decât în cazul altor grupuri de mamifere, cum sunt liliecii, primatele și carnivorele. De exemplu, între 2005 și 2018 au fost recunoscute oficial încă 371 specii noi de rozătoare.
Noile descoperiri sunt adesea rezultatul unor analize genetice ale unor exemplare foarte asemănătoare, încadrate inițial ca făcând parte din aceeași specie.
Diversitatea rozătoarelor permite acestor animale să joace numeroase roluri în ecosistemele de pe Pământ. Rozătoarele au un cuvânt de spus în răspândirea semințelor cu care se hrănesc. Castorii modelează ecosisteme întregi prin barajele pe care le construiesc, ajutând la purificarea sistemelor acvatice și la controlul inundațiilor și secetelor, în timp ce șobolanii-cangur își construiesc habitate subterane ce pot fi utilizate și de alte viețuitoare. Rozătoarele reprezintă, de asemenea, o verigă indispensabilă din lanțul trofic, fiind o sursă de hrană pentru prădători, cum sunt păsările de pradă, lupii, șerpii sau chiar unii păianjeni.
Nu trebuie să uităm că și oamenii beneficiază de mult timp de pe urma relațiilor cu rozătoarele. Speciile de agouti din America de Sud se numără printre puținele specii de animale care pot sparge coaja nucilor braziliene. Prin acumularea de semințe în exces, agouti ajută la răspândirea acestei specii de plante în Pădurea Amazoniană și susțin producția globală de nuci. Șobolanii uriași africani pot detecta tuberculoza în salivă, minele ascunse, supraviețuitorii blocați sub dărâmături și pangolinii introduși ilegal în containere maritime. Prin studierea rezistenței la cancer a șobolanilor-cârtiță, oamenii de știință speră să înțeleagă mai bine această boală. Așadar, este clar că pierderea unei specii de rozătoare – fie ea și cea mai mică – poate avea consecințe în cascadă pentru oameni și mediu.
Subfinanțate, puțin studiate și pe cale de dispariție
În mod îngrijorător, cel puțin 15% dintre speciile de rozătoare sunt amenințate cu dispariția. Peste 100 dintre aceste specii sunt mamifere EDGE (Evolutionarily Distinct and Globally Endangered), ceea ce înseamnă că ele nu mai au rude apropiate. Dacă o specie EDGE ar fi să dispară, atunci nu ar mai rămâne nimic asemănător ei.
În cazul multor altor specii, oamenii de știință nu cunosc suficiente lucruri pentru a le stabili starea de conservare: tendințele populaționale sunt necunoscute pentru cel puțin o mie de specii de rozătoare. Chiar și în cazul zoonozelor, există lipsuri substanțiale în privința virusurilor de la rozătoare și a modului lor de transmitere.
Rozătoarele sunt puțin atractive în afara sferei științifice. Studiile privind percepția publică arată că rozătoarele sunt un grup puțin favorizat. Comparativ cu mamiferele mari, rozătoarele și mamiferele mici nu sunt considerate prea interesante pentru vizitatorii grădinilor zoologice și atrag mai puține donații pentru programele de conservare. Chiar și cele mai mari rozătoare, cum sunt castorii, sunt depășite de carnivorele mari, păsări, molii și albine în privința preferințelor publicului.
Așadar, nu este o surpriză faptul că unele specii de rozătoare au dispărut. De exemplu, hutia de pe Insula Swan din Caraibe a dispărut în 1960 din cauza pisicilor. Șoarecele Candango a dispărut în aceeași perioadă din centrul Braziliei, unde habitatul său forestier a fost desființat. Șobolanul cu coadă mozaicată din Australia a fost declarat extinct în anul 2016, după ce creșterea nivelurilor mării a degradat mica insulă de corali pe care trăia. Pierderea acestui rozător este considerată prima extincție din era modernă cauzată de schimbările climatice.
Unele specii de rozătoare rămân nestudiate timp de ani de zile, astfel încât acum nu se știe dacă ele mai există. S-a crezut că șoarecele lui Gould, o specie originară din Australia, a dispărut în urmă cu 150 de ani, înainte de a fi redescoperit recent pe o insulă din vestul Australiei. Despre veverița zburătoare Namdapha s-a crezut că a dispărut din sălbăticie până când un singur exemplar a fost colectat în 1981 din nord-estul Indiei. Astăzi specia este considerată în pericol critic de dispariție.
Chiar și speciile bine monitorizate sau bine cunoscute de rozătoare nu sunt în siguranță. Hamsterul comun este considerat critic amenințat și ar putea dispărea în următoarele decenii. Ruda sa apropiată, hamsterul auriu (sau hamsterul sirian), este amenințată în sălbăticie.
Multe rozătoare se pot adapta la peisajele perturbate de oameni, însă există și specii care nu pot face acest lucru. Este posibil să fi pierdut multe specii de rozătoare despre a căror existență nici nu am știut.
Primul pas către recuperarea multor specii amenințate, dar trecute cu vederea, poate fi să ne modificăm propriile percepții și comportamente. Asta înseamnă să apreciem că, deși poate nu sunt la fel de pline de farmec sau de puternice ca multe specii emblematice de mamifere, suntem mult mai dependenți de biodiversitatea rozătoarelor decât ne-am putea imagina.
Sursa: The Conversation